Iași – La doar 18 ani, riscă să nu mai meargă niciodată, după ce un palet de cărămizi i-a căzut în cap la depozitul unde lucra de aproape trei săptămâni

Tânărul de 18 ani, peste care a căzut ieri un palet cu cărămizi, ar putea rămâne imobilizat la pat. Deși medicii l-au operat, l-au scos de la aparate și acum este stabil la terapie intensivă, spun că accidentul i-a afectat coloana și nu își mai poate mișca picioarele. Tânărul lucra de doar 19 zile pe șantierul Sun Residence.

Conform prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD, șansele de recuperare în ceea ce privește paralizia sunt foarte mici, iar în zilele următoare tânărul urmează să fie transferat la neurochirurgie. (mai multe informații AICI)

„Din experiența pe care o avem și având în vedere tipul de fractură, nu credem că există, din punct de vedere funcțional, vreo speranță. Este detubat, iar sângerarea intraabdominală s-a oprit după intervenția de ieri. Este stabil din punct de vedere chirurgical, însă, din punct de vedere funcțional, suntem foarte rezervați”, a declarat șefa UPU-SMURD.

Dr. Cimpoeșu precizează că starea tânărului nu este complet lipsită de riscuri, deoarece pot apărea complicații în orice moment.

„Are un cord bun, tensiune bună, însă la oricine pot apărea complicații. Nu sunt semne îngrijorătoare, iar analizele arată o evoluție favorabilă. Totuși, nu putem spune că este în afara oricărui pericol, pentru că politrauma este o situație gravă și există întotdeauna riscuri de suprainfecție și alte complicații. Este însă un organism tânăr și sănătos și sperăm să aibă o evoluție bună din punct de vedere chirurgical, hemodinamic și respirator”, a explicat medicul.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

LIVE BIT TV – COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

LIVE BIT TV - COMEMORAREA A EROILOR ROMANI LA DELENI

A doua consultare publică pe tema Noului Bauhaus European

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie anunță o năuă consultare publică pentru realizarea unui proiect de modernizare a Parcului Municipal, mai ales a versantului împădurit.

Explozie în apartamentul unei familii de români din Italia. Nouă oameni au fost răniți, iar anchetatorii au o ipoteză șocantă

Doi români, soț și soție, ( n.r. - din Pașcani ) au suferit arsuri grave în urma unei explozii produse într-un apartament din Bergamo, în Italia. Femeia se află în stare critică la spital, în timp ce soţul ei...

Deputatul Maricel Popa: Responsabilitate în afirmațiile publice ale demnitarilor

Declarație politică: Vreau să aduc în atenția dumneavoastră o problemă care depășeste un caz anume și care este valabilă pentru toate declarațiile pe care noi, oamenii politici, le facem în spațiul public și despre responsabilitatea pe care trebuie...

Orășanu la o conferință despre inteligența artificială: IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi

Profesoara Daniela Orășanu, directoarea Colegiului CF „Unirea” Pașcani a participat, in calitate de speaker, la o conferință despre inteligență artificială. Evenimentul a fost organizat de Ziarul de Iași. „IA trebuie să fie o bicicletă pentru minte, nu un taxi.Un profesor...

Măsuri de prevenire la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului,

Comunicat:În contextul manifestărilor prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și Sărbătorile Iașului, polițiștii ieșeni vor fi la datorie și vor lua măsuri pentru siguranța cetățenilor și fluidizarea traficului rutier. Astfel, în perioada 08 – 15 octombrie a.c., zilnic, polițiștii ieșeni,...

Preţul apei în România, pe luna octombrie. Diferenţe de peste 130% între localităţi. Unde se plătesc cele mai mari şi cele mai mici tarife

Românii plătesc tarife diferite pentru apă şi canalizare, în funcţie de localitatea în care trăiesc. În octombrie, costul cumulat al celor două servicii porneşte de la 10,02 lei pentru un metru cub în Ploieşti (Apa Nova Ploieşti) şi ajunge...

Noi reguli pentru bicicliști și motocicliști. Camera Deputaților a adoptat legea pentru a încuraja mobilitatea pe două roți

amera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege care modifică legislația rutieră pentru a încuraja mobilitatea pe două roți. Actul normativ a fost aprobat cu 238 de voturi pentru, trei împotrivă și 15 abțineri...

De ce creșterile bruște ale glicemiei nu sunt neapărat dăunătoare pentru sănătate

Glicemia care crește după o masă nu este neapărat un motiv de alarmă, arată un articol din BBC. Odată cu popularizarea monitoarelor continue de glucoză și a influencerilor din zona wellness, tot mai mulți oameni sănătoși evită carbohidrații rafinați și își...

Cine își va putea păstra buletinul și permisul pe telefon. Condiția obligatorie pentru românii care vor acces primii la aplicație

Românii vor putea păstra și prezenta documente oficiale direct de pe telefon prin RO Wallet, aplicația de identitate digitală dezvoltată de Ministerul Afacerilor Interne. Accesul publicului este programat în etape, din ianuarie 2027, începând cu titularii cărții electronice de...
Paşcani
cer senin
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
73%
0.1m/s
0%
J
27 °
vin
27 °
S
20 °
D
23 °
lun
14 °

Niciun articol afișat