Încă un pas pentru trei intersecții semaforizate la Pașcani

Încă un pas pentru trei intersecții semaforizate la Pașcani

Primăria Pașcani a mai făcut un pas, greoi, pentru semaforizarea unor intersecții din Municipiu. În momentul de față se analizează oferta rămasă în urma verificărilor făcute la procedurile de licitație, iar săptămâna viitoare urmează să fie declarat câștigătorul. Intersecțiile care vor avea semafoare sunt cea din fața Gării, cea de la Spitalul Municipal și cea de la Constructorul.

În acest an, Pașcaniului va avea încă trei semafoare în intersecțiile circulate. De la sfârșitul anului trecut au fost demarate procedurile de achiziții, acum ajungându-se în momentul în care se va alege câștigătorul. Au fost depuse două oferte, una fiind respinsă din cauza că nu au fost respectate solicitările impuse. La cea rămasă, din Iași, se va face raportul de evaluare urmând ca săptămâna viitoare să se încheie contractul de execuție.

Cele trei intersecții sunt cea din fața Gării, cea de la Spitalul Municipal și cea de la Constructorul. După cum se știe, în cele trei intersecții, mai tot timpul șoferii așteaptă minute bune pentru a putea merge mai departe iar cei care nu au răbdare sunt implicați în accidente rutiere. Aceste măsuri sunt luate pentru creșterea gradului de siguranță privind participanții la trafic dar și pentru fluidizarea lui.

De la bugetul local suma propusă a fost de 400 lei fără TVA, suma exacta urmând să fie cunoscută săptămâna viitoare.

PULSUL ZILEI

Clopotele vor răsuna în toată țara de Înălțare. Creștinii îi cinstesc și pe Sfinții Constantin și Elena

Zi de mare însemnătate spirituală pentru creștinii ortodocși, joi, 21 mai. Calendarul bisericesc marchează în acest an o coincidență rară: Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor și sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena sunt celebrate în aceeași zi. Înălțarea Domnului este una...

Noaptea Muzeelor, la Ruginoasa. Palatul și Centrul Cultural vor fi deschise

Centrul Cultural Ruginoasa pregătește o nouă ediție a evenimentului „Noaptea Europeană a Muzeelor”, manifestare dedicată culturii, artei și patrimoniului local. Evenimentul va avea loc sâmbătă seara, 23 mai 2026. Instituția se vor deschide începând cu ora 13:00, iar participanții vor...

Două proiecte de regulament pentru repararea drumurilor în urma intervențiilor furnizorilor de utilități

V-ați săturat de gropile de pe străzile rămase în urma lucrărilor de reparații ale furnizorilor de servicii? Pașcaniului are nu unul, ci doua proiecte de regulament prin care astfel de intervenții să fie strict reglementate și supravegheate iar reparațiile...

Bloc turn pentru reabilitare termică. Cât costă și cât trebuie să achite locatarii

Administrația locală se pregătește pentru reabilitarea termică a unui bloc turn cu 54 de apartamente, P1 din zona Deal. O ședință în acest sens a avut loc în cursul zilei de miercuri, 20 mai a.c., la sediul instituției, cu...

Primarul Pașcaniului, din nou în concediu. Nu participă la depunerile de coroane

Primarul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, nu va fi prezent la depunerile de coroane pe 21 mai a.c., de Ziua Eroilor. Printr-o adresă transmisă consilierilor locali, el a anunțat că pleacă, din nou, în concediu două zile lucrătoare, pe 21...

Tinerii actori din Pașcani aduc pe scenă magia basmului „Cenușăreasa”. Trupa Prometeu, premieră la Casa de Cultură

Comunitatea din Pașcani este invitată să susțină tinerii actori ai Trupei de Teatru „Prometeu”, care pregătesc premiera spectacolului „Cenușăreasa”, unul dintre cele mai îndrăgite basme ale copilăriei. Evenimentul va avea loc duminică, 24 mai 2026, de la ora 11:00,...

Eveniment educațional la Mircești: teatru anti-bullying, premii pentru elevi și activități educative – VIDEO

Un eveniment educațional și comunitar de amploare a avut loc astăzi, 19 mai 2026, în comuna Mircești, în cadrul noii unități de învățământ realizate prin proiectul „Școli mai sigure, incluzive și sustenabile”. Activitatea a fost organizată de Primăria Comunei...

Prima de activare 2026: Cine poate primi 1.000 de lei de la stat și ce condiții trebuie îndeplinite

Persoanele aflate în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă de cel puțin 30 de zile și care nu beneficiază de indemnizație de șomaj pot primi un sprijin financiar de 1.000 de lei dacă se angajează cu normă întreagă...

Primul val de caniculă lovește Europa. Fenomenul numit „domul de căldură” se va instala la sfârșitul acestei luni

Europa se pregătește pentru o schimbare radicală de vreme, după episodul neobișnuit de rece din ultimele zile, meteorologii avertizând asupra formării unui „dom de căldură” care va aduce primul val de caniculă al sezonului. Temperaturile ar putea depăși cu...

Scutiri de taxe pentru românii care fac alcool acasă. Câtă țuică se poate produce legal într-o gospodărie

Băuturile alcoolice tradiționale produse în gospodării și nedestinate vânzării ar putea fi scutite de accize în limita a 200 de litri anual, potrivit unui amendament la Codul fiscal care urmează să fie votat în Parlament. Inițiatorii susțin că măsura vizează...
Paşcani
ploaie ușoară
19.9 ° C
19.9 °
19.9 °
69%
10m/s
100%
mie
22 °
J
16 °
vin
19 °
S
20 °
D
22 °

Niciun articol afișat