Încep „Zilele Visarion Puiu”, ediția XX. Vezi care e programul activităților

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Zile de mare importanță pentru comunitatea locală. Mitropolitul Bisericii Orotdoxe Române, Visarion Puiu va fi comemorat în următoarea perioadă. Este adevărat ca evenimentele pregătite sunt în treacăt prin Pașcani, locul unde s-a născut. Preotul Florin Țuscanu, președintele Asociației “Mitropolit Visarion Puiu” de la Roman a pregătiti simpozioane, pelerinaje și slujbe pentru a marca 70 de ani de la condamnarea la moarte a Mitropolitului dar și 137 de ani de la nașterea lui.

Preoți, călugări, profesori doctori din țară și străinătate vor fi prezenți vineri, 26 februarie la Muzeul de Istorie din Roman, în Sala Unirii, la simpozionul Național ce are ca temă “Visarion Puiu – 70 de ani de la condamnarea la moarte”. Sesiunea de comunicări este programată de la ora 14.00, iar moderatori vor fi preotul prof. univeristar doctor de la Universitatea “Ovidiu ” din Constanța – Alexandru M. Ioniță și colonelul Dumitru Stavarache de la București, președinte de onoare a Asociației “Mitropolit Visarion Puiu”.

Ziua se va închia cu vizionarea unui film documentar, o expoziție foto și un concurs școlar, înmânarea diplomelor de participare și masa rotundă unde se vor dicuta despre realizările și perspectivele Asociației.

Sâmbătă, 27 februarie chiar de ziua de naștere a lui Visarion Puiu va avea loc un tur prin Pașcani, unde se va vizita casa Mitropolitului, biserica Sfinții Voievozi – unde a fost botezat, Protopopiatul. La Colegiul „Mihail Sadovenu” din Pașcani vor avea loc întâlniri cu elevii olimpici la religie, română și istorie. Aici se va discuta despre viața Mitropolitului. Astfel se va marca 137 de ani de la nașterea lui.

Programul pentru această zi continuă cu o deplasare la Târgu Neamț unde se vor vizita Mânăstirea Neamț, Casa memoriala Mihail Sadovenu și Muzeul Visarion Puiu. Din program nu lipsește slujba de pomenire.

Duminică, la Catedrala Arhiepiscolă din Roman și la Biserica Sfântul Nicolae Trifești vor avea loc slujbe de pomenire și evocări în Memoria Mitropolitului.

Amintim că Visarion Puiu, pe numele de mirean Victor Puiu s-a născut în ziua de 27 februarie 1879 la Pașcani și a murit în ziua de 10 august 1964 în Franța. Visarion Puiu a fost un mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române refugiat în 1944 în Occident, condamnat în 1946 la moarte în contumacie de Tribunalul Poporului din București, excomunicat de Sfântul Sinod al BOR în 1950 și reabilitat post mortem de același for pe 25 septembrie 1990.

A fost:
• episcop de Argeș (1921-1923)
• episcop de Hotin (1923-1935)
• Mitropolit de Bucovina (1935-1940)
• Mitropolit de Transnistria la Odessa (16 Noiembrie 1942 – 14 Decembrie 1943)
• cârmuitor al Eparhiei românilor din străinătate, numită și Eparhia Ortodoxă Română din Europa Occidentală (1945-1958)
Nicolae Iorga l-a apreciat ca pe unul din cei mai culți clerici ortodocși români din perioada interbelică.
Visarion Puiu a fost un simpatizant al Partidului Național Creștin antisemit.

PULSUL ZILEI

Oficiul Poștal Pașcani nr.1 din zona Deal își extinde programul de lucru

Oficiul Poștal Pașcani nr.1 din zona Deal, de pe strada Ștefan cel Mare, își extinde programul de lucru. De luna aceasta, sediul va fi deschis până la ora 18:00. Schimbarea este făcută începând cu luna septembrie. Până acum, programul...

Au început înscrierile pentru Festivalul pentru copii și tineret „Curcubeul Artelor”, organizat de Casa de Cultură Pașcani

Casa de Cultură "Mihail Sadoveanu" Pașcani în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, Universitatea Naţională de Arte "George Enescu" Iași, instituțiile educaționale şi culturale din județul Iași, Consiliul Local Municipal Pașcani și Primaria Municipiului Pașcani, organizează în perioada de...

Uniforma ar putea deveni obligatorie pentru toţi elevii. Propunere: în caz contrar, părinții ar putea fi amendați

Uniforma ar putea deveni obligatorie pentru toţi elevii din România. Un proiect de lege în acest sens se discută în Parlament zilele acestea. Părinţii ai căror copii nu poartă uniformă ar putea fi amendaţi cu sume de până la...

Sute de medicamente lipsesc din România. Ce schimbări pregătește Ministerul Sănătății pentru pacienți

Pentru un pacient, lipsa tratamentului nu înseamnă doar o întârziere, ci teamă și nesiguranță. Sute de medicamente lipsesc din România, iar cei care au nevoie de ele ca să trăiască, așteaptă zile sau săptămâni.Ministerul Sănătății vrea să schimbe procedurile,...

Românii cu cont la Revolut s-ar putea trezi fără bani, după gafa unui angajat

Cinci milioane de români, clienți ai Revolut Bank, în pericol să rămână fară bani, după ce oficialii băncii au furnizat unor hackeri datele clienţilor. Inclusiv copii ale actelor de identitate şi chiar selfie-urile de identificare. Infractorii cibernetici au reuşit...

Prețul petrolului explodează, iar scumpirile ajung la pompă. Motorina, aproape de 11 lei pe litru

Se scumpesc din nou combustibilii. Petrolul a ajuns deja la un nivel record, iar economiștii avertizează că efectele se vor resimți în curând și la noi în țară.Vestea bună este că astăzi Ministerul Finanțelor va recalcula procentul de reducere...

Un bărbat fără permis s-a dus să se înțeleagă cu creditorul său, iar la plecare, după ce au băut bine, i-a șterpelit mașina și...

Un ieșean din Brătuleni a mers la un cunoscut căruia îi era datornic, pentru a stabili cu acesta ce și cât trebuia să-i muncească în gospodărie în contul datoriei. După câteva pahare zdravene de vin, i-a furat o mașină,...

Ghidul de finanțare a Programului pentru baterii de stocare a fost finalizat şi publicat în Monitorul Oficial

Ghidul de finanţare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile a fost publicat luni în Monitorul Oficial. Forma finală este rezultatul unui proces amplu de consultare publică, anunță Ministerul Mediului. Programul are un...

Purtată 40 de metri pe capota unei mașini, o ieșeancă a scăpat cu viață. Era beată bine și traversa prin loc nepermis

Băută bine, o ieșeancă a avut noroc atunci când a traversat neregulamentar un drum județean prin fața unui autoturism. Purtată pe capotă 40 de metri și aruncată apoi pe carosabil, a scăpat doar cu fracturarea ambelor picioare și cu...

Ce drepturi ai dacă nu ești asigurat în sistemul public de sănătate? Urgențe, analize și investigații pentru cancer

Cei care nu plătesc contribuția la sănătate beneficiază de un pachet minimal. Acesta include urgențele, consultații la medicul de familie, servicii de prevenție, monitorizarea sarcinii, depistarea bolilor transmisibile și investigațiile necesare confirmării unui posibil cancer, scrie DeFapt.ro.În numeroase situații,...
Paşcani
cer acoperit de nori
16.8 ° C
16.8 °
16.8 °
78%
2.5m/s
0%
mar
25 °
mie
27 °
J
27 °
vin
23 °
S
25 °

Niciun articol afișat