Începe distribuirea biletelor de tratament

Pensionari, s-a dat start la alocarea biletelor de tratament balnear. Durata sejurului este de 16 zilei, iar durata tratamentului balear este de 12 zile. Prima serie din cele 19 care se vor derula în decursul acestui an va începe de luni, iar biletele se distribuie la liber, dat fiind timpul scurt între alocarea autmată și data începerii sejurului.

Casa Judeţeană de Pensii Iaşi a anunţat demararea procesului de alocare a biletelor de tratament balnear asigurate prin unităţile de tratament aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice Bucureşti.

Pentru a primi biletele de tratament, trebuie sa completați o cerere tip în care vor fi informații despre locul și când doriți să mergeți la tratament. Alături de aceasta să fie și cuponul de pensie și cartea de identitate. Ele se depun la sediul Casei de Pensii din Iași, iar pentru cei care nu vor să se deplaseze acolo, au varianta să trimită prin poștă.

Durata sejurului este de 16 zile, iar durata de tratament balnear este de 12 zile. Casa Județeană de Pensii Iaşi are alocate 74 de bilete, din care 66 la Nicolina, 4 la 1 Mai şi câte două la Olăneşti şi Covasna.

Atribuirea biletelor de tratament balnear precum şi cota de contribuţie se face prin alocare automată în sistem informatic în funcţie de punctajul calculat pentru fiecare solicitant, perioada solicitată, numărul de locuri alocate pe fiecare staţiune şi de numărul de solicitanţi pentru acele locuri. Costul unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei încasat în luna anterioară plecării în staţiune.

Biletele persoanelor care sunt pe lista de alocare automată şi care nu se prezintă să le ridice în termenul legal prevăzut de lege, se redistribuie următorilor solicitanţi.

PULSUL ZILEI

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...
Paşcani
cer acoperit de nori
11 ° C
11 °
11 °
87%
1.1m/s
19%
S
11 °
D
17 °
lun
15 °
mar
10 °
mie
10 °

Niciun articol afișat