Incidența COVID-19 a depășit 2/1.000 în orașul Hârlău

Orașul Hârlău a depășit incidența de 2 la mia de locuitori (2,33). În această situație, prin ordinul prefectului, s-a întrunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași într-o ședință extraordinară și conform legislației în vigoare, s-a luat o hotărâre prin care în orașul Hârlău se aplică o serie de măsuri preventive care au drept scop diminuarea răspândirii virusului în comunitate.

 

Între măsurile care se vor aplica începând de mâine în Hârlău timp de două săptămâni (mai exact, de pe 18 septembrie până pe 01 octombrie 2021) se numără:

 

  • Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție;
  • Organizarea unor evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc) este permisă cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în exterior sau de maximum 100 de persoane în interior cu respectarea normelor de protecţie sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani;
  • De asemenea, organizarea unor evenimente private (nunți, botezuri) este permisă cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  • Activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună;
  • Competițiile sportive sunt permise doar cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  • Este permisă activitatea în baruri, cluburi, discoteci și sălile de jocuri în intervalul orar 5.oo-2.oo fără a depăși 70% din capacitatea spațiului dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

„Conform legislației, în localitățile în care incidența depășește anumite praguri, trebuie luate măsuri sanitare preventive. Aceste măsuri au scopul de a limita răspândirea virusului în comunitățile respective.

În Hârlău incidența a depășit 2 la mia de locuitori și, în acord cu legislația, Comitetul pentru Situații de Urgență Iași a adoptat o hotărâre prin care sunt specificate noile condiții în care au loc o parte dintre activitățile publice – în special cele care presupun socializare cnstantă sau aglomerările.

Încurajez în continuare populația să se vaccineze”, a declarat Marian Grigoraş, prefectul judeţului Iaşi.

PULSUL ZILEI

TESTARE GRATUITĂ A GLICEMIEI – 14 NOIEMBRIE | ZIUA MONDIALĂ A DIABETULUI

Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, Clinica BELLA PRAXIS vă oferă posibilitatea de a beneficia de testarea gratuită a glicemiei, în următorul interval: 14–21 noiembrie, între orele 10:00 și 14:00. Tema Zilei Mondiale a Diabetului pentru perioada 2026–2027 pune accent pe...

Tinerii din ATOR Pașcani organizează Priveghere în cinstea Sfântului Apostol Filip la Biserica Sfânta Vineri din Vale

Tinerii din ATOR Pașcani organizează Priveghere în cinstea Sfântului Apostol Filip la Biserica Sfânta Vineri din Vale. "Doamne ajută! 🙏📖 Tinerii din ATOR Pașcani organizează Priveghere în cinstea Sfântului Apostol Filip, slujbă ce va fi săvârșită de un sobor de...

Acțiuni de prevenire în școlile din Târgu Frumos. Polițiștii au discutat cu elevii și părinții

Polițiștii și jandarmii au desfășurat, timp de două zile, acțiuni pentru creșterea siguranței în școlile din Târgu Frumos. Elevii au participat la activități de prevenire a bullyingului, consumului de droguri și altor comportamente de risc, iar oamenii legii au...

Trei comune verificate de polițiștii pășcăneni

IPJ Iasi: ORDINE ȘI SIGURANȚĂ ÎN COMUNITATEÎn ziua de 11 noiembrie a.c., polițiștii Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa, împreună cu polițiștii Biroului Rutier Pașcani și ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au organizat o acțiune de tip BLITZ,...

UMB nu a primit acceptul să înceapă proiectarea autostrăzii Pașcani – Suceava dintr-un motiv incredibil!

* deși există un contract semnat, finanțarea SAFE nu are încă un titlu bugetar care să permită emiterea ordinului de începere! * deblocarea depinde acum de Ministerul Finanțelor și de Guvern La mai bine de șase luni de la semnarea...

Farmacii la tot pasul în orașe, niciuna în 486 de comune. Cum supraviețuiesc românii din localitățile fără acces la medicamente

Sute de mii de români care locuiesc în mediul rural nu au acces la medicamente și tratament, pentru că nu au nici măcar o farmacie în localitate. Potrivit unui studiu recent, în 486 de comune nu există nicio farmacie....

O nouă amânare la Tg Frumos-Lețcani, judecătorii au cerut timp pentru motivarea deciziei intermediare

Curtea de Apel București (CAB) a amânat continuarea procesului în cazul tronsonului de autostrada Târgu Frumos – Lețcani, parte din A8, până pe 9 decembrie. „Pentru a se motiva decizia intermediară şi a se lua cunoştinţă de aceasta”, se...

ANRE aprobă noi reguli pentru prosumatori. Este vizată și plata energiei electrice produse şi livrate în reţea

Prosumatorii vor beneficia de reguli mai clare şi mai flexibile pentru valorificarea energiei electrice produse şi livrate în reţea, în urma aprobării noii metodologii privind comercializarea, facturarea, decontarea şi alocarea valorică multi-loc, a anunţat, marţi, Autoritatea Naţională de Reglementare...

Liceul Tehnologic Mihai Busuioc Pașcani: Trei săptămâni în Europa, o experiență pentru viață! Valencia, aventura Erasmus+ care deschide drumuri spre viitor! – FOTO

C.P. TREI SĂPTĂMÂNI ÎN EUROPA, O EXPERIENȚĂ PENTRU O VIAȚĂ! Valencia, aventura Erasmus+ care deschide drumuri spre viitor! Cum ar fi să înveți meseria într-o companie europeană, să descoperi locuri spectaculoase, să cunoști oameni și culturi noi și să...

Îngrijirea părinților, muncă plătită: pensionarul poate alege o indemnizație lunară sau angajarea copilului de primărie

Îngrijirea unui părinte bolnav îi poate obliga pe copii să renunțe la serviciu, pierzând atât salariul, cât și anii de contribuție pentru propria pensie. Legea permite însă, în anumite condiții, ca fiul sau fiica să fie angajat de primărie ca...
Paşcani
ploaie ușoară
10.2 ° C
10.2 °
10.2 °
93%
1.9m/s
100%
J
12 °
vin
22 °
S
9 °
D
7 °
lun
9 °

Niciun articol afișat