Înscrieri grădiniţă 2018. Ministerul Educaţiei a stabilit programul

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Înscrieri grădiniță 2018. Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a stabilit programul înscrierilor în învăţământul preşcolar.

Înscrierea copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani va avea loc în două etape, succesiv, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ.

Astfel, reînscrierea copiilor care frecventează grădiniţa în acest an şcolar şi vor continua şi în anul şcolar 2018-2019 să se facă începând cu data de 7 mai, iar înscrierea copiilor nou-veniţi să se desfăşoare din 21 mai.

Program înscrieri grădiniţă 2018

Orarul reînscrierilor şi înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţii de învăţământ şi va fi afişat în fiecare grădiniţă, inclusiv pe site-ul acesteia şi eventual pe site-urile inspectoratelor şcolare.

Reprezentanţii ministerului precizează că ocuparea locurilor, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, întâi grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani). În limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani.

Continuarea pe Observator 

PULSUL ZILEI

Accident mortal pe drumul județean între Pașcani și Brătești. Trei persoane și-au pierdut viața – FOTO

UPDATE: În urma accidentului rutier au fost implicate șapte persoane. Din nefericire, trei persoane au decedat: un bărbat, conducătorul autoturismului, o minoră și o femeie. Conducătorul autoturismului a fost găsit încarcerat. Alte trei persoane – două femei și o minoră –...

Teren sintetic la CSM Pașcani

Un milion de lei de la bugetul local ar urma să fie cheltuiți pentru amenajarea unui teren sintetic la CSM Pașcani. Conducerea clubului sportiv a aprobat indicatorii tehnico-economici pe 14 septembrie a.c., iar documentația a fost transmisă Primăriei spre...

Vin chinezii la Târgu Frumos. Primarul Zugravu: Trei fabrici, 1000 locuri de muncă!

Primăria orașului Târgu Frumos se pregătește pentru a primi investitori străini. În urma recentei vizite a primarului Neculai Zugravu în China, 28 din cei 40 de oameni de afaceri cu care s-a întâlnit au trimis scrisori de intenție, prin...

Analize gratuite la Centrul Medical Unescu Pașcani (P)

Locuitorii din Pașcani, dar și din comunele din împrejurimi care au nevoie de analize medicale pot beneficia de investigații gratuite, în baza unui bilet de trimitere. Acestea sunt decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate și pot fi efectuate...

Istoria dincolo de manual, cu Georgeta Filitti și prințul, Max Caradja, la Colegiul Unirea Pașcani – VIDEO

O lecție de istorie altfel, miercuri, 23 septembrie, la Colegiul Tehnic „Unirea” din Pașcani. Aula instituției a găzduit o întâlnire cu academicianul Georgeta Filitti și Prințul Maximilien Caradja, eveniment dedicat istoriei recente a României și lansării volumului „Ecaterina Caradja...

Demersuri pentru un parc fotovoltaic la Pașcani

Pascaniul ar putea avea in cativa ani un parc fotovoltaic care sa asigure necesarul de energie pentru iluminatul si clădirile publice. Investiția ar ruma sa fie făcuta la ieșirea din oraș spre suburbia Blagesti, in zona unde a fost...

A doua sursă de apă pentru Pașcani, doi ani de promisiuni

Municipiul Pașcani ar fi trebuit să aibă funcțională până la sfârșitul acestui an a doua sursă de alimentare cu apă, din Râul Siret, care ar fi urmat să fie folosită mai ales atunci când apar avarii pe aducțiunea principală,...

Taxele de pod de pe Dunăre dispar de la 1 octombrie. România trece la noul sistem de taxare rutieră

Taxele pentru traversarea podurilor peste Dunăre de la Fetești și Vadu Oii vor fi eliminate începând cu 1 octombrie 2026, odată cu aplicarea noului sistem de tarifare rutieră TollRo. Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Transporturilor, Radu...

Cât de mare a ajuns ”tigrul” Pașcani-ului

La finalul anului 2025 estimam că grupul ieșean PROINVEST valorează aproape 50 milioane de euro. Un nou audit al producătorului ieșean de tablă specială (audit făcut de celebra PriceWaterHouseCopoper) arată însă o valoare EBITDA de 8,5 milioane euro la...

Expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil, la Casa de Cultură Pașcani

Luni, 28 SEPTEMBRIE 2026 , ora 17.00 va avea loc vernisajul expoziției SINERGIE, expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil. Expun artiștii Alina Bica, Mihaela Bucur, Cristina Chiciuc, Roxana Ciobanu, Augustin Cojocaru, Mihaela Crăciun, Oana Florea Drăgoi, Constantin Gâlceavă,...
Paşcani
cer fragmentat
10 ° C
10 °
10 °
77%
3.1m/s
0%
J
16 °
vin
17 °
S
19 °
D
19 °
lun
19 °

Niciun articol afișat