Înscrieri la clasa pregătitoare 2024. De joi, 11 aprilie, părinţii pot să depună cererile. Care sunt paşii de urmat

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Înscrieri la clasa pregătitoare 2024 – 2025Cererile de înscriere pentru clasa pregătitoare pot fi depuse de joi, 11 aprilie 2024, de către părinţii ai căror copii vor merge din toamnă la şcoală. Prima etapă de înscriere se va desfăşura până în 14 mai. În 29 mai mai are loc afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar a candidaţilor înmatriculaţi şi a numărului de locuri rămase libere. Înscrierile în cea de a doua etapă vor avea loc între 31 mai şi 7 iunie.

Astăzi încep înscrierile la clasa pregătitoare pentru anul 2024-2025. Copiii care împlinesc 6 ani până la data de 31 august  sunt eligibili pentru înscriere în învățământul primar, iar părinţii pot depune cererile până la data de 14 mai. Mare grijă, însă. În timp ce mulţi dintre părinţi  îşi doresc pentru copii  o şcoală mai bună dintr-o zonă centrală, specialiştii recomandă evitarea vizei de flotant şi alegerea unei şcoli din apropierea casei. Mai mult decât atât, trebuie să ştiţi că pentru înscrierea unui copil care nu a împlinit vârsta de sase ani pana în luna septembrie, aveţi nevoie de o recomandare de la grădiniţă. Listele cu cei înscrişi vor fi afişate pe data de 29 mai.

PULSUL ZILEI

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...

Comună în comă din cauza orgoliilor politice

Luptele politice dintre actualul și fostul primar al comunei Mircești au blocat aproape în totalitate activitatea administrației locale. Legislativul local nu mai poate funcționa după ce șase din cei 13 consilieri locali au fost suspendați din funcție prin ordinul...

Modernizări în Compartimentul de Primiri Urgențe din Pașcani. Cum arată după primele renovări din ultimii 15 ani – FOTO

Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani a primit un sprijin important pentru renovarea unor spații care nu au mai fost modernizate de ani buni. Printr-o sponsorizare oferită de societatea Rompak, au fost renovate patru saloane, dintre...

Trei investiții importante, recepționate la Miroslovești

Trei investiții importante din comuna Miroslovești au fost finalizate și recepționate. Este vorba despre un centru de zi pentru consiliere și sprijin destinat părinților și copiilor, locuințe pentru personalul din sănătate și învățământ și amenajarea unor piste pentru biciclete. Anunțul...

Incompatibilități în consiliile locale și județene

Situație confuză în legislativele locale și județene din România. Consilierii din comune, orașe si municipii trebuie să aleagă fie să rămână în funcțiile în care au fost aleși, fie să rămână angajați ca funcționari publici sau personal contractual la...

Sute de copii la urgențe după accidente cu trotineta – VIDEO

Tot mai mulți copii ajung la Urgențe după accidente produse în timp ce merg cu trotinetele electrice. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă după ce, de la începutul anului, 178...

Primarul Pașcaniului „se luptă” cu birocrația și documentele de pe birou

Primarul municipiului Pașcani este tot mai prezent pe rețelele de socializare cu postări justificative privind activitatea sa. Asta deoarece valul de nemulțumire din partea cetățenilor este tot mai mare din cauza lipsei unor investiții importante, mai ales în infrastructura...

Consilierul județean Mihai Dediu dezminte informațiile aparute în presă

Comunicat: S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani,...
Paşcani
nori împrăștiați
29.3 ° C
29.3 °
29.3 °
38%
3.6m/s
100%
mar
28 °
mie
20 °
J
22 °
vin
25 °
S
30 °

Niciun articol afișat