Preţul biletelor de tren s-ar putea schimba. Cum se vor calcula noile tarife CFR Călători

Veste bună pentru cei care călătoresc cu trenul. Tariful de rezervare loc ar urma să nu mai fie obligatoriu pentru călătoriile mai scurte de 40 de kilometri efectuate în ţară, potrivit unui proiect publicat de Ministerul Transporturilor. Astfel, prețul va fi calculat în funcție de distanța parcursă.

„Un exemplu concret: dacă luăm trenul de la Predeal la Sinaia, costul total al biletului este de 16,5 lei acum, pentru că vorbim de o distanţă scurtă, de 19 km. Dar, dacă acest proiect va intra în vigoare, atunci preţul biletului se va reduce cu 5,5 lei. Pentru că asta vrea până la urmă şi Ministerul Transporturilor, ca tariful de rezervare loc să nu mai aibă o valoare fixă şi să varieze în funcţie de distanţa parcursă”, transmite Iulia Pop, reporter Observator.

Tarif variabil pentru rezervarea locului în tren

„Ne menţinem acelaşi exemplu, trenurile Interregio. În cazul lor, tarifele de rezervare, potrivit proiectului, ar urma să fie de 2 lei pentru distanţele cuprinse între 0 şi 99 de kilometri, de 2,5 lei dacă vorbim de 101 – 250 de kilometri distanţă şi 4,5 lei pentru distanţele de peste 500 de kilometri”, adaugă Iulia Pop, reporter Observator.

Continuarea pe Observator

PULSUL ZILEI

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează medic rezident radiologie – imagistica medicala

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a scos la concurs un post de medic rezident in ultimul an în specialitatea radiologie – imagistica medicala, în cadrul Laboratorului de radiologie si imagistica medicala, cu normă întreagă (6 ore/zi). Pentru a ocupa un...

Femeile care își rup coastele ca să își reducă talia. O nouă metodă de remodelare a corpului stârnește îngrijorare în rândul experților

Experții din domeniul medical avertizează în legătură cu o nouă procedură controversată de „remodelare a coastelor”, despre care spun că este periculoasă și insuficient studiată, după ce tot mai mulți influenceri au început să apeleze la această tehnică și...

„Desenele animate nu se utilizează ca modalitate de liniștire a copiilor”. Ce le cere Ministerul Educației educatoarelor în acest an școlar: zero ecrane sub...

Copiii sub 2 ani nu ar trebui să folosească deloc dispozitive cu ecran în creșe, iar cei între 2 și 6 ani nu ar trebui să petreacă în fața ecranelor mai mult de o oră pe parcursul întregii zile...

Asociația de proprietari are voie să intre în apartamentul tău? Ce spune legea despre țevi și instalații

Mulți proprietari de apartamente cred că tot ce se află între pereții lor le aparține și refuză să lase asociația să verifice sau să repare instalațiile. Legea spune altceva. Ce este al blocului Potrivit articolului 649 din Codul civil, instalațiile de...
Paşcani
ploaie moderată
12.9 ° C
12.9 °
12.9 °
88%
3.8m/s
100%
lun
16 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
10 °

Niciun articol afișat