Inspecţii neanunţate în şcoli

* în afara inspecţiilor programate, personalul din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi (ISJ) face şi vizite neanunţate în şcoli * deşi în multe dintre cazuri, inspectorii găsesc o bună desfăşurare a lucrurilor, există şi cazuri în care îşi pun mâinile în cap * o proastă organizare poate face ca totul s-o ia razna

Vizita neanunţată a inspectorilor şcolari în unităţile de învăţământ din judeţul Iaşi poate fi un prilej de a face şi de a fi întâmpinat cu… surprize! În perioada septembrie-noiembrie a acestui an, aproximativ 130 de şcoli şi structuri au fost inspectate. În acest context, a putut fi observată realitatea, în forma ei cea mai exactă. „În afara inspecţiilor consacrate pe care obişnuim să le facem conform graficului unic de inspecţii, am demarat şi această procedură a unor inspecţii neanunţate. Ele nu vizează atât conţinuturile educaţionale sau substanţa proiectelor manageriale, ci vizează mai mult aspectul şcolii, modul cum este administrată şi organizată, prezenţa elevilor şi a profesorilor, modul de colaborare în interiorul unităţii respective, dacă sunt respectate toate regulamentele, procedurile, dacă există o ambianţă specifică actului instructiv-educativ”, a explicat Camelia Gavrilă, inspector general.

În multe situaţii, totul a fost în regulă. Astfel, au fost lăudate documentele de proiectare realizate în proporţie de 80-90 la sută, încadrarea cu personal didactic conform metodologiei, programele manageriale foarte bune.

15 ani cu centrala-n pod

Însă, dacă aceste lucruri sunt fireşti şi este indicat să se întâmple peste tot, nu la fel se poate spune despre o uşă neştearsă de var încă de acum doi ani, de când şcoala a fost dată în folosinţă, sau despre o centrală pe lemne, achiziţionată acum 15 ani şi neinstalată nici până în prezent. „Sigur că am constatat lucruri bune. Însă, am constatat că sunt şi şcoli la care gardurile sunt degradate, la care profesorii nu prea erau prezenţi la oră, uneori şi directorii lipseau şi nu lăsaseră un înlocuitor prin decizie internă. Am constatat că unele discipline opţionale nu erau avizate de inspectorul de specialitate, că existau nereguli în organizarea catedrelor, profesori de franceză sau de engleză care aveau completări de norme fără să cunoască limbile respective, deci profesori de alte discipline”, a adăugat Camelia Gavrilă, şefa ISJ.

Pentru toate neregulile întâlnite nu au fost date, deocamdată, decât avertismente. Însă, inspectorii de specialitate se vor întoarce în unităţile pe care le-au luat deja la ochi şi vor verifica dacă problemele au fost rezolvate.

Sursa Evenimentul

PULSUL ZILEI

Un dereglat din Hârlău a amenințat cu moartea un polițist și un jandarm și a fluturat un cuțit în timpul intervenției. Instanța i-a dat...

Un bărbat a fost condamnat pentru două infracțiuni de ultraj după ce, în timpul unei intervenții a poliției și jandarmeriei, ar fi amenințat cu moartea un agent de poliție și un jandarm și ar fi fluturat un cuțit în...

Asociația Teofil a Protopopiatului Pașcani caută voluntari. Se pregătesc activitățile pentru sărbătorile de iarnă

Asociația Teofil a Protopopiatului Pașcani caută voluntari. Se pregătesc activitățile pentru sărbătorile de iarnă "Vrei să faci bine și să te implici în comunitate? Te invităm să te alături echipei noastre de voluntari! Împreună ne vom implica în acțiuni...

Actele românilor devin 100% digitale: MAI anunță calendarul de lansare pentru aplicația RO Wallet

Din 2027, portofelul digital RO Wallet va permite românilor să își păstreze actele oficiale direct pe telefon. Dezvoltată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) ca parte a portofelului european de identitate digitală, aplicația va putea fi folosită pentru legitimare rapidă...

Facturile la energia electrică cresc din toamnă. Estimările AEI pentru perioada următoare

Asociația Energia Inteligentă (AEI) a realizat o reevaluare a costurilor pentru noile contracte de energie destinate populației. Această analiză vine în contextul prelungirii stării de alertă pe piață, al cotațiilor volatile la gaze și al evoluției cursului valutar.  Președintele organizației,...

Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic 2026: de ce este sărbătorită și care este tema din acest an

Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic este marcată în fiecare an între 4 și 10 octombrie, perioadă dedicată explorării Universului, științei și tehnologiilor spațiale. În numeroase țări sunt organizate evenimente educaționale și activități menite să aducă publicul mai aproape de...

Patru zile libere consecutive de Sfântul Andrei și 1 Decembrie 2026. Cine beneficiază de minivacanță

Sfârșitul lunii noiembrie aduce o minivacanță pentru salariații care lucrează de luni până vineri. În 2026, sărbătoarea Sfântului Andrei și Ziua Națională a României sunt celebrate luni, respectiv marți, astfel că perioada de repaus din weekend se prelungește până...

Ce venituri sunt neimpozabile în România. Condițiile și excepțiile pentru moșteniri, donații și despăgubiri

Ajutoarele cu destinație specială, anumite indemnizații, bursele și despăgubirile se numără printre veniturile pentru care persoanele fizice nu datorează impozit pe venit, potrivit Codului fiscal. Legea include și sumele sau bunurile primite prin moștenire ori donație, dar prevede reguli...

Cartea electronică de identitate poate fi folosită și în sistemul medical

Cartea electronică de identitate poate fi folosită, în paralel cu cardul de sănătate, pentru accesarea serviciilor medicale. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a început integrarea noilor acte de identitate în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate. Astfel, cabinetele...

Din Pașcani spre Antarctica: Eduard Nica se pregătește pentru ultimul vulcan al circuitului

Comunicat: Pașcani: În ianuarie 2027, medicul stomatolog și alpinistul Eduard Nica va porni spre Mount Sidley, ultimul vârf din circuitul celor mai înalți vulcani de pe fiecare continent. Șase sunt deja urcați:Asia — Iran — Mount Damavand — 5.610...

Evaluarea Națională 2027: când este programat examenul și când susțin elevii simulările

Elevii care încheie clasa a VIII-a în acest an școlar vor susține Evaluarea Națională în luna iunie 2027. Prima probă, cea la Limba și literatura română, este programată pe 22 iunie, iar proba la Matematică va avea loc pe...
Paşcani
cer acoperit de nori
13 ° C
13 °
13 °
74%
0.6m/s
0%
mie
25 °
J
27 °
vin
26 °
S
21 °
D
22 °

Niciun articol afișat