Întâlnire între autorități și producători locali, la Primăria Pașcani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Primăria Municipiului Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, organizează în data de 29.01.2020, începând cu orele 11:00, în incinta instituției, o întâlnire a celor care administrează piețele din Municipiul Paşcani cu reprezentanți ai producătorilor ce îşi comercializează produsele în aceste locații.

Unul din scopurile acestei întâlniri este de a identifica cele mai bune soluții privind desfășurarea și facilitarea accesului direct, a cât mai multor producători agricoli pe piața locală.

Printre invitați vor fi pomicultori, producători lactate, reprezentanți ai Asociațiilor apicultorilor, legumicultorilor, a Grupurilor de Acţiune Locală din zona aceasta, precum şi reprezentanți ai unor instituții care au în atribuții şi activități privind comerțul în piețe, respectiv DSV, ISU, Poliția Locală a Municipiului Paşcani etc.

Din partea Primăriei Municipiului Pașcani participă doamna viceprimar Gabriela Nedelcu și Șef Serviciu Administrația Piețelor, Cristian Menegon.

Sursa Facebook Primaria Pascani

PULSUL ZILEI

Locul din România unde se vede cel mai bine eclipsa de soare din 12 august 2026

Europenii vor fi martorii acestui fenomen astronomic la 27 de ani de la ultima eclipsă totală de soare produsă deasupra bătrânului continent. Prima eclipsă totală de Soare vizibilă de pe Europa continentală are loc la aproape trei decenii de când...

Autorizațiile pentru locuințe continuă să scadă în județul Iași: mai puține proiecte noi decât anul trecut

Ritmul construcției de locuințe rămâne în scădere în județul Iași. În luna mai au fost eliberate doar 125 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, cu aproximativ 17% mai puține față de luna aprilie și cu aproape 30% sub...

Taxele de drum se schimbă de la 31 august. Intră în vigoare sistemul TollRo

Finalul lunii va veni cu noi reguli pentru taxele de drum în România. Un nou sistem de taxare, TollRo, urmează să intre în funcțiune începând de la 31 august și vizează doar vehiculele pentru transport marfă. Spre deosebire de...

Poliția cu ochii pe trotinetiști?

Municipiul Pașcani nu va avea prea curând un regulament privind circulația bicicletelor și trotinetelor electrice. Primarul municipiului a spus că nu are funcționari publici disponibili care să abordeze acest subiect fiind ocupați cu alte proiecte. Însă, pot fi luate măsurile...

Apartamente și spații ale RAGCL-ului scoase la vânzare. Partidele rămân în chirie 

Sediile partidelor politice din Pașcani nu vor fi scoase la vânzare ci vor rămâne date spre închiriere formațiunilor politice.  Este răspunsul dat de edil, atunci când a fost întrebat ce are de gând să facă cu spațiile comerciale rămase nevalorificate...

ANUNT DE MEDIU

​SC SANEL SRL – cu sediul în loc. Rupea, județul Brașov, intenționează săsolicite, de la A.B.A Siret-SHI Pascani, aviz de gospodarire a apelor pentru investiția ,,Modernizare LEA 110 kV Vatra-Ruginoasa, asigurarea gabaritului pentru stâlpii nr. 24 și 25, Județul Iași”, pe terenul aflat în extravilanul Municipiului Pașcani, județul Iași cu numărul cadastral 67907. Aceasta este o investiție...

Primăria Valea Seacă finanțează sterilizarea gratuită a aproximativ 200 de câini

Primăria comunei Valea Seacă a lansat un program multianual prin care proprietarii de câini beneficiază gratuit de sterilizarea și microciparea animalelor. Consiliul Local a aprobat finanțarea serviciilor pentru aproximativ 200 de câini în cursul anului 2026, costurile urmând să...

Un consilier vrea să readucă jocurile de noroc la Pașcani – DOC

Fantomele trecutului privind jocurile de noroc bântuie in continuare Pașcaniul. Deși la sfârșitul lunii iunie a.c.legislativul local a aprobat cu greu interzicerea păcănelelor în municipiu, un consilier local de la PNL propune anularea hotărârii si redeschiderea sălilor. Proiectul inițiat de consilierul, Alexandru Nemțanu,...

Primarul cu mașina fără acte: nu eram în concediu ci la o întâlnire despre investiții

Primarul comunei Siretel, Gelu Spaiuc, a adus lămuriri cu privire la întâmplarea de la sfârșitul săptămânii trecute, când a fost oprit in drum spre Vatra Dornei de poliție.  Oamenii legii au constat ca mașina Primăriei pe care o conducea, nu...

„Coleg de trafic” în Pașcani. Tânăr băut și fără permis pe străzile din municipiu

IPJ Iași: La data de 30 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliţie Municipiului Pașcani au oprit pentru control un autoturism care se deplasa în municipiul Pașcani.La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr, de 27 de ani.Având în vedere...
Paşcani
cer senin
35 ° C
35 °
35 °
23%
3.7m/s
0%
mar
36 °
mie
38 °
J
39 °
vin
39 °
S
28 °

Niciun articol afișat