back to top
luni, februarie 23, 2026
3 C
Paşcani

Întors din Italia, unui ieşean refuzat de o fată i-au apărut la orizont 7 ani de închisoare

Abia revenit din Italia, un tânăr va ajun­ge după gratii pentru că a căutat sfadă încă de la întoarcerea în sat. Gheorghiţă Cojoca­ru i-a aplicat unui consătean din Deleni trei lovituri de cuţit, una dintre ele aproape atingându-i inima. Pe un al doilea, l-a rănit doar uşor.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de 3/4 februarie a anului trecut. În jurul orei 19.00, Cojocaru se întorsese din Italia. În aceeaşi seară, a ieşit la băut cu unul dintre fraţii săi şi cu doi prieteni. După ce au băut la o crâşmă din Feredeni, au continuat băuta la domiciliul unuia dintre prieteni. Fratele lui Cojocaru a plecat acasă, iar acesta, împreună cu cei doi prieteni au mers pe la miezul nopţii la prietena sa. În jurul orei 1.00, s-au gândit să meargă la altă fată din sat. Aceasta a refuzat însă să le deschidă. Mai mult, în zonă şi-a făcut apariţia şi verişorul fetei, cu un prieten, aceştia luându-i la rost pe petrecăreţi cu privire la vizita făcută în miez de noapte. Cei trei au plecat cu maşina, dar pe drum Cojocaru şi-a amintit că fusese jignit de interpelare, aşa că au decis să se răzbune. Tânărul a luat un cuţit pentru a tăia cauciucurile maşinii verişorului insolent, iar cei doi prieteni au luat şi ei nişte scânduri. L-au luat cu ei şi pe fratele lui Cojocaru, să-i ajute.

S-au întors la casa fetei care-i refuzase şi i-au bătut în geam, cerându-i să deschidă şi să sune la Salvare, pentru că unul dintre ei mâncase sticlă şi se afla în stare gravă. Până să se dezmeticească fata ce se întâmplă, cei patru i-au năvălit pur şi simplu în casă. Doar că, din nou, a apărut verişorul incomod, însoţit de acelaşi prieten. A urmat un conflict verbal, devenit în scurt timp violent. Cojocaru a început să lovească cu cuţitul în stânga şi-n dreapta, rănindu-i pe ambii adversari, neînarmaţi şi susţinut de cei doi prieteni şi de fratele său. După ce lama cuţitului s-a îndoit, a fugit, pierzându-şi arma. Aceasta avea să fie găsită a doua zi de anchetatorii care l-au reţinut pe tânăr, care a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat.

Magistraţii Tribunalului au constatat că tânărul nu se afla la primul conflict cu legea, el fiind cercetat în repetate rânduri pentru tulburarea liniştii publice, lovire sau alte violenţe. Nu fusese trimis însă niciodată în judecată, pentru că se împăcase cu victimele. Abandonase şcoala după numai 8 clase, adoptând un stil de viaţă dezordonat. Chiar dacă avea cazierul curat, Cojocaru a fost condamnat la 7 ani şi 6 luni de închisoare, ca şi la plata a 45.000 de lei ca daune morale către victimele sale. Sentinţa a fost atacată de tânăr, Curtea de Apel urmând să reanalizeze cazul după vacanţa judecătorească.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Profesori de la Școala Gimnazială Specială Pașcani, formare profesională în Spania

C.P. Mobilitate Erasmus+ pentru cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Speciale Pașcani, în Spania În perioada 16–20 februarie 2026, Școala Gimnazială Specială Pașcani a desfășurat prima mobilitate din anul școlar curent și din cel de-al treilea an de acreditare Erasmus+, patru...

Cresc taxele de școlarizare la universități, din toamnă. Facultatea care va percepe cu peste 2.500 de lei mai mult

Taxele de școlarizare se vor majora din toamnă, înainte ca Guvernul să stabilească tăierile de cheltuieli. Spre exemplu, Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va percepe o taxă aproape dublă: de la 3.200 de...

A început Postul Paştelui, cel mai aspru din an. Ce opţiuni alimentare au românii în următoarele 48 de zile

De astăzi începe oficial Postul Paştelui. Este considerat cel mai aspru din an, pentru că timp de 48 de zile credincioşii trebuie să respecte restricţii stricte. Ieri, de lăsata secului, oamenii s-au adunat în jurul mesei, ca să intre...

După ger și ninsoare, vremea se schimbă radical. Temperaturi și de 17 grade în weekend

După ce săptămâna trecută am trecut, la propriu, prin viscol şi ninsori puternice, începem să respirăm uşuraţi, vine primăvara! Urmează zile însorite cu temperaturi cu 10 grade Celsius mai mari decât cele de acum. Meteorologii ne sfătuiesc să ţinem,...

Ro-Alert, împărțit în patru categorii. Ce tipuri de mesaje vom primi

Vă amintiţi cum miercurea trecută toată ţara vorbea, încă de la prima oră a dimineţii, despre acelaşi lucru? Cu toţii am fost treziţi, la 4 dimineaţa, de sunetul de neconfundat şi imposibil de ignorat al Ro-Alertului. Anunţa codul roşu de ninsori şi, fără...

Un bărbat nerăbdător să își vadă iubita întoarsă din străinătate, a ajuns după gratii. Prins fără permis pe drumul județean dintre Sirețel și Lespezi

Nerăbdarea de a-și vedea iubita întoarsă din străinătate l-a costat libertatea pe un ieșean. A călcat pedala accelerației pentru a ajunge mai repede la destinație. Ca urmare, a fost oprit de polițiști. Nu avea permis de conducere și nici...

Elevii pot folosi inteligența artificială la școală. Colegiul CF Unirea din Pașcani introduce reguli clare pentru folosirea AI. „Are voie, dar nu pentru a-i...

Inteligența artificială este tot mai prezentă în activitățile elevilor, fiind folosită pentru realizarea temelor, îndeplinirea cerințelor școlare sau rezolvarea testelor. Folosirea responsabilă a AI reprezintă un prim pas pentru tineri în a învăța să conviețuiască cu tehnologia, fără a...

Contribuția minimă la pensie crește din iulie 2026. Câți bani vor achita în plus românii într-un an

Începând cu 1 iulie 2026, românii care își plătesc voluntar contribuția la pensie vor scoate mai mulți bani din buzunar. Contribuția de asigurări sociale (CAS) pentru contractele încheiate direct cu Casa Națională de Pensii Publice va ajunge la minimum...

Adeverință obligatorie pentru noul buletin electronic: tot ce trebuie să știi. Există și pentru aceasta o variantă electronică și una „pe hârtie”

Ce faci când noua carte de identitate electronică nu mai arată adresa de domiciliu, dar instituțiile încă o cer? Introducerea buletinului digital aduce un document suplimentar în ecuație: adeverința care confirmă domiciliul, obligatorie în tot mai multe situații administrative. Tot...

REFORMA ADMINISTRATIVĂ LA IAȘI | Din trei comune să rămână doar una. De la regionalizare prin unirea județelor, la reorganizare prin comasarea comunelor. Cum...

Într-un nou episod „DOSARELE ZDI”, „Ziarul de Iași” și istoricul Vasile Cotiugă, fost consilier județean, propun un nou model de organizare a județului nostru. După o amplă muncă de documentare, Vasile Cotiugă a reunit toate datele necesare pentru a...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.5 ° C
4.5 °
4.5 °
81 %
1.9kmh
100 %
lun
5 °
mar
7 °
mie
5 °
J
-0 °
vin
2 °

Niciun articol afișat