Investiții de miliarde și proiect grandios la hidrocentrala Pașcani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Operațiune de amploare pusă la cale de către cei de la Hidroelectrica. Oficialii companiei au anunțat investiții foarte importante, de miliarde. Și asta nu e tot. Cei de la Hidroelectrica au anunțat și un proiect extrem de important, cel al hidrocentralei de la Pașcani.

Cei de la Hidroelectrica pun la cale mai multe proiecte de amploare în următorii patru ani. Gigantul din domeniul energiei a anunțat un plan de investiţii de 5,5 miliarde lei în următorii patru ani. Și asta nu e tot. Proiectul hidrocentralei de la Paşcani a fost repus pe tapet.

„Proiectul de la Paşcani a fost iniţial propus spre abandon. Odată cu reanalizarea soluţiilor tehnice şi recalibrarea devizului general al proiectului, am reuşit să ne încadrăm în valoarea estimată pe care o aveam aprobată de acţionari. Ca atare în săptămânile următoare se va semna contractul pe partea de construcţii de 140 milioane lei, care presupune reluarea acestui proiect, urmând apoi să finalizăm negocierile cu ceilalţi patru parteneri pe partea de echipamente hidromecanice şi pe partea electrică”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica, prezent la conferinţa „Focus Energetic”, anunță news.ro.

La Paşcani, va fi construită o hidrocentrală de peste 11 MW. „Este în faza de contractare. Pentru a fi pusă în funcţiune hidrocentrala, mai trebuie făcute diguri de acumulare şi trebuie achiziţionate o parte din echipamente”, a precizat Badea.

Badea a anunțat ce se va întâmpla în următoarea perioadă. Anul acesta va fi pus în funcţiune grupul 6 retehnologizat de 55 MW al hidrocentralei Stejaru. „De asemenea, suntem în negocieri avansate cu subsidiara noastră Hidroserv pentru contractarea serviciilor de modernizare la centrala de la Dej, este următoarea centrală de pe Oltul Mijlociu. Practic, odată cu această centrală, finalizăm modernizarea pe toate grupurile de acolo”, a mai spus el.

CONTINUARE PE CAPITAL.RO

PULSUL ZILEI

Accident mortal pe drumul județean între Pașcani și Brătești. Doi minori și un adult și-au pierdut viața – FOTO

UPDATE – Accident rutier pe DJ 208L ISU IASI: Conform informațiilor preliminare de la locul intervenției, în accident au rezultat cinci victime. Pentru trei dintre acestea – doi minori și un adult – a fost constatat decesul, fără indicație de resuscitare. Dintre...

Teren sintetic la CSM Pașcani

Un milion de lei de la bugetul local ar urma să fie cheltuiți pentru amenajarea unui teren sintetic la CSM Pașcani. Conducerea clubului sportiv a aprobat indicatorii tehnico-economici pe 14 septembrie a.c., iar documentația a fost transmisă Primăriei spre...

Vin chinezii la Târgu Frumos. Primarul Zugravu: Trei fabrici, 1000 locuri de muncă!

Primăria orașului Târgu Frumos se pregătește pentru a primi investitori străini. În urma recentei vizite a primarului Neculai Zugravu în China, 28 din cei 40 de oameni de afaceri cu care s-a întâlnit au trimis scrisori de intenție, prin...

Analize gratuite la Centrul Medical Unescu Pașcani (P)

Locuitorii din Pașcani, dar și din comunele din împrejurimi care au nevoie de analize medicale pot beneficia de investigații gratuite, în baza unui bilet de trimitere. Acestea sunt decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate și pot fi efectuate...

Istoria dincolo de manual, cu Georgeta Filitti și prințul, Max Caradja, la Colegiul Unirea Pașcani – VIDEO

O lecție de istorie altfel, miercuri, 23 septembrie, la Colegiul Tehnic „Unirea” din Pașcani. Aula instituției a găzduit o întâlnire cu academicianul Georgeta Filitti și Prințul Maximilien Caradja, eveniment dedicat istoriei recente a României și lansării volumului „Ecaterina Caradja...

Demersuri pentru un parc fotovoltaic la Pașcani

Pascaniul ar putea avea in cativa ani un parc fotovoltaic care sa asigure necesarul de energie pentru iluminatul si clădirile publice. Investiția ar ruma sa fie făcuta la ieșirea din oraș spre suburbia Blagesti, in zona unde a fost...

A doua sursă de apă pentru Pașcani, doi ani de promisiuni

Municipiul Pașcani ar fi trebuit să aibă funcțională până la sfârșitul acestui an a doua sursă de alimentare cu apă, din Râul Siret, care ar fi urmat să fie folosită mai ales atunci când apar avarii pe aducțiunea principală,...

Taxele de pod de pe Dunăre dispar de la 1 octombrie. România trece la noul sistem de taxare rutieră

Taxele pentru traversarea podurilor peste Dunăre de la Fetești și Vadu Oii vor fi eliminate începând cu 1 octombrie 2026, odată cu aplicarea noului sistem de tarifare rutieră TollRo. Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Transporturilor, Radu...

Cât de mare a ajuns ”tigrul” Pașcani-ului

La finalul anului 2025 estimam că grupul ieșean PROINVEST valorează aproape 50 milioane de euro. Un nou audit al producătorului ieșean de tablă specială (audit făcut de celebra PriceWaterHouseCopoper) arată însă o valoare EBITDA de 8,5 milioane euro la...

Expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil, la Casa de Cultură Pașcani

Luni, 28 SEPTEMBRIE 2026 , ora 17.00 va avea loc vernisajul expoziției SINERGIE, expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil. Expun artiștii Alina Bica, Mihaela Bucur, Cristina Chiciuc, Roxana Ciobanu, Augustin Cojocaru, Mihaela Crăciun, Oana Florea Drăgoi, Constantin Gâlceavă,...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.9 ° C
13.9 °
13.9 °
78%
4.5m/s
0%
mie
14 °
J
19 °
vin
18 °
S
20 °
D
20 °

Niciun articol afișat