Investiții in așteptare. Primarul Pintilie evita răspunsurile

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

 

Mai sunt câteva zile pana când expira avizul dat de Poliția Rutiera Iași pentru amenajarea a trei sensuri giratorii pe strada Moldovei din Pașcani. Documentul a fost emis pentru perioada 3 iulie pana pe 30 septembrie a.c. dar investitiile sunt abia sunt la început, doar la sensul giratoriu de la Kaufland.

Mai mult, de câteva săptămâni de zile lucrările au fost sistate, fără nici o explicație. BIT TV a încercat sa afle care sunt cauzele si cand vor fi reluate amenajările. Primarul municipiului, Marius Pintilie a încercat sa evite răspunsurile si i-a trimis pe jurnaliști sa afle răspunsurile de la cei care trebuie sa execute lucrările.

Declarațiile au fost făcute in cadrul conferinței săptămânale de presa. In același context edilul a fost întrebat de ce nu au început lucrările de amenajare a noului cimitir. Si de acesta data primarul a încercat sa evite răspunsul. El a spus ca nu știe daca au început si nici nu a văzut si ca nu sunt motive care sa împiedice desfășurarea lor.

Menționăm ca pentru continuarea lucrărilor la sensul giratoriu de la Kaufland si pentru începerea lor la sensurile giratorii de la Constructorul si la semafoarele vechi este nevoie de obținerea unui nou aviz. Ultimul sens giratoriu ar urma sa fie făcut cu bani de la bugetul local, cca. 100 000 euro, conform documentației tehnice aprobate de consilierii locali in ședința de pe 4 septembrie a.c.

Banii vor fi cheltuiți pentru amenajarea terenului si pentru amplasarea balizelor de plastic. Consilierii din opoziție au criticat faptul primarul a propus spre aprobare proiectul fără un studiu de trafic si au atras atenția ca ar putea fi blocaje rutiere, din cauza trecerilor de pietoni din apropierea sensurilor giratorii.

https://bittv.info/wp-content/uploads/2023/09/Adresa-raspuns-cerere-20901-06.09.2023.pdf

PULSUL ZILEI

Cine urcă pe scena festivalului tradițional de la Târgu Frumos, din perioada 4-6 septembrie

Trei zile de muzică, dans și tradiție sunt pregătite la începutul lunii septembrie, la Târgu Frumos. În perioada 4-6 septembrie, pe scena amenajată în Parcul Central, pe esplanada din fața Primăriei, vor urca artiști de muzică populară și ușoară,...

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat. "La Palatul „Alexandru Ioan Cuza" Ruginoasa au fost finalizate lucrările de reamenajare a mormântului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aflat lângă Biserica Domnească. Reamintim că, după cel de-al Doilea Război...

Proiectul pilot de la Colegiul Unirea, succes la admiterea în liceu

Proiectul pilot lansat la Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani începe cu un semnal bun. Cele două clase pilot propuse pentru noul an școlar au atras mai mulți elevi decât numărul de locuri disponibile, iar toate locurile au fost...

Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Pașcani, modernizată și pregătită pentru deschidere – FOTO

Peste 150 de copii se întorc, din toamnă, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și Creșa nr. 1, după patru ani în care activitatea a fost relocată. Unitatea a fost reabilitată și modernizată, iar noul an școlar îi...

Tânăr din Ruginoasa, arestat pentru pornografie infantilă. S-a răzbunat pe iubita adolescentă după ce a rupt relația

TÂNĂR CERCETAT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 18 ani,...

Percheziții în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Pașcani

Percheziții, miercuri, 26 august 2026 la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, într-un dosar în care procurorii fac cercetări pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în data de...

Se caută membri pentru conducerea societății de salubritate

A început procedura de selecție pentru nominalizarea noului Consiliu de Administrație de la societatea locală de salubritate si transport public. Demersurile sunt făcute de societatea contractată de administrația locală iar anunțul de selecție a fost deja publicat pe site‐ul instituției.  Se...

ANUNŢ DE SELECȚIE PENTRU OCUPAREA A 3 (TREI) POSTURI DE ADMINISTRATOR ALE SOCIETĂȚII CLP ECOSERV S.R.L.

Acest proces de selecție se derulează în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr.109/2011) și cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru...

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători. "Luni, 31 august 2026 între orele 08:00 - 12:00 la Căminul Cultural din satul Vânători se vor face analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal . 📋 Cine poate participa? Femei și bărbați...

Senatorul, Lucian Rusu: Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate, claritate și reguli corecte, în subiectul admiterii la liceu

Senatorul, Lucian Rusu: "Admiterea la liceu nu a apărut peste noapte. Regulile erau cunoscute încă din 2023. Problema nu este că discutăm despre admitere, ci că metodologia și regulile concrete trebuie pregătite din timp. Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate,...
Paşcani
cer acoperit de nori
20.8 ° C
20.8 °
20.8 °
82%
5.8m/s
100%
mie
21 °
J
21 °
vin
24 °
S
30 °
D
29 °

Niciun articol afișat