Micuța Jeni, diagnosticată cu leucemie, a început chimioterapia. Este nevoie în continuare de donatori de sânge

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Fetița în vârstă de cinci anișori din comuna Miroslovesti, diagnosticată recent cu o boală grea, leucemie mieloblastica, a început prima cură de chimioterapie și are în continuare mare nevoie de sânge. Jeni Maria este internată la Spitalul Clinic de Urgențe Sfânta Maria din Iași.

Alături îi este zi și noapte, mama ei, însărcinată în șase luni. Femeie își stăpânește cu greu lacrimile și încearcă să fie puternică pentru micuță. Ar fi avut această boală încă de la vârstă de un anisor, dar a început să se facă vizibilă de curând.

Jeni este foarte curajoasă, puternică și optimistă. Știe deja și ce vrea să se facă atunci când va crește – doctoriță, pentru a-i ajuta pe copii.

Potrivit medicilor, în tratamentul ei se utilizează concentrat trombocitar, un derivat care se obține din sânge. Pentru o singură pungă, contribuie trei donatori, astfel că permanent este nevoie de sânge.

Zilele trecute, micuța Jeni a fost vizitată la spital de părintele misionar, Dan Damaschin. Preotul a lansat o campanie pentru strângere de fonduri în numele fetiței, care mai are acasă trei frățiori și un altul este pe cale să vină pe lume.

Dacă starea micuței nu se va îmbunătăți în urma tratamentului de la Iași, Jeni ar urma să ajungă la o clinică din Italia. Numai gândul la posibilele costuri, momentan necunoscute, îi sperie pe părinți.

Cei care vor să o ajute pe Jeni pot face parte dintr-o mare familie de salvatori a micuței.

Pe pagina de Facebook a părintelui, Dan Damaschin, găsiți modalitățile prin care puteți ajuta financiar familia, iar donațiile de sânge se pot face la Centrul de Transfuzii din Iași, de luni până vineri.

PULSUL ZILEI

Cine urcă pe scena festivalului tradițional de la Târgu Frumos, din perioada 4-6 septembrie

Trei zile de muzică, dans și tradiție sunt pregătite la începutul lunii septembrie, la Târgu Frumos. În perioada 4-6 septembrie, pe scena amenajată în Parcul Central, pe esplanada din fața Primăriei, vor urca artiști de muzică populară și ușoară,...

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat. "La Palatul „Alexandru Ioan Cuza" Ruginoasa au fost finalizate lucrările de reamenajare a mormântului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aflat lângă Biserica Domnească. Reamintim că, după cel de-al Doilea Război...

Proiectul pilot de la Colegiul Unirea, succes la admiterea în liceu

Proiectul pilot lansat la Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani începe cu un semnal bun. Cele două clase pilot propuse pentru noul an școlar au atras mai mulți elevi decât numărul de locuri disponibile, iar toate locurile au fost...

Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Pașcani, modernizată și pregătită pentru deschidere – FOTO

Peste 150 de copii se întorc, din toamnă, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și Creșa nr. 1, după patru ani în care activitatea a fost relocată. Unitatea a fost reabilitată și modernizată, iar noul an școlar îi...

Tânăr din Ruginoasa, arestat pentru pornografie infantilă. S-a răzbunat pe iubita adolescentă după ce a rupt relația

TÂNĂR CERCETAT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 18 ani,...

Percheziții în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Pașcani

Percheziții, miercuri, 26 august 2026 la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, într-un dosar în care procurorii fac cercetări pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în data de...

Se caută membri pentru conducerea societății de salubritate

A început procedura de selecție pentru nominalizarea noului Consiliu de Administrație de la societatea locală de salubritate si transport public. Demersurile sunt făcute de societatea contractată de administrația locală iar anunțul de selecție a fost deja publicat pe site‐ul instituției.  Se...

ANUNŢ DE SELECȚIE PENTRU OCUPAREA A 3 (TREI) POSTURI DE ADMINISTRATOR ALE SOCIETĂȚII CLP ECOSERV S.R.L.

Acest proces de selecție se derulează în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr.109/2011) și cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru...

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători. "Luni, 31 august 2026 între orele 08:00 - 12:00 la Căminul Cultural din satul Vânători se vor face analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal . 📋 Cine poate participa? Femei și bărbați...

Senatorul, Lucian Rusu: Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate, claritate și reguli corecte, în subiectul admiterii la liceu

Senatorul, Lucian Rusu: "Admiterea la liceu nu a apărut peste noapte. Regulile erau cunoscute încă din 2023. Problema nu este că discutăm despre admitere, ci că metodologia și regulile concrete trebuie pregătite din timp. Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate,...
Paşcani
cer acoperit de nori
20.8 ° C
20.8 °
20.8 °
82%
5.8m/s
100%
mie
21 °
J
21 °
vin
24 °
S
30 °
D
29 °

Niciun articol afișat