IPJ spune că zilele de sărbătoare au fost liniștite. S-au dat amenzi de 57.086 de lei

C.P. IPJ IASI – SĂRBĂTOAREA PAȘTELUI ÎN SIGURANŢĂ

Anul acesta au fost cele mai liniştite şi cele mai sigure sărbători pascale din ultimii ani. Poliţia ieşeană a fost la datorie, astfel încât, nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice.

Şeful Poliției Ieşene, chestor de poliție Scripniciuc Ioan a dispus ca peste 1.200 de poliţişti să acţioneze, suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele artere rutiere din judeţ, pentru ca cetățenii să petreacă sărbătoarea Învierii Domnului în siguranță.

Măsurile luate de poliţiştii ieşeni  care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare au făcut ca oamenii să se bucure în linişte de sărbătorile pascale.

În această perioadă nu au fost înregistrate evenimente deosebite, iar numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă se situează sub media ultimilor ani.

De asemenea, numărul accidentelor de circulație și al persoanelor rănite sau decedate în astfel de accidente este mai mic față de anii trecuți, reliefând faptul că măsurile pentru creșterea siguranței cetățeanului, adoptate de poliţiştii rutieri și-au atins scopul.

Aceste rezultate se datorează şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite responsabile în această perioadă.

În ultimele 48 de ore, poliţiştii ieşeni au aplicat, în urma abaterilor constatate, 169 sancţiuni, în valoare de 1.987.300 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 61.134 de lei.

Astfel, poliţiştii au aplicat 38 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor deîncălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice .

Pentru neregulile constatateîn trafic, poliţiştii au aplicat 129 de sancţiuni contravenţionale, 82 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 47 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Totodată, poliţiştii au aureţinut 14 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 3 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 6 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri.

PULSUL ZILEI

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...
Paşcani
nori împrăștiați
14.9 ° C
14.9 °
14.9 °
77%
1.5m/s
0%
S
15 °
D
17 °
lun
14 °
mar
12 °
mie
12 °

Niciun articol afișat