ine i-a spus lui Sadoveanu „Ceahlăul oportunismului” a fost inspirat. Maestrul din Fălticeni a știut mereu să se așeze de partea călduță a Istoriei. Adeseori, a călcat pe cadavre. La propriu. După Primul Război Mondial, Mihail Sadoveanu se înscrie în Partidul Poporului al lui Alexandru Averescu, foarte în vogă în acea perioadă, și este ales senator în 1926.
Trece apoi la Partidul Agrar al lui Constantin Argetoianu și devine președinte al Senatului în 1931-1932.
După instaurarea dictaturii carliste, în februarie 1938, se arată un aprig susținător al monarhiei, drept care se află printre senatorii numiți de rege. Lingușelile sale față de Carol al II-lea sunt de-a dreptul dezgustătoare. Iată o mostră din 1938:
„Tot ce e durere, grijă şi speranţă în noi se află înmiit în fiinţa Sa. Destinul său a fost să ne cuprindă în întregime – trecut, prezent şi viitor –, să valorifice şi să apere o moştenire primejduită (…) Apariţia sa, din cer, pe aripi repezi, întăreşte şi întregeşte elementul mistic”.
Monarhismul i se topește ca prin farmec după Al Doilea Război Mondial. La numai câteva ore după ce Regele Mihai I abdică, pe 30 decembrie 1947, la ora 15.30, printr- o decizie a Consiliului de Miniștri, Mihail Sadoveanu este inclus în Prezidiul provizoriu al Republicii Populare Române: sub președinția lui CI Parhon, „Ceahlăul literaturii” este unul dintre cei patru vicepreședinți, alături de Ștefan Voitec, Gheorghe Stere și Ioan Niculi.
Vântul bate de la Răsărit Orientarea lui Sadoveanu spre tabăra comuniștilor a venit firesc: simțise dincotro bate vântul! Nu trecuseră nici șapte ani de când autorul „Baltagului” nu dădea nici o șansă comunismului în România:
„Comunismul nu a prins rădăcini niciodată într-o populaţie ţărănească în proporţie de 80 la sută, individualistă şi care are un puternic instinct de proprietate.”