Proces de un milion de lei la Judecătoria Paşcani în cazul unui accident soldat cu doi morţi

Judecătorii din Paşcani au stabilit daune morale de aproape un milion de lei pentru un accident soldat cu doi morţi. La şase ani de la producerea accidentului, procesul încă nu s-a încheiat, dosarul intrând joi pe rolul Curţii de Apel.

Tragicul eveniment s-a petrecut în noaptea de 3/4 iulie 2015, la câteva minute după miezul nopţii. La acea oră, Ionuţ Leucă conducea un automobil BMW pe DE 85, dinspre Hanul Ancuţei spre Suceava, pe bancheta din spate a vehiculului aflându-se alţi doi tineri. Într-o curbă la stânga, tânărul de 22 de ani a pierdut controlul volanului şi a intrat pe acostament. Din acest motiv, a intrat în derapaj lateral, lovindu-se de un copac de pe marginea şoselei. În urma impactului, cei doi pasageri au decedat pe loc, Leucă alegându-se doar cu răni uşoare. Viteza la impact a fost de 73 km/h, dar gradul de avariere a automobilului i-a făcut pe poliţişti să aprecieze că viteza de deplasare fusese în fapt mult mai mare. Lipsa urmelor de frânare nu a permis însă stabilirea ei cu exactitate. Conform declaraţiilor ulterioare ale şoferului, acesta circula cu 110-120 km/h, pe o porţiune de drum unde viteza maximă permisă este de 100 km/h.

Şoferul imprudent a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, iar rudele celor două victime s-au constituit părţi civile. Bunicii celor doi tineri morţi în accident nu au mai apucat să vadă deznodământul, ei decedând în timpul procesului. Leucă a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani şi i-a fost interzis să mai conducă autovehicule tot timp de 4 ani. Judecătoria Paşcani a stabilit despăgubiri materiale, morale şi cheltuieli judiciare în valoare totală de aproape 990.000 lei. Primul termen în faţa Curţii de Apel se va desfăşura la sfârşitul lunii viitoare.

Sursa Ziarul de Iasi

 

PULSUL ZILEI

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...
Paşcani
cer fragmentat
12.8 ° C
12.8 °
12.8 °
84%
1.4m/s
19%
S
12 °
D
17 °
lun
15 °
mar
10 °
mie
10 °

Niciun articol afișat