La multi ani, fratilor de peste Prut! O delegatie din Pascani participa la hramul orasului Ialoveni

Administratia locala din Pascani participa la sarbatoarea fratilor de pe Prut. Mai exact, la hramul orasului Ialoveni, localitatea cu care municipiul este infratit oficial din toamna anului 2016. O delegatie, formata din viceprimarul, Gabriela Nedelcu si secretarul, Irina Jitaru, va participa in perioada 26-28 octombrie, la manifestarile de ziua orasului din Republica Moldova.

Cele doua reprezentante ale municipiului vor participa la mai multe activitati cultural-artistice, dar si la inaugurari de investitii.

Este vorba despre darea in exploatare a unor drumuri, a statiei de pompare a apei, inaugurarea parcului de la sensul giratoriu si a sistemului de iluminat public. In aceasta perioada, vor asista si la un concert care se va finaliza cu un foc de artificii.

Mentionam ca Ialoveniul este un oraș în partea centrală a Republicii Moldova, reședință a Regiunii de Dezvoltare Centru și a raionului Ialoveni. Este situat în suburbia Chișinăului, la 10 km distanță de capitală. Prima atestare documentara a avut loc in anul 1436.

Sâmbătă, 27 octombrie 2018
Micul Dejun
Deplasarea spre Biserica Sfânta Cuvioasa Parascheva din orașul Ialoveni
Darea în exploatare a drumului din strada 9 Mai, N. Bălcescu
Darea în exploatare a stației de pompare a apei din sectorul ATB
Deplasarea spre “Piața Unirii”:

–         Participarea la activități cultural-sportive desfășurate cu prilejul Hramului orașului Ialoveni.

Inaugurarea Parcului de la  sensul giratoriu
Inaugurarea iluminatului public stradal
Prezentarea și cuvânt de salut a delegațiilor pe scena din scuarul “Piața Unirii” din or. Ialoveni
Foc de artificii
Participarea la concertul din „Piața Unirii”

ora Artist
  Sergiu Moșneagu
  Adrian Ursu
19:00 – Igor Rusu
  Fuego
  Mihai Ciobanu
  Anatol Mîrzenco
  Georgeta Voinovan

 

Duminica va fi vor avea loc alte activitati, printre care si vizita la Vinaria Asconi.

PULSUL ZILEI

Au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă

Și municipiul Pașcani a început mai devreme ca de obicei ornarea străzilor pentru sărbătorile de iarnă. De câteva zile, muncitorii Primăriei pun pe stâlpii de iluminat public ornamentele cumpărate în anii anteriori.  S-a început cu zona Deal și urmează ca...

Primăriile caută soluții pentru facturi mai mici la electricitate. Parcurile fotovoltaice, o variantă

Tot mai multe comune din zona Pașcaniului și nu numai își construiesc parcuri fotovoltaice care sa asigure energie pentru iluminatul public si instituțiile din comuna. De exemplu, comuna Miroslovesti va racorda in perioada urmataoare un parc cu o capacitate...

Adolescent de 15 ani, bătut pe esplanada din Pașcani. Și fratele lui ar fi fost atacat – FOTO

Un adolescent de 15 ani, din Tătăruși, elev la Liceul Tehnologic Mihai Busuioc, a ajuns la spital după ce a fost bătut de un grup de tineri, miercuri, 21 octombrie, pe esplanada din Pașcani. Băiatul era împreună cu fratele...

Liceenii din Pașcani, în dialog cu scriitori invitați la FILIT – VIDEO

Festivalul Internațional de Literatura și Traducere Iași a ajuns printre liceenii din Pașcani.Elevii de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” și Liceul Teoretic „Miron Costin” au avut ocazia să se întâlnească cu scriitori contemporani, în cadrul proiectului „Scriitori printre liceeni”. La...

Interviuri cu ușile închise pentru noii membri ai CA-ului de la CLP Ecoserv

Ultima etapa din procedura de selecție a noilor membri ai Consiliului de Adminsitratie de e la societatea locală de transport in comun si salubritate - CLP Ecoserv SRL Pașcani a avut loc in cursul zilei de joi 22 octombrie...

Elevii intră în vacanță timp de o săptămână. Revin în băncile școlii pe 2 noiembrie

La finalizarea cursurilor școlare vineri, 23 octombrie, elevii intră în vacanță, potrivit calendarului pentru anul școlar 2026-2027. După o săptămână liberă, elevii trebuie să revină la școală luni, 2 noiembrie 2026. Vacanța școlară de la finalul lunii octombrie se încheie...

Senatul a adoptat scutirea de impozit pentru premiile din competiții și concursuri

Proiectul a fost adoptat cu 60 de voturi pentru, unul împotrivă și 31 de abțineri. Modificarea completează articolul 62 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și va intra în vigoare doar după ce va fi aprobată și de...

Cum recunoști pâinea de calitate. Un ghid simplu pentru alegerea corectă și sănătoasă

Cu ocazia Zilei Mondiale a Pâinii, Asociația Spaniolă a Consumatorilor a lansat un ghid practic destinat să îi ajute pe cetățeni să identifice o pâine de calitate și să facă alegeri informate în magazin. Documentul demontează mituri comune, cum...

Licitație pentru SF-ul șoselei de centură a Hârlăului

Vești bune pentru locuitorii din zona Hârlău. Studiul de fezabilitate pentru varianta de ocolire a orașului a fost scos la licitație de A.D.I Infrastructură din care face parte si Consiliul Județean Iași. Anunțul a fost făcut chiar de președintele...

BIT TV LIVE – FILIT: SCRIITORI PRINTRE LICEENI, LA COLEGIUL SADOVEANU PASCANI – VIDEO

BIT TV LIVE - FILIT: SCRIITORI PRINTRE LICEENI, LA COLEGIUL SADOVEANU PASCANI - VIDEO https://www.youtube.com/watch?v=DotmbWBHvFg
Paşcani
cer acoperit de nori
13.9 ° C
13.9 °
13.9 °
91%
3.1m/s
100%
vin
13 °
S
15 °
D
15 °
lun
15 °
mar
5 °

Niciun articol afișat