Lecţie pentru C.J Iaşi: Două primării din apropierea Paşcaniului reabilitează un drum judeţean

Lectie de administratie pentru Consiliul Judetean Iasi. Edilii din Lespezi si Siretel si-au unit fortele pentru a reabilita un drum judetean care nu a mai fost modernizat de mai bine de 20 ani. Astfel ca, in zilele urmatoare, pe DJ 208 N, Lespezi-Vanatori, se vor cara mai multe masini de pietris iar cu ajutorul unui autogreder drumul va fi nivelat.
Chiar daca s-au facut nenumarate cereri pentru asfaltare, pana in prezent s-au aprobat doar, promisiunile. Primarul comunei Lespezi s-a saturat de vesnicele raspunsuri primite la demersurile sale, precum “asteptam sa se incalzeasca” sau “nu avem inca bani”, oferite de conducerea Directiei Judetene de Administrare a Drumurilor si Podurilor Iasi. Asa ca, s-a hotarat sa ia masuri. Cu localnicii care beneficiaza de ajutorul social au facut cateva rigole, iar de maine vor incepe lucrarile. Primarul comunei Siretel, Ancuta Gheorghe, a decis sa ofere si sprijinul sau. Asta deoarece, microbuzele de la firma sa de transport persoane, SC Sprinter AGM SRL, au fost de prea multe ori intr-un service auto din cauza gropilor.

Acum, tronsonul de drum pe o distanta de 6 km arata ca dupa razboi. Zecile de gropi pline cu apa si denivelarile transforma traficul rutier intr-o adevarata aventura. Indiferent cata experienta ai avea in sofat, doar o masina de teren 4×4 ar scapa fara nici o defectiune. Oamenii locului fac haz de necaz si spun ca pot circula doar cu barca sau ca asfalt in zona au vazut doar pe timpul lui Ceausescu.

In replica, conducerea DJADP Iasi sustine ca bugetul pentru anul acesta este prea mic pentru turnarea unui covor asfaltic pe drumul cu pricina. Din bugetul de 110 miliarde de lei vechi, circa 70 au fost cheltuiti pentru acoperirea facturilor cu deszapezirea, iar 40 de miliarde de lei vechi sunt alocati pentru pietruiri si plombari. In conditiile in care circa 1.000 km din intreg judetul sunt intr-o stare avansata de degradare, vor mai trebuie inca 20 ani pentru modernizarea infrastructurii rutiere, asta daca nu se vor aloca mai multi bani de la Consiliul Judetean sau din alte surse de finantare.

PULSUL ZILEI

Noua rețea de apă din Stolniceni-Prăjescu și Cozmești în funcțiune. Când pot încheia contracte cetățenii

Anunț important din partea administrației locale din comuna Stolniceni Prăjescu. Locuitorii din satele Stolniceni-Prăjescu și Cozmești, care beneficiază de noua rețea de apă, sunt așteptați la Primărie pentru încheierea contractelor cu operatorul Apavital. Reprezentantul companiei va fi prezent la...

Remorcă desprinsă de un camion în trafic, oprită într-un podeț, la Ruginoasa

Momente care se puteau încheia tragic, duminică dimineață, 25 octombrie, pe un drum județean din comuna Ruginoasa. O remorcă s-a desprins de capul tractor în mers și s-a oprit într-un podeț de pe marginea drumului. Incidentul s-a produs după ce...

Deputatul Maricel Popa: Iașiul are nevoie de un Institut al Inimii, modern

𝐀𝐜𝐮𝐦 𝐨𝐩𝐭 𝐚𝐧𝐢, 𝐝𝐮𝐩ă 𝐢𝐧𝐜𝐞𝐧𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐝𝐞𝐯𝐚𝐬𝐭𝐚𝐭𝐨𝐫, 𝐚𝐦 𝐫𝐞𝐮ș𝐢𝐭 𝐬ă 𝐨𝐛ț𝐢𝐧 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟏𝟎 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐫𝐞𝐟𝐚𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐈𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐈𝐧𝐢𝐦𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐈𝐚ș𝐢! Am participat, alături de 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐒ă𝐧ă𝐭ăț𝐢𝐢, 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮 𝐑𝐨𝐠𝐨𝐛𝐞𝐭𝐞, la discuții privind identificarea soluțiilor pentru modernizarea și...

Cel mai negru scenariu pare că se adeverește: Adrian nu a schițat niciun gest pentru a evita tragedia de pe șosea. „Nu a frânat,...

Bănuielile tuturor par că s-au adeverit. Adrian nu a schițat niciun gest ca să evite tragedia de pe șosea. Accidentul de lângă Moțca pare că nu a fost altceva decât o sinucidere. Din păcate, un om nevinovat a murit. Zilele...

Taxele din România în 2027. Ce spune ministrul Finanţelor despre noi majorări

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, spune că nu îşi doreşte introducerea unor taxe şi impozite noi în 2027, dar avertizează că orice program guvernamental suplimentar trebuie să aibă o sursă clară de finanţare. Oficialul atrage atenţia că depăşirea ţintelor bugetare...

Obezitatea începe din copilărie. Ieșenii riscă diabet și infarct

* un studiu realizat de DSP Iași arată că aproximativ 60% dintre adulții evaluați aveau exces ponderal, inclusiv obezitate * la nivel național, 32% dintre copiii de 8 ani sunt supraponderali sau au obezitate Obezitatea devine o problemă de sănătate...

Sănătatea, la sapă de lemn! Gaură de 11,2 miliarde de lei

Sistemul public de sănătate din România are nevoie de o infuzie masivă de bani pentru a trece de ultimele luni ale anului 2026! Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) ar...

Meserii bănoase fără facultate la Iași. Salarii de 8.500 de lei

Electricienii, instalatorii și sudorii calificați pot câștiga peste salariul multor absolvenți de facultate * angajatorii din Iași caută oameni cu experiență, iar unele oferte depășesc 7.000–8.000 de lei lunar Diploma universitară nu mai este singura cale către un venit consistent....

Ce se întâmplă cu ratele la bancă dacă te îmbolnăvești și nu le mai poți plăti. Soluții pentru a evita restanțele

O boală care împiedică desfășurarea activității profesionale poate reduce veniturile și îngreuna plata ratelor bancare. Activarea unei asigurări atașate creditului sau negocierea condițiilor de rambursare cu banca pot oferi sprijin în această situație. Avocatul Bogdan Pițigoi a explicat pentru...

Șeful județului și-a ipotecat vila din Aroneanu pentru 100.000 €. Primarul Pașcaniului, creditorul liberalilor

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, și-a ipotecat proprietatea de la Aroneanu pentru garantarea unui împrumut de 100.000 de euro, creditorii fiind Marius Pintilie, primarul municipiului Pașcani, și soția acestuia, Loredana Elena Pintilie. Tranzacția dintre cei doi politicieni liberali...
Paşcani
cer fragmentat
15.7 ° C
15.7 °
15.7 °
69%
2m/s
100%
lun
15 °
mar
12 °
mie
14 °
J
13 °
vin
12 °

Niciun articol afișat