Limita veniturilor ce pot fi obținute simultan cu indemnizația pentru creșterea copilului a crescut din 1 martie

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Majorarea, începând cu luna martie, a indicatorului social de referință (ISR) care stă la baza indemnizației minime acordate pe perioada concediului de creștere a copilului (CCC) duce și la ridicarea plafonului veniturilor nete pe care persoana aflată în CCC le poate primi fără a-și pierde indemnizația.

OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor prevede că indemnizația nu se suspendă dacă persoana aflată în concediu de creștere „realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu, al căror nivel net nu depășește de 5 ori cuantumul minim al indemnizației”.

Înainte de data de 1 martie, valoarea acestui plafon era de 6.250 lei, însă, ca urmare a creșterii indemnizației minime de la 1.250 lei la 1.314 lei, suma maximă a veniturilor nete pe care le poate primi o persoană aflată în CCC din activități prestate efectiv este de-acum de 6.570 lei pe an.

Detalii despre actele necesare pentru dosarul de concediu pentru creșterea copilului și veniturile luate în considerare regăsiți în acest material.

Subliniem că acest plafon face referire la veniturile nete, adică cele asupra cărora au fost plătite deja impozitul pe venit (10%), contribuția la pensie (25%) și cea de sănătate (10%), pentru ultimele două dacă este cazul.

În categoria veniturilor care nu duc la pierderea indemnizației de creștere a copilului intră dividendele și veniturile din chirii, indiferent de valoarea lor, deoarece pentru acești bani nu se prestează o activitate efectivă.

Pe de altă parte, dacă persoana care se află în CCC este și administrator al unei firme poate pierde dreptul de a primi indemnizația de CCC, dacă, prin mandat, i se acordă bani ce depășesc valoarea de 6.570 lei. Dacă beneficiarul indemnizației nu primește niciun ban pentru calitatea sa de administrator sau primește până în suma de 6.570 lei într-un an, nu va pierde banii pentru CCC.

PULSUL ZILEI

Arhivele României, cercetare istorică pentru salvarea celei mai vechi școli din Pașcani

Demers necesar pentru salvarea de la dărâmare a celei mai vechi școli din Pașcani. Consilierul județean Mihai Dediu a solicitat Arhivelor Naționale ale României realizarea unei cercetări privind „istoricul Școlii „Vatra” din municipiul Pașcani și al imobilului situat în...

Proiect: Cimitirul municipal, la biserică, nu la Primărie. Fără taxa pe morminte!

Cimitirul vechi al municipiului Pașcani ar putea rămâne în administrarea bisericii „Înălțarea Domnului”. Un consilier local, Vlad Macovei de la PSD, a depus la secretariatul primăriei un proiect de hotărâre în acest sens, care urmează să fie supus aprobării...

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici – VIDEO

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici: pe scenă vor urca numeroși artisti, atât tinere talente din localitatile apropiate, cât și persoane consacrate în muzică. https://www.youtube.com/watch?v=60a6nOYHyP0

Medicul, Eduard Nica, își continuă visul de a ajunge în inima Antarcticii. Mai sunt doar câteva luni – VIDEO

Medicul stomatolog pășcănean Eduard Nica merge mai departe cu planul de a ajunge pe Mount Sidley, în Antarctica, ultimul vârf din proiectul său de a urca pe cei mai înalți  șapte vulcani de pe fiecare continent. https://www.youtube.com/watch?v=w0CAzxAz-_0 Mai sunt doar câteva...

Pașcaniului și-a premiat campionii. Gala Olimpicilor, la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu – VIDEO

Sute de elevi și sportivi din municipiul Pașcani au fost premiați vineri, 4 septembrie, pentru rezultatele obținute în anul școlar trecut. Gala Olimpicilor a avut loc pe scena Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu”, unde au urcat peste 360 de...

Campanie de monitorizare a calității aerului în Iași și Târgu- Frumos

Comunicat -Incepând de astăzi, 3 septembrie 2026, Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași desfășoară,timp de 30 de zile, o nouă campanie de monitorizare a calității aerului cu autolaboratorul.De această dată, monitorizarea se desfășoară în municipiul Iași, în cartierul Nicolina,...

O nouă acțiune de dezinsecție la Pașcani

ANUNT   DE   INTERES   PUBLIC In atentia cetatenilor Municipiului Pascani,  a persoanelor care detin in proprietate stupi / populatii de albine si lucii de apa populate cu pesti S.C. CLP ECOSERV S.R.L. PASCANI,  cu sediul in Municipiul Pascani,...

Poți verifica online cât ai cotizat pentru pensie, fără să mai mergi la ghișeu. Noul portal lansat de Casa de Pensii

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat un nou portal prin care românii pot accesa online mai multe informații și servicii legate de pensii și asigurări sociale. Una dintre cele mai utile funcții este Spațiul Privat Virtual (SPV), de...

Câți bani a făcut statul român în primele 6 luni de la introducerea „taxei Temu”Citeşte întreaga ştire: Câți bani a făcut statul român în primele...

România a colectat peste 320.000.000 de lei în primele 6 luni ale anului 2026 din „taxa Temu”, aplicată coletelor extracomunitare, conform datelor ANAF obținute de G4Media.ro. Cele mai mari încasări au fost în martie, iar cele mai mici în...

Sute de copii pot învăța gratuit programare și siguranță online la cursurile „Cartea Daliei”. Până când se fac înscrierile

Sute de copii au ocazia să învețe programare și alte abilități esențiale pentru o lume digitală. Cursurile sunt predate gratuit de zeci de voluntari din toată țara.Programul „Cartea Daliei” le oferă copiilor și adolescenților acces la cursuri și activități...
Paşcani
cer fragmentat
18.7 ° C
18.7 °
18.7 °
70%
1m/s
83%
D
22 °
lun
27 °
mar
27 °
mie
30 °
J
31 °

Niciun articol afișat