„Maidanul” din legislativul pășcănean

Observ cu surprindere că ședințele legislativului pășcănean s-au transformat în adunări publice sau altceva. Regulamentele și prevederile legale sunt tot mai des facultative, în funcție de interese și context, iar ședințele nu mai au nici o urmă de solemnitate. Aproape toti din cei 19 se comportă de parcă ar fi simpli cetățeni, nu aleși locali. Nu le mai pasă de ceea ce spun și cum votează, nu sunt interesați de consecinte, nu le este rușine de tot mai desele situații penibile, chiar dacă ședințele sunt filmate și difuzate în direct.

La Deleni, de exemplu, pentru aleșii locali fiecare ședință a Consiliului Local este ca o sărbătoare. Toți sunt atenți la cum se îmbracă și cum vorbesc, iar la început se cântă imnul României! Și la Târgu Frumos sau Hârlău ședințele sunt decente/oficiale, chiar dacă uneori mai răbufnesc orgoliile politice.
La Pașcani totul este diferit! De exemplu, la ultima ședință, cel care a fost ales să prezideze a lipsit fără să anunțe. A fost nevoie de un proiect de hotărâre, suplimentar pe ordinea de zi, și o întârziere de câteva zeci de minute, pentru desemnarea unui alt președinte de ședință.
Iar alții vin când au chef!
Tot astăzi un consilier local s-a trecut în procesul-verbal al ședinței Comisiei Economice ca fiind prezent, pentru a asigura cvorumul, deși a anunțat că nu participă la vot și la dezbateri pentru că ar fi în conflict de interese. Șmecheria a fost făcută cu acordul tacit al celui care a coordonat ședința și care deține și funcția de președinte al Comisiei Juridice.
A fost nevoie de reluarea procedurii, la solicitarea secretarului Primăriei.
Și de a doua ședință, convocată în regim de urgență, pentru repararea unei greșeli a unor funcționari, dar votată tot de consilierii locali!
Condițiile prevăzute într-un contract pentru ONG-uri trebuiau armonizate cu cele cuprinse în ghidul de finanțare. Degeaba au explicat funcționarii Primăriei că modificarea contractului nu poate fi făcută decât cu acordul Consiliului Local, deoarece documentul face parte din hotărârea votată inițial.
Unii consilieri au spus că nu este nevoie de vot, alții că ar fi târziu și ilegal. Nimeni nu a vrut să țină cont de ceea ce a spus secretarul Primăriei, iar o parte dintre ei au fost influențați de pledoaria mincinoasă și ipocrită a unei consiliere. Ea a susținut că nu se poate și că nu ar fi nevoie de modificarea hotărârii, apoi a conlucrat la formularea unui amendament, dar a refuzat să participe la vot pe motiv că ar fi într-o situație de incompatibilitate.
Așa s-a ajuns la a doua ședință, necesară, pentru ca asociațiile să își poată realiza proiectele. Culmea este că asociația consilierei a încasat de la Primărie banii pentru proiect, fără probleme și fără prezentarea raportului de activitate, iar ceilalți copii au fost în pericol să nu plece în vacanță, în urma intervențiilor sale.
La Pașcani, din legislativul local fac parte doi avocați și un jurist. Unul dintre avocați este președintele Comisiei Juridice. Proiectele supuse aprobării sunt mai întâi avizate de funcționarii de specialitate și de juriștii Primăriei, plătiți tot mai bine după majorarea salariilor.
Chiar dacă sunt atâția specialiști care le citesc și le verifică, de cele mai multe ori proiectele ajung în ședințele Consiliului Local – unele comunicate cu câteva minute înainte, cu profunde probleme de legalitate.
Culmea este că au avizele funcționarilor și comisiilor de specialitate, sunt semnate de primar și, de cele mai multe ori, trec și de votul consilierilor, apoi se reîntorc pentru a fi modificate. Niciodată nu au fost căutate răspunsurile și înlăturate cauzele pentru că majoritatea dintre cei 19 votează la comandă politică, fără să le fi citit înainte!
Ultima chestiune, poate cea mai importantă: la Pașcani unii aleșii locali nu prea țin cont de ceea ce spun specialiștii. La ședința de ieri, un consilier local, vocal dar cu puțină experiență administrativă, voia să afle neapărat părerea unui jurist, neîncrezător sau nemulțumit de precizările secretarului general al UAT, privitor la proiectul de hotărâre pus în discuție.
Așadar, deși Primăria are angajat un jurist în funcția de secretar general, plătit cu 11000 lei pe lună, cu atribuții clare și unele exclusive pentru verificarea legalității documentelor administrative, unii aleși locali preferă să țină cont de raționamente empirice sau de anumite interese, în loc de argumentele juridice.
Lipsa de autoritate a secretarului este vizibilă și contagioasă, mai ales în rândul funcționarilor, iar asta afectează activitatea administrației locale. Pentru a-și asuma răspunderi grele și riscante, ei au nevoie de sprijin și încredere!
Atâta timp cât edilul și consilierii locali subminează autoritatea secretarului și a juriștilor Primăriei, motivând că au o altă părere, de cele mai multe ori în afara sau la limita legii, iar Consiliul Local seamănă tot mai mult cu o sală de judecată sau maidanul de joacă sau de vânătoare al unora, responsabilitatea, implicarea, eficiența și munca în echipă vor rămâne obiective tot mai greu de atins.
PS:
1. Ce așteptări poți să ai de la un consilier care nu are nimic trecut în declarația de avere, iar singurele surse de venit sunt indemnizația de ales local si ajutorul de șomaj? Sau de la un consilier care are o societate comercială denumită ” Arogant Universal SRL”?
2. Nu toți consilierii locali sunt în această situație! Nu am dat nici un nume, dar le puteți afla ușor dacă urmăriți ultimele două ședințe ale Consiliului Local.
3. Nu sunt de partea actualului secretar, m-am referit la funcția respectivă. Dacă secretarul general al Primăriei nu corespunde din punct de vedere profesional, atunci el poate fi schimbat. Dar până acum nu au fost făcute astfel de demersuri…

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
nori împrăștiați
25.9 ° C
25.9 °
25.9 °
48%
5m/s
100%
D
25 °
lun
19 °
mar
14 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat