Managerul unui spital din Pașcani face naveta cu trenul de aproape 30 de ani! Dr. Cătălina Yarodara Roșca: „Satisfacțiile profesionale au fost pe măsura acestui efort”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dr. Cătălina Yarodara Roșca are 62 de ani și face naveta de 29 de ani la Spitalul General CF Pașcani, unde ocupă funcția de manager. Deși ar putea să se deplaseze cu automobilul personal sau cu microbuzul, medicul preferă să meargă cu trenul

Cele aproape trei ore petrecute în tren au devenit parte din programul zilnic al managerului de la Spitalul General CF Pașcani. Dr. Cătălin Yarodara Roșca a făcut naveta aproape toată cariera sa, cu excepția rezidențiatului pe care l-a făcut în Iași. În anul 1994, dr. Cătălina Yarodara Roșca a devenit medic specialist medicină de laborator și șef laborator la Spitalul General CF Pașcani, iar de atunci face zilnic naveta de la Iași la Pașcani.

r. Cătălina Yarodara Roșca a terminat Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, secția Medicină Generală, în anul 1987. În perioada 1987-1991 a fost medic stagiar la Spitalul Clinic Universitar „Dr. C.I. Parhon” Iași, urmând ca în intervalul 1991-1994 să fie medic rezident laborator clinic – Spitalul General CF Pașcani. Medicul Cătălina Yarodara Roșca face, de aproape 30 de ani, naveta cu trenul și se trezește cu noaptea în cap pentru a ajunge la spital.

Continuarea pe BZI

PULSUL ZILEI

Bărbatul cu inimă de femeie. „M-am rugat permanent la Dumnezeu. Mă rugam și spuneam: «Doamne, fă ce vrei cu mine!»”

De zece ani, Constantin Pîntea trăiește datorită inimii unei femei pe care nu a cunoscut-o niciodată, dar pe care o numește, cu emoție, „a doua mamă”. La 70 de ani, ieșeanul spune că fiecare dimineață este un dar și...

Ședință CL Pașcani: Linie de gardă la ATI, suplimentarea bugetului pentru CSM

Legislativul pășcănean este convocat în ședință ordinară pe 24 iulie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt propuse spre aprobare 11 proiecte de hotărâre, din care 4 inițiate de viceprimarul Claudiu Bodoașcă, iar restul de primarul Marius...

TÂRGUL DE SÂNTILIE LA PAȘCANI, EDIȚIA a-XVII-a

In cursul zilei de vineri 17 iulie a.c. începând cu ora 10.00 a avut loc festivitatea de deschidere a „TÂRGUL DE SÂNTILIE LA PAȘCANI”, ediția a-VII-a. Evenimentul a avut loc în piața din fața Casei Municipale de Cultură. După...

Deputatul Bogdan Cojocaru: De ce nu avem constructor pe Târgu Frumos – Lețcani, singurul tronson din A8 încă blocat?

Un sector vital din autostrada „Unirii” (A8: Ungheni – Iași – Tg. Mureș), finanțat prin programul SAFE, nu are nici până la această oră un constructor desemnat. Tronsonul de 28,6 kilometri Tg. Frumos – Lețcani, integral în județul Iași,...

Muzeul Viei și Vinului din Hârlău împlinește 20 de ani! O expoziție dedicată vânătorii tradiționale readuce la viață o ocupație aproape uitată

Muzeul Viei și Vinului din Hârlău marchează 20 de ani de activitate printr-o expoziție care readuce în atenția publicului una dintre ocupațiile tradiționale ale comunităților rurale din Moldova. Vizitatorii vor putea descoperi obiecte autentice folosite în vânătoarea de odinioară...

Istoricul medical, rețetele și programările la medic vor putea fi accesate online. Legea a fost promulgată

Pacienții din România vor avea acces online, într-un singur loc, la istoricul medical, rețetele electronice și, ulterior, la programările la medic. Legea privind dezvoltarea portalului „e-Sănătatea Mea” a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial, iar Casa Națională de...

Casa de Vinuri Cotnari și Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași lansează campania #VINlaDonat, o inițiativă care încurajează donarea de sânge

Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași, împreună cu Casa de Vinuri Cotnari, lansează #VINlaDonat, o inițiativă la nivel național, care își propune să crească nivelul de conștientizare privind importanța donării de sânge și să încurajeze cât mai mulți români să...

PSD Pașcani: Pașcaniul pe tarabă, un reflex al afaceristului Pintilie!

Comunicat: PSD Pașcani sanctioneaza intenția primarului Marius Pintilie de a vinde proprietățile pe care le are Municipiul Pașcani, sub pretextul că ar vrea să asfalteze străzile din oraș. Primul pas pentru realizarea lucrărilor de reamenajare a unor străzi neasfaltate...

Moartea tânărului din Mircești în Irlanda. Familia cere răspunsuri și acuză că Andrei Coteanu a fost agresat

Moartea lui Andrei Coteanu (foto), tânărul în vârstă de 27 de ani din comuna Mircești, care și-a pierdut viața într-un pub din localitatea Riverstick, comitatul Cork (Irlanda), continuă să ridice numeroase semne de întrebare. În timp ce autoritățile irlandeze desfășoară cercetări pentru...

Au început oficial lucrările de reabilitare a iluminatului public din orașul Târgu Frumos!

Vești bune pentru cetățenii din orașul Târgu Frumos. Administrația locală a anunțat ca au început lucrările de reabilitare a iluminatului public. "Astăzi a avut loc predarea amplasamentului către executant, iar lucrările de reabilitare a iluminatului public din orașul Târgu Frumos...
Paşcani
cer senin
23.5 ° C
23.5 °
23.5 °
69%
2.4m/s
100%
S
24 °
D
29 °
lun
26 °
mar
30 °
mie
22 °

Niciun articol afișat