Mâncarea sănătoasă costă de trei ori mai mult decât cea nesănătoasă

Mâncarea sănătoasă costă de trei ori mai mult decât cea nesănătoasă, arată un studiu realizat de Universitatea Cambridge (Marea Britanie), iar diferența de preț va crește în continuare. Potrivit cotidianului The Telegraph, care menționează studiul, cercetătorii au analizat evoluția prețurilor a 100 de produse în funcție de valoarea lor calorică.

Un coș mediu de 1.000 de calorii, alcătuit din somon, iaurt și roșii, costă 9,4 euro. Același aport caloric provenit din alimente mai puțin sănătoase, ca pizza, hamburger sau clătite costă numai 3,1 euro. Diferența între cele două coșuri este prin urmare de 6,3 euro, față de 4,9 euro acum zece ani, relatează The Telegraph, preluat de 20minutes.fr.

Concluzia este că prețurile la alimentele sănătoase urcă mai repede decât cele pentru junk food, care rămân ieftine.

Cercetătorii universitari de la Centrul pentru alimentație și cercetare au solicitat guvernului să se gândească la măsuri care să frâneze creșterea prețurilor la alimentele sănătoase. ‘Trebuie ca alimentația sănătoasă să aibă un preț abordabil’, afirmă autorul principal al studiului, Nicholas Jones. Pe termen lung, creșterea diferenței de preț între hrana sănătoasă și cea nesănătoasă este un factor de agravare a inegalităților în privința sănătății în rândurile populației, încheie 20minutes.fr. (Agerpres)

PULSUL ZILEI

Primarul Pintilie nu răspunde la întrebările reprezentanților PSD

Aveți sau nu aveți voie să-i adresați întrebări primarului municipiului Pașcani în cadrul conferințelor de presă? Este o întrebare la care edilul municipiului ar trebui să ofere un răspuns clarificator. De regulă, după întrebările jurnaliștilor, edilul preia întrebările postate pe...

Despagubiri pentru fostul director economic de la CLP Ecoserv. Cine plătește?

O parte dintre consilierii pașcăneni sunt buni de plată după ce au aprobat o hotărâre care a afectat patrimonial un pașcănean. Gabriel Filos , fostul director economic al societății locale de salubritate, a câștigat la Tribunalul Iași un proces...

Sportivii pașcăneni, 23 de medalii

Sportivii pașcăneni de la clubul Long Ho Pașcani au confirmat din nou nivelul deosebit de tehnică și pregătire fizică, de această dată la Campionatul Național de Qwan Ki Do pentru juniori și seniori. Competiția a avut loc în perioada...

Două zile de muzică și dans la Pașcani. Cine sunt câștigătorii trofeelor „Curcubeul Artelor” – FOTO

Două zile de muzică, dans și emoții pe scenă. Casa Municipală de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani a organizat, în weekend, cea de-a zecea ediție a festivalului-concurs pentru copii și tineret „Curcubeul Artelor”. Evenimentul s-a desfășurat pe două secțiuni,...

Scandal electoral în Alaska: Doi candidați din tabere diferite au același nume

Scandal electoral de proporții în statul american Alaska, cu numai două zile înaintea alegerilor legislative din 3 noiembrie. FBI are suspiciuni că persoane apropiate Partidului Democrat au încercat să manipuleze votul prin înscrierea în cursă a unui candidat care...

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, intervine în scandalul balcoanelor închise și vine cu o promisiune

Ministrul Dezvoltării intervine în scandalul balcoanelor închise și promite că propriertarii nu vor plăti impozite mai mari sau chiar duble, așa cum prevede Codul Urbanismului în cazul construcțiilor fără autorizație. Soluția este o nouă prevedere legală dedicată balcoanelor care...

Românii se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Condiția esențială pentru a primi pensia întreagă

Românii care au muncit suficient pot ieși la pensie cu cinci ani mai devreme, fără să piardă niciun procent din pensie. Dar atenție! Nu este același lucru cu pensia anticipată, unde penalizările pot ajunge la 24%. Potrivit articolului 56 din...

Luna Culturii la Pașcani. Ce activități a pregătit Casa de Cultură Mihail Sadoveanu în noiembrie

Luna Culturii la Pașcani. Ce activități a pregătit Casa de Cultură Mihail Sadoveanu în noiembrie "Luna noiembrie este Luna Culturii la Pașcani. Toate manifestările culturale organizate de Casa de Cultură din Pașcani sunt dedicate scriitorului pășcănean Mihail Sadoveanu.Astfel pe lângă...

Criză în administrația locală: O primărie din trei nu își poate plăti salariile din venituri proprii

Administrația locală din România se confruntă cu probleme financiare și demografice. O primărie din trei nu a reușit să își acopere în 2025 cheltuielile salariale din venituri proprii, iar aproximativ 80% dintre localități au pierdut populație în ultimul deceniu....

Tichetul de masă a înghețat: formula legală l-a lăsat la 45 de lei, deși alimentele s-au scumpit cu 7,75% într-un an. Studiul ASE cere...

Pentru tichete de masă de 50 de lei pe zi, în loc de 45, pledează profesorul universitar de economie Cristian Păun, pe baza unui studiu al Academiei de Studii Economice prezentat pe 27 octombrie. Pentru un salariat, diferența înseamnă...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.6 ° C
8.6 °
8.6 °
91%
2.3m/s
21%
mar
13 °
mie
13 °
J
7 °
vin
7 °
S
8 °

Niciun articol afișat