Marile provocări pentru România în 2022: fondurile UE, stabilitatea politică și intrarea în Schengen

Depășirea instabilității politice prin care România și Bulgaria au trecut în 2021 este prezentată ca principala provocare pentru anul viitor, cu noi formule de guvernare în ambele țări, care, în afară de sărăcie și de corupție, vor avea de înfruntat pandemia, având cele mai scăzute rate de vaccinare din Uniunea Europeană, scrie agenția spaniolă EFE, citată de Rador.

Sosirea a aproximativ 30.000 de milioane de euro din Planul european de redresare este pentru România o mare oportunitate de a-și îmbunătăți sistemele precare de transport, sănătate și energie, dar și o provocare într-o țară care se caracterizează prin a nu profita de fondurile UE.

România a irosit 70% din fondurile alocate de Comisia Europeană (CE) în perioada bugetară 2014-2022, lucru pe care experții îl atribuie exigențelor mari și lipsei de claritate a proceselor birocratice pe care autoritățile române le impun pentru accesarea fondurilor.

Intrarea în Spațiul Schengen

Românii care locuiesc în alte țări europene știu cum este să pierzi ore în șir la coadă la punctele de frontieră, atunci când încearcă să se întoarcă în țara lor, în concediu, situație care ar putea dispărea dacă, în 2022, România va reuși, în sfârșit, să fie admisă în Spațiul Schengen.

Țara a aderat la Uniunea Europeană în 2007, dar până acum a fost exclusă zona de liberă circulație a persoanelor și a mărfurilor, din cauza votului negativ al Franței și Olandei, care își justifică blocajul invocând deficiențele pe care România continuă să le aibă în materie de justitie și la controlul frontierelor.

Stabilizarea țării

Instabilitatea politică cronică de la căderea dictaturii comuniste în 1989 este exemplificată de cele 33 de guverne și de cei 18 premieri care au condus România de atunci.

Încheierea acestei instabilități, care afectează calitatea serviciilor publice, încetinește construcția infrastructurii și dinamitează siguranța juridică, este prioritatea anul viitor a marii coaliții dintre social-democrați și conservatori, care ar trebui să profite de majoritatea parlamentară fără precedent pentru a obține progrese.

SURSA G4MEDIA.RO

PULSUL ZILEI

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...

De ce nu sunt date în folosință bazinul de înot și noul cimitir

Bazinul de înot si noul cimitir al municipiului Pașcani nu vor fi date in folosință cel mai probabil pana la sfârșitul acestui an. Cel puțin așa reiese din motivele expuse de primarul municipiului, Marius Pintilie, dar care sunt greu...

Ședință importantă la sfârșitul lunii. Soarta vechiului cimitir și a Spitalului CF  – DOC

Legislativul pășcănean este convocat in ședință ordinară pe 29 octombrie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt 13 proiecte de hotărâre, 11 dintre ele inițiate de primarul, Marius Pintilie, unul de consilierul, Vlad Macovei și un proiect propus...
Paşcani
nori împrăștiați
14.9 ° C
14.9 °
14.9 °
77%
1.5m/s
0%
S
15 °
D
17 °
lun
14 °
mar
12 °
mie
12 °

Niciun articol afișat