Marşul motorizat pentru A8 s-a încheiat cu „Proclamaţia de la Cristeşti”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cei câteva sute de manifestanţi au cerut o întrevedere a oamenilor de afaceri din regiunea Moldovei şi a asociaţiilor civice din domeniul infrastructurii cu premierul şi cu preşedintele României. La finalul marșului a fost citită Proclamația de la Cristești.

Sute de autovehicule şi sute de oameni veniţi din toate judeţele Moldovei, după cum susţin organizatorii, s-au reunit la sfârşitul săptămânii trecute în vestul judeţului Iaşi, la Cristeşti, pe E85, ca să ceară accelerarea proiectelor A7 şi A8. Cele mai mari coloane motorizate, de la motociclete la camioane, au pornit din Iaşi şi Suceava.

Ce reclamă organizatorii

Dincolo de semnarea contractului de realizare a studiului de fezabilitate şi proiectului tehnic pe segmentul Ungheni – Iaşi – Târgu Neamţ, cu termen de finalizare în vara lui 2023, Asociaţiile Împreună pentru A8 şi Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei reclamă întârzieri mari în actualizarea acestui tip de documentaţie pe sectorul montan al autostrăzii A8. Contractul pentru cei 210 km a fost încheiat în urmă cu doi ani cu firma spaniolă Ingenieria Especializada Obra Civil E Industrial (Acciona-I). Preţul a fost considerat mult prea mic pentru complexitatea lucrărilor, doar 17,58 de milioane de lei, jumătate din valoarea estimată de pornire a licitaţiei. De altfel, termenul de finalizare a mai fost prelungit de curând, până la sfârşitul lunii noiembrie. Aceeaşi companie a obţinut şi contractul de realizare a SF pe segmentul de autostradă Bacău-Paşcani (A7). Costul pentru studiul pe segmentul de 77 km este similar celui de pe porţiunea montană a A8, 17 milioane de lei.

„Lipseşte o finanţare clară şi predictibilă pentru A8 şi Guvernul se fereşte să o precizeze”, este mesajul celor de la MDM. „Chiar dacă autostrăzile A7 (Ploieşti – Paşcani) şi A8 (Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş) au făcut timizi paşi înainte sub noua conducere a Ministerului Transporturilor, există un pericol mare şi real ca acestea să nu devină realitate”,avertizează şi Declaraţia citită sâmbătă la Cristeşti, denumită şi „Proclamaţia de la Cristeşti”.

Participanţii la marşul pro-autostradă au cerut la Cristeşti finanţarea prin PNRR a câtorva tronsoane de autostradă (Târgu Mureş – Miercurea Nirajului, Târgu Neamţ – Moţca, Târgu Frumos – Leţcani – Centura de Nord a Iaşului, Focşani – Bacău şi Bacău – Paşcani), asumarea finalizării autostrăzilor A8 şi A7 până în anul 2030, o întrevedere a oamenilor de afaceri din regiunea Moldovei şi a asociaţiilor civice din domeniul infrastructurii cu premierul şi cu preşedintele României.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Cine urcă pe scena festivalului tradițional de la Târgu Frumos, din perioada 4-6 septembrie

Trei zile de muzică, dans și tradiție sunt pregătite la începutul lunii septembrie, la Târgu Frumos. În perioada 4-6 septembrie, pe scena amenajată în Parcul Central, pe esplanada din fața Primăriei, vor urca artiști de muzică populară și ușoară,...

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat. "La Palatul „Alexandru Ioan Cuza" Ruginoasa au fost finalizate lucrările de reamenajare a mormântului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aflat lângă Biserica Domnească. Reamintim că, după cel de-al Doilea Război...

Proiectul pilot de la Colegiul Unirea, succes la admiterea în liceu

Proiectul pilot lansat la Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani începe cu un semnal bun. Cele două clase pilot propuse pentru noul an școlar au atras mai mulți elevi decât numărul de locuri disponibile, iar toate locurile au fost...

Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Pașcani, modernizată și pregătită pentru deschidere – FOTO

Peste 150 de copii se întorc, din toamnă, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și Creșa nr. 1, după patru ani în care activitatea a fost relocată. Unitatea a fost reabilitată și modernizată, iar noul an școlar îi...

Tânăr din Ruginoasa, arestat pentru pornografie infantilă. S-a răzbunat pe iubita adolescentă după ce a rupt relația

TÂNĂR CERCETAT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 18 ani,...

Percheziții în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Pașcani

Percheziții, miercuri, 26 august 2026 la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, într-un dosar în care procurorii fac cercetări pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în data de...

Se caută membri pentru conducerea societății de salubritate

A început procedura de selecție pentru nominalizarea noului Consiliu de Administrație de la societatea locală de salubritate si transport public. Demersurile sunt făcute de societatea contractată de administrația locală iar anunțul de selecție a fost deja publicat pe site‐ul instituției.  Se...

ANUNŢ DE SELECȚIE PENTRU OCUPAREA A 3 (TREI) POSTURI DE ADMINISTRATOR ALE SOCIETĂȚII CLP ECOSERV S.R.L.

Acest proces de selecție se derulează în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr.109/2011) și cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru...

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători. "Luni, 31 august 2026 între orele 08:00 - 12:00 la Căminul Cultural din satul Vânători se vor face analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal . 📋 Cine poate participa? Femei și bărbați...

Senatorul, Lucian Rusu: Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate, claritate și reguli corecte, în subiectul admiterii la liceu

Senatorul, Lucian Rusu: "Admiterea la liceu nu a apărut peste noapte. Regulile erau cunoscute încă din 2023. Problema nu este că discutăm despre admitere, ci că metodologia și regulile concrete trebuie pregătite din timp. Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate,...
Paşcani
cer acoperit de nori
18.1 ° C
18.1 °
18.1 °
92%
2.5m/s
100%
J
19 °
vin
25 °
S
30 °
D
27 °
lun
21 °

Niciun articol afișat