Masuri dure pentru a putea fi platite macar salariile, la Spitalul de Urgenta Pascani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Blocajul financiar de la Spitalul Municipal Paşcani a fost rezolvat, deocamdată pentru o scurtă perioadă de timp şi cu unele sacrificii, tot din partea salariaţilor. Subiectul a fost discutat de aleşii locali în şedinţa din 29 august. Pe masă a fost pus spre dezbatere şi aprobare un proiect de rectificare de buget prin care au fost tăiate o serie angajamente de plată şi cheltuirea în avans a banilor programaţi pentru ultimele luni ale anului.

Secretara Primăriei, cea care ocupa şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administratie a explicat că măsurile sunt necesare pentru că personalul spitalului să îşi poată încasa salariile în luna septembrie şi ele au fost propuse chiar de către specialiştii unităţii. Irina Jitarul a subliniat că ele sunt provizorii şi nu rezolvă problemele de fond şi că în continuare este nevoie un plan urgent de redresare economică a spitalului.

Rectificarea bugetară a fost aprobată doar de consilierii PSD şi unul dintre consilierii PNL. Restul au votat împotrivă. Conform documentului, salariaţii spitalului vor rămâne fără tichete de vacanţă. Ele nu au fost şi nici nu vor fi plătite în acest an, pe motiv că nu sunt bani a explicat directoarea economică Doina Miron. De asemenea sporurile şi gărzile vor fi tăiate la minim şi vor fi reduse numărul de paturi, cheltuielile şi numărul de personal în sectiile cu mai puţini pacienţi. Şefa financiară a institutiei spune că vor fi făcute economii şi la materiale şi servicii, inclusiv cele pentru utilităţi, dar a dat asigurări că nu va fi afectată activitatea medicală desi este greu de crezut.

Reprezentanti ai sindicatului  sustin ca vor da in judecata conducerea spitalului pentru anularea tichetelor de vacanta. Asta deaorece este un drept scastigat care a fost bugetat, dar banii au fost cheltuiti pentru achitarea salariilor .

Proiectul aprobat de consilieri, la cererea conducerii spitalului, rezolva o problemă de moment, dar lasă în urmă o gaură financiară la sfârşitul anului. Directoarea economica recunoaşte că institutia nu are bani pentru a acoperi o parte din cheltuielile lunii decembrie, dar se încearcă o nouă renegociere a contractului cu Casa de Asigurări de Sanatate, în luna septembrie, la care sunt invitaţi să participe şi consilierii locali.

Situaţia financiară de la spitalul din Pascani este aşa de gravă încât unii consilieri şi chiar membri ai Consiliului de Administratie vorbesc chiar despre pericolul că unitatea să fie închisă în viitorul apropiată dacă nu sunt luate măsuri urgenţe de reducere a cheltuielilor. Mai exact, în momentul de faţă, instituţia cheltuie mai mult decât încasează, cea mai mare parte din bani pentru plata salariilor medicilor, iar deficitul pe acest an ar fi de cca 20 de milioane de lei. Până acum, managerul unităţii, doctorul Costică Panzaru, a refuzat să prezinte un plan de redresare financiară.

PULSUL ZILEI

Mașina viceprimarului, parcată pe trotuar

Poliția Locală din Pașcani este criticată din nou pe rețelele de socializare. De această dată, pentru că nu îi amendează pe cei care își parchează mașinile pe trotuare. Un cetățean a surprins mașina viceprimarului Claudiu Bodoașcă parcată pe trotuarul...

Primarul din Târgu Frumos, de vorbă cu investitorii chinezi

Primarul din Târgu Frumos, Neculai Zugravu, se află în aceste zile într-o vizită în China. S-a întâlnit cu un grup de investitori chinezi pentru a le prezenta oportunitățile de investiții din orașul pe care îl reprezintă. Edilul a vorbit...

Ghiozdane și rechizite școlare pentru copii

UN GHIOZDAN, UN NOU ÎNCEPUT! : Astăzi, duminică, echipa PSD Pașcani a fost alături de copiii aflați în nevoie, oferind ghiozdane și rechizite școlare prin intermediul Fundației „Teofil cel Milostiv”. Ne-am bucurat enorm să avem alături de noi o parte...

Elevii se întorc la școală pe 7 septembrie. Când sunt vacanțele și cine termină cursurile mai devreme în 2027

Ministerul Educației a definitivat structura anului școlar 2026–2027. Elevii revin în bănci de luni, 7 septembrie 2026, după o vacanță de vară de aproape trei luni. Noul an va cuprinde 36 de săptămâni de cursuri, ultima zi de școală fiind programată...

Măsuri pentru începutul anului școlar 2026-2027: mai mulți polițiști și jandarmi în jurul școlilor și extinderea proiectului cu echipe canine pentru combaterea drogurilor, anunță...

Poliția și Jandarmeria își vor adapta prezența în jurul școlilor în funcție de riscurile identificate în fiecare comunitate, iar proiectul-pilot cu echipe canine în zona unităților de învățământ pentru combaterea drogurilor va fi dezvoltat în anul școlar 2026-2027, conform Ministerului...

Opera Iași dă startul unei stagiuni de excepție

Noua stagiune a Operei Naționale Române din Iași începe în forță, cu spectacole de referință, invitați de prestigiu și proiecte care duc muzica dincolo de granițele orașului. Primele evenimente sunt programate chiar la începutul lunii septembrie, iar agenda toamnei...

Microbuz cu șase persoane, răsturnat la Sârca. Două persoane au fost transportate la spital

Două persoane au ajuns la spital după ce un microbuz cu şase pasageri s-a răsturnat duminică, în localitatea Sârca, din judeţul Iaşi. „În localitatea Sârca, comuna Bălţaţi, s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un microbuz, răsturnat...

Noile reguli fiscale îi întorc pe ieșeni de la ghișeele Înmatriculări. Ce trebuie verificat înainte de vânzarea, cumpărarea sau radierea unei mașini

„Dacă vreți să cumpărați sau să vindeți un autoturism, verificați întotdeauna pe site-ul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări de ce documente aveți nevoie!”. Acesta este sfatul pe care îl dau ieșenilor reprezentanții Serviciului public comunitar regim permise...

Arhivele României, cercetare istorică pentru salvarea celei mai vechi școli din Pașcani

Demers necesar pentru salvarea de la dărâmare a celei mai vechi școli din Pașcani. Consilierul județean Mihai Dediu a solicitat Arhivelor Naționale ale României realizarea unei cercetări privind „istoricul Școlii „Vatra” din municipiul Pașcani și al imobilului situat în...

Proiect: Cimitirul municipal, la biserică, nu la Primărie. Fără taxa pe morminte!

Cimitirul vechi al municipiului Pașcani ar putea rămâne în administrarea bisericii „Înălțarea Domnului”. Un consilier local, Vlad Macovei de la PSD, a depus la secretariatul primăriei un proiect de hotărâre în acest sens, care urmează să fie supus aprobării...
Paşcani
cer senin
15.3 ° C
15.3 °
15.3 °
60%
6m/s
0%
lun
28 °
mar
29 °
mie
30 °
J
34 °
vin
17 °

Niciun articol afișat