Măsuri pentru buna gestionare a eliberărilor de pașapoarte din perioada de vară

Măsuri pentru buna gestionare a eliberărilor de pașapoarte din perioada de vară. Noua lege privind prelungirea termenelor pașapoartelor electronice a fost adoptată și se află la promulgare. În București va fi deschis un nou centru pentru pașapoarte.

Luni, 11 iunie a.c., la sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc o videoconferință cu prefecții, precum și cu șefii serviciilor de pașapoarte și înmatriculări de la nivelul întregii țări.

Principala temă de discuție a fost legată de modul de organizare a activității pentru perioada de vară, astfel încât să se evite aglomerarea la ghișeele de eliberare a documentelor de călătorie sau a permiselor de conducere/certificatelor de înmatriculare.

Cu acest prilej, ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a făcut o informare asupra stadiului proiectului de act normativ pentru modificarea legislației privind pașapoartele, subliniind că acesta conține cel puțin două reglementări care ar trebui să conducă la reducerea aglomerațiilor:

“Noua lege prevede prelungirea termenului de valabilitate a pașaportului electronic de la 5 la 10 ani, însă cea mai importantă schimbare este aceea că pașapoartele simple temporare (cele cu valabilitate de 1 an) se vor elibera în termenul de 3 zile numai atunci când există o urgență dovedită. Altfel, termenul de eliberare este același ca în cazul celui electronic.

Această modificare va determina ca un număr cât mai mare de cetățeni să opteze pentru un pașaport electronic cu o durată mai mare de valabilitate și să nu mai avem același număr mare de solicitări în fiecare an”, a declarat ministrul Carmen Dan.

Legea se află în prezent la promulgare, urmând ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial. Intrarea în vigoare se va face în 30 de zile de la publicare, fapt pentru care, pentru prima parte a verii se impun și alte măsuri administrative care să evite aglomerațiile la ghișee.

Aceste măsuri administrative au fost prezentate de secretarul de stat Mihai Chirică, printre acestea enumerându-se: introducerea posibilității de plată la CEC a taxelor pentru pașapoarte, permise și plăcuțele de înmatriculare; prelungirea programului de lucru în județele unde se înregistrează un număr mare de cereri pentru eliberarea documentelor de călătorie; delegarea sau detașarea de personal; deschiderea unor noi ghișee sau puncte de lucru.

În cadrul videoconferinței s-a discutat inclusiv despre delegarea sau detașarea a 12 angajați de la Direcția Generală de Pașapoarte la Serviciul de Eliberarea a Pașapoartelor din București și la Serviciul de Eliberarea a Pașapoartelor din Ilfov, pentru perioadele 15 iunie – 15 august și 15 august – 15 octombrie.

Ministrul Carmen Dan l-a felicitat pe prefectul Municipiului București pentru demersurile întreprinse în vederea deschiderii unui nou centru de eliberare a pașapoartelor într-un mall din Capitală, acest punct fiind cel de-al doilea după deschiderea punctului din Plaza România. Noul punct urmează să fie deschis luna viitoare într-un mall din sectorul 3 al Capitalei.

La solicitarea ministrului afacerilor interne, Carmen Dan, directorii generali ai serviciilor de pașapoarte și de înmatriculări vehicule se vor deplasa în teritoriu, acolo unde apar probleme, astfel încât ele să fie gestionate corespunzător și în cel mai scurt timp.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

PULSUL ZILEI

FOTO/VIDEO | Mai multe mașini implicate într-un accident pe drumul spre Podu Iloaiei. Traficul este îngreunat | UPDATE

Un accident rutier în care au fost implicate șase autoturisme s-a produs înainte de Podu Iloaiei. UPDATE: Două persoane au fost transportate la spital în urma accidentului rutier produs în orașul Podu Iloaiei, în care au fost implicate două autoturisme...

Sunt sau nu cazuri de bullying în școlile din Pașcani? Un consilier, fost polițist, a cerut o dezbatere și convocarea comisiei de ordine publică

Sunt sau nu cazuri de bullying în școlile din Pașcani? Este o întrebare la care răspunsurile sunt diverse, în funcție de interes. Subiectul este dezbătut în ultimele zile, mai mult decât de obicei, în contextul unor recente evenimente de...

Consilierii online: lipsă de respect față de contribuabili?

Semnal de alarmă în legislativul pășcănean. Unul dintre aleșii locali a atras atenția că prea mulți consilieri și uneori nejustificat, preferă să participe online la ședințe, nu în sală, iar asta afectează dezbaterile pe marginea proiectelor de hotărâre. Abdalla Bashir...

Spitalul CF Pașcani a trecut în administrarea Consiliului Local 

Spitalul CF Pașcani a fost preluat în administrare de către Consiliul Local al municipiului. Hotărârea de transfer din subordinea Ministerului Transporturilor a fost aprobată în ședința legislativului local din 29 octombrie a.c.  Mai exact, toate clădirile spitalului vor face parte...

Pășcănenii au scăpat de taxele pentru morminte. Cimitirul vechi rămâne in administrarea bisericii 

Vești bune pentru pășcănenii care au locuri de veci în vechiul cimitir al municipiului. Legislativul local a aprobat o hotărâre prin care cimitirul a fost dat spre folosință gratuită Parohiei Înălțarea Domnului. Asta înseamnă că regulamentul propus de primarul,...

Un nou cetățean de onoare al Pașcaniului. Kadar Yasar Teletar de la Rompak 

Municipiul Pașcani are încă un cetățean de onoare. Este vorba despre Kadar Yasar Teletar, fost director general la fabrica de drojdie Rompak Pașcani în perioada 1998-2018.  Propunerea a fost făcută de consilierul PNL, Alexandru Nemțanu, pe motiv că fostul director...

Deputatul, Sorin Năcuță: PSD repetă la nesfârșit aceeași greșeală: nu a înțeles că bugetul României nu poate finanța promisiuni fără acoperire!

Deputatul, Sorin Năcuță: PSD repetă la nesfârșit aceeași greșeală: nu a înțeles că bugetul României nu poate finanța promisiuni fără acoperire! Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis un mesaj cât se poate de clar, pe care ar trebui să-l înțeleagă,...

Lucian Rusu: Statul trebuie să combată evaziunea fiscală, nu să creeze concurență neloială între taximetrie și transportul alternativ

Senatorul Lucian Rusu: Am susținut, de la tribuna Senatului, necesitatea unor reglementări echilibrate în domeniul transportului alternativ, care să combată evaziunea fiscală fără să afecteze activitatea celor care muncesc cinstit. Consider că proiectul de lege aprobat azi reprezintă un...

Cine sunt câștigătorii de la „Rampa Teatrală”, festival organizat de Casa de Cultură Pașcani. Lista completă

Vineri , 23 octombrie -2026 s-a desfășurat cea de-a IX -a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii și Tineret „RAMPA TEATRALĂ ” ✨Pe scena Festivalului au concurat 12 Trupe de Teatru din : Iași , Pașcani, Muncelul...

Gaura din bugetul sănătății, de ordinul miliardelor! Sumele cerute la rectificare s-au schimbat radical

Sistemul public de sănătate are nevoie de o nouă infuzie de miliarde de lei pentru a putea funcționa până la finalul anului, însă estimările prezentate de ministrul Sănătății s-au redus considerabil față de cele anunțate inițial. Alexandru Rogobete a...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.1 ° C
11.1 °
11.1 °
82%
4.1m/s
17%
vin
15 °
S
14 °
D
11 °
lun
9 °
mar
7 °

Niciun articol afișat