A inceput noul an scolar. Mesajul Inspectorului General al ISJ Iași

” Melancoliile toamnei, neliniștea vânturilor reci, stacojiul sau ruginiul frunzelor, tristețea structurală a unui anotimp care vorbește despre sfârșituri… se estompează inevitabil odată cu emoția și larma începutului de an școlar. Septembrie înseamnă paradoxal un timp inaugural, reluarea unui ciclu educațional, zodia unui început de poveste, de drum prin anii de școală, prin cercurile concentrice ale împlinirii sinelui, ale educației, ale desăvârșirii. Septembrie adună și vibrația unei întregi comunități care știe că timpul nostru efemer se măsoară și se salvează prin visele, idealurile și, mai ales, împlinirile copiilor noștri.

Spațiul fundamental al devenirii intelectuale, morale, umane în general, școala însemană cunoaștere, explorare în labirintul științei, mirare în lumea fascinantă a artelor, căutarea unor răspunsuri la întrebări nesfârșite, descoperirea unor vocații, dar și a unor modele de viață și profesie. Să ne amintim că „arta supremă a profesorului este de a trezi bucuria exprimării creatoare și bucuria cunoașterii” (A. Einstein) și că “a preda bine înseamnă a deștepta îndoieli în sufletul elevului, a-l antrena întru disidență” (George Steiner). Să-i învățăm, astfel, pe tineri ce înseamnă îndoiala, interogația, gândirea critică, asumarea responsabilă a unui rol social…

Cu o tinerețe sufletească miraculoasă, dascălii își asumă mai departe menirea de a educa, de a-i învăța pe cei care trec pragul unui nou început, cu multă consecvență, cu devotament discret, dăruindu-se cu noblețe și pasiune generațiilor de copii sau adolescenți, deși deseori societatea, „cetatea” recunoaște mai puțin munca lor de finețe sau amână mereu măsuri necesare pentru a eficientiza sistemul educațional și pentru a oferi recunoașterea necesară.

Credem că școala ieșeană va păstra aceste valori, va fi și în anul ce începe o instanță de cunoaștere și moralitate, va aduna reușite, împliniri și succese prin elevii și profesorii ei. Măsura acestei reușite a noastre, a dascălilor, se exprimă și prin starea de bucurie, de fericire pe care o vor regăsi elevii în activitățile și dialogurile pe care le propunem, în atmosfera pe care o vom crea în fiecare școală, de oriunde ar fi aceasta. Nu doar profesionalismul și rigoarea știițifică trebuie să definească procesul de educație, ci în egală măsură și comunicarea afectivă, talentul pedagogic, știința de a înțelege vârste diferite, aspirații și idealuri, niciodată aceleași în diversitatea și complexitatea naturii umane.
Inspectoratul Școlar Iași vă asigură de preocuparea și implicarea necondiționată în acest complicat și fascinant demers educațional, va continua să fie partenerul autentic al școlilor pe care le coordonează, al părinților, al instituțiilor de educație și cultură, al comunității ieșene în întregul ei, dar va susține și la nivel național valorile, aspirațiile și urgențele școlii ieșene. Pare să se repete un ritual de toamnă, dar el nu este niciodată același, pare să fie un septembrie similar, sentimental și previzibil, dar schimbarea vizibilă sau nu, lucrează în noi, în adâncul ființei sau în afară, pentru că acum … sunt alte frunze și melancolii, alte vise, alte emoții în fața altor începuturi …

Cu prețuire și încredere în destinul școlii ieșene,

prof. dr. Camelia Gavrilă

Inspector Școlar General”

sursa: 7est.ro

PULSUL ZILEI

Primăria Stolniceni Prăjescu caută, în continuare, medic de familie – VIDEO

𝑷𝒓𝒊𝒎𝒂̆𝒓𝒊𝒂 𝑪𝒐𝒎𝒖𝒏𝒆𝒊 𝑺𝒕𝒐𝒍𝒏𝒊𝒄𝒆𝒏𝒊-𝑷𝒓𝒂̆𝒋𝒆𝒔𝒄𝒖 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂̆𝒖𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒖𝒏𝒖𝒊 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄 𝒅𝒆 𝒇𝒂𝒎𝒊𝒍𝒊𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒊̂𝒔̦𝒊 𝒅𝒆𝒔𝒇𝒂̆𝒔̦𝒐𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒊̂𝒏 𝒅𝒊𝒔𝒑𝒆𝒏𝒔𝒂𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄𝒂𝒍 𝒅𝒊𝒏 𝒄𝒐𝒎𝒖𝒏𝒂̆. Punem la dispoziție un spațiu modern, recent renovat și dotat la standarde europene, care oferă toate condițiile necesare pentru desfășurarea...

Primăria contractează un arhitect pentru modernizarea versantului de la Peștișorul 

Admininistratia locala se pregătește să depună un proiect de finanțare pentru modernizarea versantului din pădurea Parcului Peștișorul.  După cele doua consultări publice, una cu cetatenii și cealaltă cu specialiștii din domeniu, Primăria a contractat serviciile unui arhitect urbanist. Procedura este in...

Ecoinsule de 14.000 de euro fiecare cu mari probleme. Trebuie menținute 5 ani de zile cu bani de la bugetul local 

Una dintre cele mai controversate investiții din Pașcani a ajuns la momentul adevărului. Este vorba despre amplasarea celor 50 de insule ecologice, în locul containerelor pentru colectarea deșeurilor menajere, amplasate în zonele de blocuri ale municipiului.  Echipamentele au fost achiziționate...

Codul QR pe bonurile fiscale, amânat. Firmele din Iași scapă de amenzi

* statul nu este pregătit să aplice propriile reguli * aproximativ un milion de case de marcat din România trebuie actualizate * la Iași sunt peste 20.000 Comercianții ar putea primi încă un an pentru adaptarea aparatelor fiscale. Amenzile de...

Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Note de 10 luate de candidați din Pașcani

* 329 de candidați s-au înscris în acest an la concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere în untățile de învățământ preuniversitar din Iași * după desfășurarea a trei probe, în cursă au rămas 227 candidați * în perioada 12-27...

Fonduri UE pentru parcuri industriale: până la 5 milioane de euro pe proiect

Construirea și extinderea parcurilor industriale din regiunea Nord-Est ar urma să fie sprijinite cu 15 milioane de euro, printr-o linie de finanțare care prevede granturi între un milion și 5 milioane de euro pe proiect. Pot solicita bani autoritățile...

Chiriașul nu mai plătește chiria, dar nici nu pleacă. Cum îl evacuezi? Greșelile care te pot transforma din victimă în inculpat

Un proprietar are în apartament un chiriaș care nu mai plătește chiria de patru luni. Nu există contract înregistrat la ANAF, doar o înțelegere pe WhatsApp. Povestea a ajuns pe Reddit, unde comentatorii i-au sugerat să-i schimbe yala sau...

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide pe 3 noiembrie. Buget de peste 35 de milioane de lei pentru persoanele fizice

Românii care nu au reușit să se înscrie în sesiunile anterioare ale Programului Rabla Auto 2026 vor putea solicita din nou finanțare începând de marți, 3 noiembrie, de la ora 10:00. Administrația Fondului pentru Mediu pune la dispoziție 35,389...

Când începe școala după vacanța de toamnă 2026. Cum sunt programate cursurile până la finalul anului

Elevii revin la cursuri luni, 2 noiembrie, după vacanța de toamnă din anul școlar 2026-2027. Următoarea pauză din calendarul național este programată în decembrie, însă până atunci copiii vor mai avea patru zile libere consecutive, cu prilejul sărbătorilor de...

Alexandru Rogobete – Ministrul Sanatatii: În ultimii doi ani, Ministerul Sănătății a investit 487 de milioane de lei în spitalele din Iași – VIDEO

Alexandru Rogobete - Ministrul Sanatatii: Aceasta este valoarea investițiilor realizate și a proiectelor aflate în derulare prin Ministerul Sănătății, în județul Iași. Și totuși, domnul Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, a ales să le spună ieșenilor că Ministerul Sănătății...
Paşcani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
10.9 °
10.9 °
83%
4.5m/s
3%
vin
11 °
S
14 °
D
11 °
lun
10 °
mar
8 °

Niciun articol afișat