Meseria care va domina piața muncii. Program flexibil și salariu de 1.000 euro din primele luni

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cine se pricepe la calculatoare va avea un loc de muncă asigurat în viitor.

Cel puţin asta arată studiile recente. Rămân în top, cu meserii de perspectivă, şi medicii, finanţiştii, zidarii, zugravii sau electricienii. Chiar şi aşa, angajatorii vor fi nevoiţi să le ofere condiţii mai prietenoase de muncă, pentru că angajaţii vor cere libertate, spaţii creative şi program flexibil.

Piaţa muncii este într-o continuă schimbare. În timp ce apar meserii noi, altele dispar. Un lucru este însă clar, oamenii îşi doresc un program flexibil. Pentru cei care nu vor un birou clasic, au apărut hub-uri, în care fiecare îşi face programul cum vrea. Alexandru a ales recent să fie pe cont propriu şi creează aplicaţii.

Alexandru Denk: ”Lucrăm pentru Comisia Europeană şi structura birocratică, multele aprobări pe care trebuia să le iau de fiecare dată când aveam o idee m-au făcut să renunţ la asta. De aici lucrez, aici am mulţi prieteni, îmi vin şi multe idei.”

Dani, reprezentant hub: ″Oamenii vor să lucreze împreună, să facă schimb de idei şi în acelaşi timp flexibilitate cât mai mare.”

Continuarea pe Stirile Pro TV

PULSUL ZILEI

Patru accidente într-un singur weekend, în localitățile din apropierea Pașcaniului

Weekend cu mai multe accidente rutiere în comunele din apropierea Pașcaniului. În decurs de două zile, patru evenimente au avut loc în Cristești, Tătăruși, Soci și Ruginoasa, iar mai multe persoane au ajuns la spital. Cel mai grav accident raportat...

România a ratat ținta pentru buletinele electronice. Peste 40 de milioane de euro, pierdute din PNRR

Doar aproximativ 2,3 milioane de români au primit până acum cartea electronică de identitate, deși ținta inițială era de cinci milioane. Cu toate acestea, aproape 92% dintre cei care și-au făcut sau și-au schimbat buletinul au ales varianta cu...

Peste 4.600 de lucrători extracomunitari în județul Iași: reguli noi de angajare și o platformă digitală dedicată

Guvernul a adoptat noi reglementări care modifică substanțial modul de recrutare și angajare a cetățenilor străini în România. Pachetul legislativ introduce o platformă digitală unică, impune restricții bazate pe o listă a ocupațiilor deficitare și înăsprește condițiile pentru agențiile...

Apa de la Iași, tot mai departe peste Prut. Alte 15 localități din Republica Moldova ar urma să fie alimentate de ApaVital

Apa potabilă din sistemul ieșean a trecut deja Prutul la Măcărești, iar ApaVital pregătește realizarea unei noi traversări a Prutului, la Sculeni. În câțiva ani, rețeaua ar putea ajunge la tot mai mulți basarabeni. Cea de-a doua traversare ar...

Topul țărilor din Europa în care merită să trăiești și să lucrezi. România, în top 10

În 2026, munca la distanță înseamnă posibilitatea de a alege din ce în ce mai liber locul în care să trăiești, orientându-te către țări care oferă echilibru între costul vieții, siguranță, conexiune la internet și servicii, conform siviaggia.it. Un nou studiu...

60% din primăriile din Republica Moldova au adoptat decizii finale de comasare voluntară pentru a-și scădea costurile de funcționare

Circa 500 de primării din Republica Moldova au adoptat decizii finale privind comasarea voluntară, ceea ce reprezintă aproape 60% din totalul primăriilor. Informațiile au fost prezentate de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, în cadrul unei emisiuni difuzate la...

Se schimbă admiterea la liceu din 2027 / Liceele vor putea organiza examen propriu pentru jumătate din locuri / Pe 1 octombrie se va...

Admiterea la liceu se schimbă pentru elevii care intră în clasa a VIII-a în septembrie 2026 și vor susține examenul de admitere în vara anului 2027. Evaluarea Națională rămâne examenul principal, însă unele licee ar putea organiza propriul concurs...

CNAS a lansat platforma care arată ce se întâmplă în spitalele din România. Unde sunt paturi goale și unde este aglomerație

Un pat din trei pentru pacienții cu boli acute rămâne neocupat în spitalele din România, deși marile unități de urgență sunt frecvent supraaglomerate.Multe spitale mici funcționează sub capacitate, dar continuă să consume resurse pentru personal și întreținere. Pentru a crește...

Românii vor putea renunța la cardul de sănătate de la 1 septembrie. Cu ce poate fi înlocuit

De la 1 septembrie, pacienții din România vor putea folosi platforma digitală națională „E-Sănătatea Mea”, un portal care va reuni într-un singur loc istoricul medical, rețetele, biletele de trimitere, serviciile decontate și alte informații esențiale. Tot de atunci, noua...

A fost stabilită data redeschiderii Castelului Miclăușeni: schelele au fost date jos de pe fațade

Castelul Sturdza de la Miclăușeni va putea fi vizitat din nou începând cu 29 august, după mai bine de doi ani în care monumentul istoric a fost în șantier. Schelele au fost înlăturate de pe clădire, iar lucrările de...
Paşcani
cer fragmentat
30.2 ° C
30.2 °
30.2 °
27%
2.1m/s
0%
lun
34 °
mar
26 °
mie
30 °
J
38 °
vin
40 °

Niciun articol afișat