Ministrul Rovana Plumb, la Iași pentru cea mai importantă investiție de infrastructură rutieră din fonduri europene, din Moldova

 

Ministrul Rovana Plumb, la Iași pentru cea mai importantă investiție de infrastructură rutieră din fonduri europene, din Moldova

Rovana Plumb, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, a fost astăzi prezentă la Iași pentru semnarea contractului de finanțare ce vizează cea mai mare investiție privind modernizarea infrastructurii rutiere din județele Iași și Suceava “Axa rutieră strategică 1 Iași – Suceava”, finanțat prin Programul Operațional Regional (POR).

Cel mai vast proiect de infrastructură rutieră al Consiliului Județean Iași, finanțat din fonduri nerambursabile, înseamnă alocarea a aproape 73 mil. euro, din care 58 mil. fonduri europene și aprox. 9 mil euro de la bugetul de stat. Suma pe care trebuie să o asigure solicitanții este de 6 mil. euro (reprezentând 2% din valoarea cheltuielilor eligibile și neeligibile).

Proiectul, implementat în parteneriat cu județul Suceava, prevede reabilitarea a aproape 170 km de drum de pe teritoriul celor două județe, din care 92 km în județul Iași.
După finalizarea investiției, 22 de comune și orașe din judetele Iași și Suceava vor fi conectate la rețeaua trans-europeană de transport (TEN-T).

Comunele ieșene care vor beneficia de noul proiect sunt: Rediu, Movileni, Gropnița, Coarnele Caprei, Cotnari, Focuri, Belcești, Ceplenița, Scobinți, Lespezi și Sirețel.

În județul Suceava, axa rutieră va traversa comunele Ipotești, Bosanci, Udești, Stroiești, Dărmănești, Todirești, Moara și Șcheia, orașele Dolhasca și Liteni dar și municipiul Suceava.

Concret, 788.547 locuitori vor beneficia, indirect, la final de proiect, de drumuri reabilitate prin acest proiect finanțat din fonduri europene.

”Mă aflu astăzi la Iași pentru a semna cel mai relevant proiect de infrastructură rutieră, care va schimba viața a zeci de mii de oameni din această minunată regiune a țării. Dar am ales să fiu prezentă în Moldova în mod special pentru a transmite un mesaj de încurajare autorităților locale să acceseze bani europeni. Avem la dispoziție 23 miliarde euro până în 2023 pentru a dezvolta România și contăm pe dumneavoastră să îi cheltuiți, să propuneți proiecte pe care să le putem finanța”, a afirmat doamna Rovana Plumb.

Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, a remarcat că: ”Semnarea acestui contract este un moment istoric. Le mulțumesc primarilor din regiune pentru tot sprijinul acordat pe parcursul dezvoltării acestui proiect, cel mai mare din regiunea Moldovei și care rezolvă o problemă importantă atât pentru zeci de mii de locuitori din zonă cât și pentru cei care vor tranzita acest drum de 170 de km.

Proiectul “Regiunea Nord-Est-Axa Rutieră Strategică 1 Iași-Suceava” a fost depus în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 Axa prioritară 6 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiții 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T

Totodată, ministrul Rovana Plumb i-a întâlnit pe primarii din județele Iași și Suceava pentru a identifica soluții la problemele întâmpinate de aceștia în accesarea banilor europeni. Cu acest prilej, a amintit că aproximativ 70% din fondurile alocate în actuala perioadă de programare sunt destinați proiectelor autorităților publice. Dând ca exemplu de bună practică reabilitarea din fonduri europene a mănăstirilor din zona Moldovei, doamna Plumb a făcut apel la reprezentanții primăriilor pentru depunerea de proiecte în cadrul apelurilor deschise în acest moment, fapt care va contribui la dezvoltarea regiunii și la atingerea obiectivelor asumate prin programul de guvernare.

Biroul de Comunicare al Consiliului Județean Iași

PULSUL ZILEI

Unde vor fi mutate sălile de jocuri de noroc. La propunerea primarului, Pașcaniul nu scapă de ele

La o zi după dezbaterea cu o parte dintre consilierii locali, primarul Marius Pintilie a publicat spre dezbatere publică proiectul privind reglementarea, nu interzicerea, activității sălilor de jocuri de noroc în municipiul Pașcani. Conform documentului aflat pe site-ul Primăriei,...

ZIUA POLIȚIEI ROMÂNE LA TÂRGU FRUMOS ȘI HÂRLĂU – FOTO

Cu ocazia Zilei Poliției Române, polițiștii au organizat o serie de activități interactive în orașele Târgu Frumos și Hârlău, dedicate comunității locale, cu scopul de a aduce mai aproape de cetățeni specificul muncii de poliție. Un moment deosebit de apreciat...

Polițiștii de onoare ai anului 2026 și polițiști avansați în grad, la Inspectoratul de Poliție Județean Iași

POLIȚIȘTI DE ONOARE AI ANULUI 2026 ȘI POLIȚIȘTI AVANSAȚI ÎN GRAD IPJ Iasi: Ca în fiecare an, la data de 25 martie, când se sărbătorește Ziua Poliţiei Române, marcăm o serie de evenimente importante la nivelul instituției noastre. Printre acestea...

Marșul Solidarității, pe 2 aprilie, la Pașcani. Școala Gimnazială Pașcani organizează o nouă ediție a proiectului național „Albastru pentru Solidaritate”

Școala Specială din municipiul Pașcani se pregătește pentru un proiect cu tradiție și de amploare ce va avea loc zilele următoare. Este vorba despre proiectul național „Albastru pentru Solidaritate”, dedicat conștientizării autismului. Pe 31 martie, de la ora 15:00, va...

16 sportivi de la Clubul Long Ho Pașcani merg la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do. Sprijin financiar din partea administrației locale

16 sportivi de la Clubul Long Ho Pașcani au fost selectați în lotul național si vor participa la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do, ce va avea loc la București, în perioada 20-25 mai 2026. Rezultatele obținute de sportivii...

Plan pentru situații de urgență la Pașcani. Doar trei adăposturi civile – DOC

Consilierii locali din Pașcani sunt chemați să aprobe, în ședința din 30 martie, planul de intervenție pentru situații de urgență pe anul 2026, un document care stabilește atât resursele financiare, cât și modul de organizare în caz de criză. Documentul...

Cât costă carnea de miel înainte de Paște, în zona Pașcani

Prețul cărnii de miel pentru masa de Paște rămâne, în acest an, la fel ca anul trecut, în zona Pașcaniului, potrivit crescătorilor de animale. Chiar dacă în ultimele luni au fost înregistrate scumpiri în mai multe domenii care afectează...

APAVITAL anunță digitalizarea cu sisteme AI a relațiilor cu clienții: timpii de procesare documente scad cu până la 80%

Comunicat:APAVITAL a introdus tehnologia AI în ecosistemul digital central de interacțiune cu clienții. Upgrade-ul înseamnă reducerea semnificativă, de până la 80%, a timpului de completare și procesare documentele, reducerea cu 60% a solicitărilor care necesită operatori și concomitent...

Foto/Video – Zeci de bătrâni lăsați fără economiile de-o viață: jaf la CAR. Procurorii au făcut percheziții

Perchezițiile au avut loc în cursul zilei de ieri la sediul Casei de Ajutor Reciproc din Ruginoasa o entitate care a funcționat din anii 80’ și până în jurul anului 2023 când oamenii spun că au dispărut banii @...

„Seară cu rost duhovnicesc”, duminică, 29 martie, la Biserica Sfinții Voievozi din Pașcani

Credincioșii din Pașcani sunt invitați la o nouă întâlnire duhovnicească organizată la finalul acestei săptămâni. Duminică, 29 martie 2026, de la ora 17:00, la Biserica „Sfinții Voievozi” din municipiu va avea loc evenimentul intitulat „Seară cu rost duhovnicesc”, dedicat aprofundării credinței...
Paşcani
nori împrăștiați
6.4 ° C
6.4 °
6.4 °
64 %
2.7kmh
29 %
J
16 °
vin
15 °
S
10 °
D
10 °
lun
8 °

Niciun articol afișat