Mircea Manolache, candidat PMP la Senat: lupt pentru Autostrada Moldovei

De 18 ani lupt pentru problemele legate de transport iar de 16 ani reprezint transportatorii din postura de Preşedinte al Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, filiala Iaşi – Regiunea 1 Nord-Est.

PMP a hotarat sa propună specialişti pentru fiecare domeniu de activitate, in consecinţă pentru domeniul transporturilor au căutat o persoană care să poată reprezenta cât mai bine această latură.  După ce au observat  activitatea desfasurată de COTAR: atat lupta pentru legea RCA cât şi cea pentru “Autostrada Moldovei”, Partidul Mişcarea Populară mi-a propus să candidez la funcţia de Senator în Parlamentul României de pe listele lor. Dupa ce am văzut o reacţie pozitivă si de susţinere din partea ieşenilor am acceptat să particip la o noua luptă dintr-o postură ce imi va oferi mai multe “arme” pentru a putea câştiga bataliile începute.

Lupt pentru “Autostrada Moldovei”, modificarea legii RCA şi scăderea abandonului şcolar.

Suntem patru milioane de români care avem nevoie de “Autostrada Moldovei”. Această investiţie atrage dupa sine numeroase avantaje precum: creşterea veniturilor celor din zonă, dezvoltarea turismului, dezvoltarea economiei s.a

Legea RCA a fost facută dupa bunul lor plac. Vrem o lege care sa nu discrimineze tinerii, obligându-i să platească mai mult chiar daca nu au produs vreun accident. Propun ca metoda de calcul a tarifului RCA  să fie în funcţie de prima de risc a persoanei. Cine greseste, plăteşte: doar dacă o persoană a produs un accident rutier din vina sa, la urmatoarea poliţa să fie taxat suplimentar. Totodată asigurarile trebuie să poată fi incheiate pentru o perioadă de la o lună la 12 luni iar plata daunelor trebuie facută în maxim 30 de zile.

Zona noastră se confruntă cu o scadere a forţei de muncă. Statul trebuie să intervină şi să ofere sprijin elevilor pentru finalizarea studiilor. Alocaţiile pentru copii trebuie mărite la 450 lei/luna iar familiile cu mai mult de trei copii trebuie şă primească sprijin financiar pentru  constructia, modernizarea sau extinderea locuinţei.

Totodată trebuie stabilite parteneriate cu firmele din zona care să asigure angajarea elevilor după absolvire.

Economia ţării va avea de câştigat din două direcţii: Pe de o parte se vor face economii la plata ajutorului de şomaj şi totodată statul va obtine un profit de 127% ( pentru fiecare salariu net de 1435 lei se va încasa la bugetul de stat suma de 1025 lei lunar).

Intreresele judeţului nostru nu pot fi reprezentate decât de ieşeni.

Din păcate, pe lista unor partide s-au strecurat pe locurile eligibile persoane care nu au nici cea mai mica legatura cu Iaşul sau  Moldova, forţând astfel mana alegatorilor. O persoană impusă de Bucureşti nu poate reprezenta intrersul oraşului nostru şi va lupta tot pentru zona din care provine, diminund şansele de dezvoltare a Judeţului Iaşi.  Partidul Mişcarea Populara este unul din puţinele organizaţii care au pe listă doar ieşeni.

Publicat la comandat Partidului Miscarea Populara Filiala Iasi, CUI AEP 11160002

PULSUL ZILEI

Analiza stării infracționale din Pașcani, la secret. Primarul a încercat să scape de jurnaliști! A mutat ședința în biroul său

Comportament dictatorial la Primăria Pașcani. Edilul municipiului, Marius Pintilie, a interzis accesul presei locale la ședința Comisiei Locale de Ordine Publică. Discuțiile au fost programate pentru ziua de miercuri, 4 noiembrie a.c., începând cu ora 11:00. Alături de reprezentanții...

Câinii fără stăpân, capturați din nou de pe străzile orașului Hârlău

Câinii fără stăpân au început să fie capturați din nou de pe străzile orașului Hârlău. Administrația locală a reluat acest serviciu în luna octombrie, după încheierea unui nou contract pentru gestionarea animalelor fără stăpân. Acordul a fost semnat cu...

Peste trei infracțiuni pe zi la Pașcani. A crescut numărul furturilor 

La Pașcani s-au înregistrat cel puțin trei infracțiuni pe zi în ultimele nouă luni ale anului. Mai exact, au fost înregistrate 849 de infracțiuni conform unui raport de activitate al Poliției Municipiului Pașcani.  Datele arată o creștere a numărului de...

Ce facem cu deșeurile vegetale? 19.000 lei pentru un răspuns

Ce facem cu deșeurile vegetale? Este o întrebare la care administrația locală din Pașcani așteaptă un răspuns de la specialiștii în domeniu. Mai exact, Primăria caută un proiectant pentru întocmirea documentației necesare în vederea atribuirii activității de colectare a...

Constantin Gâlceavă – expoziție de pictură la Casa de Cultură Pașcani

Pășcănenii sunt invitați să descopere universul artistic al pictorului Constantin Gâlceavă, în cadrul unei noi expoziții găzduite de Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”. Vernisajul expoziției intitulate „Configurații” va avea loc joi, 5 noiembrie, de la ora 17:00, în sala...

Festivalul județean de colinde la Clubul Copiilor Pașcani. Se fac înscrieri

Colindele și tradițiile românești vor aduce atmosfera sărbătorilor de iarnă la Pașcani, în cadrul Festivalului Județean de Colinde „Creștini, Crăciunul a sosit!”, organizat de Clubul Copiilor Pașcani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12...

Simpozion cu tradiție la Casa de Cultură Pașcani: „Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii”

Sâmbata, 7 noiembrie începând cu ora 11.00 în sala Arcadia va avea loc Simpozionul dedicat prozatorului Mihail Sadoveanu. Tema celei de-a LV-a ediție a simpozionului este ,,Mihail Sadoveanu și literatura pentru copii’’. Prelegerile vor fi sustinute de lect. univ....

Drum închis temporar la Mircești, în zona trecerii peste calea ferată

Șoferii care au drum prin comuna Mircești trebuie să țină cont de o restricție temporară de circulație, instituită pentru ziua de 6 noiembrie. Traficul rutier pe DJ 208 va fi oprit în zona trecerii la nivel cu calea ferată,...

Deputatul Sorin Năcuță: Controlul ministrului Radu Oprea: în loc de lovitură de imagine, un simplu act politic ratat!

Decizia ministrului Apărării, Radu Oprea, de a trimite Corpul de Control la Direcția Generală pentru Armamente, pentru verificarea achizițiilor din Programul SAFE, ridică serioase semne de întrebare asupra motivației acestui demers. Ministrul are dreptul să dispună verificări, dar anunțarea publică...

Google pregătește o schimbare majoră pentru elevi! De ce dezactivarea AI ar putea bloca și căutările online

Google pregătește o schimbare importantă pentru școlile din învățământul preuniversitar, care vor putea restricționa accesul elevilor la instrumentele sale de inteligență artificială. Începând de anul viitor, funcțiile AI destinate elevilor din clasele K-12 vor fi dezactivate în mod implicit,...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.2 ° C
4.2 °
4.2 °
88%
2.6m/s
0%
J
10 °
vin
12 °
S
4 °
D
7 °
lun
6 °

Niciun articol afișat