Moaștele Sfântului Paisie de la Sihăstria, aduse la Iași de hramul Sfintei Parascheva. Programul complet al slujbelor

Credincioșii care vor ajunge la Iași în perioada hramului Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea participa, între 8 și 15 octombrie 2026, la un program amplu de slujbe și procesiuni religioase. În acest an, alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, spre închinare vor fi așezate și moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria.

Cine a fost Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria

Potirivit doxologia, Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria a fost unul dintre marii părinți duhovnicești ai Bisericii Ortodoxe Române din secolul al XX-lea. S-a născut la 20 iunie 1897, în satul Stroiești, județul Botoșani, primind la botez numele Petru. A intrat în monahism în 1921, la Schitul Cozancea, unde a primit numele de Paisie, iar în 1947 a fost hirotonit preot. Părintele Paisie a fost cunoscut pentru smerenia, blândețea și dragostea sa față de oameni, dar și pentru sfaturile duhovnicești pe care le oferea celor care veneau să îi ceară ajutorul. A trecut la cele veșnice în anul 1990, la vârsta de 93 de ani. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 2025, iar sărbătoarea sa este prăznuită în fiecare an la 2 decembrie. Astfel, pelerinii vor avea ocazia să se închine la moaștele celor doi sfinți, Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, ale cărui moaște vor fi aduse la Iași de la Mănăstirea Sihăstria.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

MIHAIL SADOVEANU, OMAGIAT LA PAȘCANI. Simpozion cu tradiție la Casa de Cultură Pașcani

Opera lui Mihail Sadoveanu și locul pe care scriitorul îl ocupă în literatura română au fost readuse în atenția publicului, la Pașcani, în cadrul unui eveniment devenit deja tradiție. Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” a găzduit sâmbătă, 7 noiembrie,...

27 DE PROFESORI, SĂRBĂTORIȚI LA ÎNCHEIEREA CARIEREI DIDACTICE

După zeci de ani petrecuți la catedră și generații întregi de elevi îndrumați, 27 de cadre didactice au fost sărbătorite la Pașcani, la începutul unui nou capitol din viața lor. Sindicatul „Spiru Haret” Iași a organizat duminică, 8 noiembrie,...

Sărbătoare cu bucate tradiționale și muzică populară la Verșeni

A fost sărbătoare în comuna Miroslovești, unde localnicii au petrecut împreună, în jurul tradițiilor și al bucatelor pregătite după rețete de odinioară. Duminică, 8 noiembrie, parcul central din satul Verșeni s-a transformat într-un adevărat târg culinar, completat de un...

Campanie de prevenție a bolilor hepatice, derulată la Pașcani

Unele boli ale ficatului pot evolua ani întregi fără să dea semne clare, iar mulți oameni ajung la medic abia atunci când apar complicațiile. Pentru a încuraja depistarea timpurie, locuitorii din Pașcani pot beneficia de testări gratuite pentru hepatitele...

Licitație pentru reluarea lucrărilor la Palatul Cantacuzino

Administrația locală din Pașcani organizează o nouă licitație pentru reabilitarea Palatului Cantacuzino și transformarea acestuia în muzeu. De această dată se are în vedere finalizarea lucrărilor, după ce contractul anterior a fost reziliat, iar lucrările au fost realizate în...

Concursul pentru CA-ul CLP Ecoserv, în atenția DNA

Concursul pentru stabilirea noilor membri ai Consiliului de Administrație de la CLP Ecoserv SRL Pașcani urmează să fie verificat și de procurorii DNA. Fostul consilier local Sorin Olariu a depus o plângere împotriva membrilor comisiei de selecție, pe care...

Spitalul de Urgență Pașcani a cumpărat un cuptor profesional pentru bucătărie

Spitalul de Urgență Pașcani a cumpărat un cuptor profesional pentru bucătărie. "Investiție în sănătate: Blocul alimentar al spitalului a fost dotat cu un cuptor profesional RATIONAL iCombi Classic Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a achiziționat un cuptor profesional RATIONAL iCombi Classic...

Copil de 2 ani, salvat prin transplant renal la Iaşi, după o cursă contracronometru

Un băieţel de numai 2 ani, care făcea dializă peritoneală încă de la vârsta de trei luni, a primit o nouă şansă la viaţă în urma unui transplant renal realizat la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi....

Vom avea cel mai ieftin porc de Crăciun din ultimii ani?

* prețurile s-au prăbușit cu mai bine de 21 la sută față de anul trecut, iar românii ar putea avea parte de sărbători cu carne mai ieftină * producătorii români ajung să vândă porcii cu aproximativ 6 lei kilogramul...

95 de probleme pentru viitorii directori de școli: bătăi, droguri, abandon, rezultate dezastruoase!

Viitorii directori de școli din Iași vor fi puși în fața unor scenarii care dezvăluie realitatea dură din sistemul educațional! Inspectoratul Școlar Județean Iași a publicat lista finală a celor 95 de situații-problemă care vor sta la baza probei...
Paşcani
cer senin
0.7 ° C
0.7 °
0.7 °
92%
1.8m/s
87%
mar
10 °
mie
12 °
J
9 °
vin
20 °
S
3 °

Niciun articol afișat