Muntele din centrul Pașcaniului

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Peste o sută de tone de piatră concasată este depozitată de câteva zile în centrul orasului Paşcani. Materialul este adus de către firma care se ocupă de lucrările de reparaţie, moderinzare şi asfaltare a străzilor din Municipiu.

munte piatra 1
Păşcănenii care trec prin zona se uită miraţi la cei peste 3 metri înălţime de piatră, se întreabă ce o să se facă cu ea şi nelămuriţi, îşi continuă drumul.

Viceprimarul oraşului, Vasile Axinte a spus că, în câteva zile vor începe lucrările de asflatare a străzii Republicii, după ce muncitorii au scos piatră cubică, au refăcut zidul de sprijin şi terasamentul urmând să se monteze bordurile. Cel mai probabil la sfârşitul lunii mai a.c. şoferii vor putea circulă cu maşinile pe această stradă, ce face legatura intre zonele Vale si Deal.

Menţionăm că piatră cubică scoasă de pe stradă Republicii a fost dusă şi depozitată în staţia Raizer şi va fi folosită pentru pavajul altor sectoare de drum.

Materialul video in cadrul buletinului de stiri INFOBIT.

PULSUL ZILEI

MAI lansează campania „Niciun examen nu merită un copil pierdut. Cea mai mare notă este să știe că ești alături de el!”

În fiecare an, în perioada examenelor naționale, mii de copii traversează emoții intense, așteptări și temeri care nu se văd întotdeauna dincolo de rezultate. Pentru mulți, examenele sunt o etapă firească. Pentru unii însă, presiunea, frica de eșec sau...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: AUTOSTRADA A8: CONTRACTUL SAFE PENTRU TRONSONUL 4 SE SEMNEAZĂ CU ITINERA SPA

Deputatul, Bogdan Cojocaru:  AUTOSTRADA A8: CONTRACTUL SAFE PENTRU TRONSONUL 4 SE SEMNEAZĂ CU ITINERA SPA. CNSC A RESPINS CONTESTAȚIILE Un nou pas important pentru realizarea Autostrăzii A8 Târgu Neamț (Moțca) – Iași – Ungheni a fost făcut astăzi, după ce...

Senatorul, Lucian Rusu: Am decis în Biroul Politic Național să nu susținem propunerea de premier desemnat

Senatorul, Lucian Rusu: ✋Am decis în Biroul Politic Național să nu susținem propunerea de premier desemnat făcută fără consultarea Partidului Național Liberal și a forurilor sale statutare. Rămânem un partid responsabil și consecvent. Respectul pentru partid și pentru mecanismele sale...

Datoria guvernamentală a sărit de 60% din PIB: Cea mai mare parte nu e reprezentată de împrumuturi

Datoria externă a României crește în continuare. Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în martie 2026, de 1.170 miliarde lei, în creştere de la 1.132 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF), consultate de AGERPRES. Ca...

Program de vară pentru copii, la biblioteca din Târgu Frumos

Vara aceasta, Primăria Târgu Frumos și Biblioteca „Universul Cunoașterii” deschide porțile unei lumi fascinante pentru copii și adolescenți, oferind un program bogat și divers de ateliere și activități. „BIBLIOVACANȚA 2026”, aduce împreună curiozitatea, creativitatea și învățarea prin joacă, într-un cadru...

Începe sezonul „taberelor din pridvorul satului”. În curând, înscrieri pentru tabără de la Topile

Sezonul taberelor „Din pridvorul satului” 2026 a început oficial. 15.000 de copii din mediul rural vor beneficia de activități educative. Programul reușește să combată izolarea socială și să ofere experiențe de neuitat copiilor care, în alte condiții, nu ar...

Taxă pentru noul buletin electronic. Până când îl mai pot obține românii gratuit

Cei care vor buletin electronic mai pot beneficia două săptămâni de gratuitate. De la 1 iulie, pentru toate buletinele cu cip va fi percepută o taxă. Dacă știți că vă expiră actul de identitate sau vreți pur și simplu să faceți tranziția...

Valea Seacă: Și-a lovit soția și fiicele, apoi a invocat legitima apărare. Judecătorii l-au evacuat din casă pentru 10 luni

Un bărbat împotriva căruia se ceruse emiterea unui ordin de protecție a invocat în instanță legitima apărare. Soția îl atacase, apoi cele două fiice, iar el nu făcuse altceva decât să se apere. Judecătorii nu au fost convinși, iar ordinul...
Paşcani
câțiva nori
21.8 ° C
21.8 °
21.8 °
52%
3.1m/s
0%
mar
24 °
mie
25 °
J
23 °
vin
25 °
S
27 °

Niciun articol afișat