Niciun tren NU VA CIRCULA miercuri între 7.00 şi 9.00

Niciun tren nu va circula miercuri între orele 7.00 şi 9.00, angajaţii urmând să întrerupă voluntar lucrul, ca urmare a eşuării negocierilor privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, preşedintele Federaţiei Mişcare Comercial, Gheorghe Frăţică.

„Protestul nu este organizat de sindicate. Va fi vorba despre o încetare voluntară a lucrului de către cei implicaţi în circulaţia trenurilor, pentru a trage semnale de alarmă actualilor şi foştilor guvernanţi legate de faptul că în ultimii cinci ani nu au primit niciun procent în plus la salarii. Negocierile pentru încheierea noului contract colectiv de muncă au eşuat, ultima întâlnire cu ministrul Transporturilor fiind astăzi (marţi – n.r.). Noi i-am informat pe angajaţi că a eşuat negocierea. Miercuri va mai fi o întâlnire cu ministrul, la 17.00”, a spus Frăţică.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a spus că are „informaţii” privind oprirea temporară a lucrului miercuri dimineaţă, subliniind însă că eventualul protest nu este organizat de sindicate.

Federaţiile sindicale din transporturile feroviare ameninţau încă din 15 aprilie că ar putea declanşa conflictul colectiv de muncă începând cu 23 aprilie, dacă până atunci nu vor fi încheiate noile contracte colective de muncă, care să ţină cont de solicitările salariaţilor.

Printre nemulţumirile sindicaliştilor de numără cele legate de nivelul salariilor, de eliminarea drepturilor angajaţilor de a călători gratuit pe calea ferată şi de faptul că nesemnarea noilor contracte colective de muncă ar putea duce la disponibilizarea a 2.500 de salariaţi de la CFR Marfă.
MEDIAFAX

PULSUL ZILEI

Primarul Pintilie nu răspunde la întrebările reprezentanților PSD

Aveți sau nu aveți voie să-i adresați întrebări primarului municipiului Pașcani în cadrul conferințelor de presă? Este o întrebare la care edilul municipiului ar trebui să ofere un răspuns clarificator. De regulă, după întrebările jurnaliștilor, edilul preia întrebările postate pe...

Despagubiri pentru fostul director economic de la CLP Ecoserv. Cine plătește?

O parte dintre consilierii pașcăneni sunt buni de plată după ce au aprobat o hotărâre care a afectat patrimonial un pașcănean. Gabriel Filos , fostul director economic al societății locale de salubritate, a câștigat la Tribunalul Iași un proces...

Sportivii pașcăneni, 23 de medalii

Sportivii pașcăneni de la clubul Long Ho Pașcani au confirmat din nou nivelul deosebit de tehnică și pregătire fizică, de această dată la Campionatul Național de Qwan Ki Do pentru juniori și seniori. Competiția a avut loc în perioada...

Două zile de muzică și dans la Pașcani. Cine sunt câștigătorii trofeelor „Curcubeul Artelor” – FOTO

Două zile de muzică, dans și emoții pe scenă. Casa Municipală de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani a organizat, în weekend, cea de-a zecea ediție a festivalului-concurs pentru copii și tineret „Curcubeul Artelor”. Evenimentul s-a desfășurat pe două secțiuni,...

Scandal electoral în Alaska: Doi candidați din tabere diferite au același nume

Scandal electoral de proporții în statul american Alaska, cu numai două zile înaintea alegerilor legislative din 3 noiembrie. FBI are suspiciuni că persoane apropiate Partidului Democrat au încercat să manipuleze votul prin înscrierea în cursă a unui candidat care...

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, intervine în scandalul balcoanelor închise și vine cu o promisiune

Ministrul Dezvoltării intervine în scandalul balcoanelor închise și promite că propriertarii nu vor plăti impozite mai mari sau chiar duble, așa cum prevede Codul Urbanismului în cazul construcțiilor fără autorizație. Soluția este o nouă prevedere legală dedicată balcoanelor care...

Românii se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Condiția esențială pentru a primi pensia întreagă

Românii care au muncit suficient pot ieși la pensie cu cinci ani mai devreme, fără să piardă niciun procent din pensie. Dar atenție! Nu este același lucru cu pensia anticipată, unde penalizările pot ajunge la 24%. Potrivit articolului 56 din...

Luna Culturii la Pașcani. Ce activități a pregătit Casa de Cultură Mihail Sadoveanu în noiembrie

Luna Culturii la Pașcani. Ce activități a pregătit Casa de Cultură Mihail Sadoveanu în noiembrie "Luna noiembrie este Luna Culturii la Pașcani. Toate manifestările culturale organizate de Casa de Cultură din Pașcani sunt dedicate scriitorului pășcănean Mihail Sadoveanu.Astfel pe lângă...

Criză în administrația locală: O primărie din trei nu își poate plăti salariile din venituri proprii

Administrația locală din România se confruntă cu probleme financiare și demografice. O primărie din trei nu a reușit să își acopere în 2025 cheltuielile salariale din venituri proprii, iar aproximativ 80% dintre localități au pierdut populație în ultimul deceniu....

Tichetul de masă a înghețat: formula legală l-a lăsat la 45 de lei, deși alimentele s-au scumpit cu 7,75% într-un an. Studiul ASE cere...

Pentru tichete de masă de 50 de lei pe zi, în loc de 45, pledează profesorul universitar de economie Cristian Păun, pe baza unui studiu al Academiei de Studii Economice prezentat pe 27 octombrie. Pentru un salariat, diferența înseamnă...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
76%
2.1m/s
100%
lun
10 °
mar
12 °
mie
11 °
J
8 °
vin
7 °

Niciun articol afișat