Noul Cod de procedură fiscală: schimbări dictate de hotărâri ale CJUE

La împlinirea a trei ani de la adoptare, Noul Cod de de procedură fiscală (NCPF), deşi putea fi văzut drept bine elaborat, de neschimbat pentru măcar vreo cinci ani, înregistrează, iată, nu mai puţin decât 18 schimbări majore. 90% dintre acestea au venit pe calea ordonanţelor de urgenţă (OUG), deşi multe din motivele modificărilor/adăugirilor la textul iniţial puteau fi (între)văzute chiar de la început. O ultimă modificare intervenită în iulie a.c. (prin Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor), este adevărat, se datorează (şi) unor raţiuni derivate din legislaţia europeană.

Este vorba despre faptul că respectiva lege vine să transpună două importante Directive: cea având nr. 849/2015 (a Parlamentului European şi a Consiliului) privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului (…), dar şi Directiva (UE) 2.258/2016 a Consiliului de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce priveşte accesul autorităţilor fiscale la informaţii privind combaterea spălării banilor (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/216157). Numai că, la mai puţin de o lună de la publicarea amintitei legi, este iminentă o nouă revizuire a textului NCPF. Mai concret, jumătatea lui august a.c. ne găseşte cu un Proiect de Ordonanţă de Guvern (OG), pus în extenso în dezbatere publică, cu trebuincioasa Notă de fundamentare, aşişderea.

Titlul actului normativ este cât se poate de grăitor, incluzând şi expresia ”Ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare”. Dar să vedem ce urmează a se modifica/completa şi, mai ales, de ce. Motivaţia de bază a revizuirii este una aparte. Aceasta pentru că modificările dictate de unele Hotărâri ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) nu sunt foarte frecvente. Două asemenea documente, adoptate în ultimii doi ani, intră în discuţia de aici: Hotărârea CJUE ECLI:EU:C:2018:283 în Cauza Zabrus (C-81/17) şi Hotărârea CJUE ECLI:EU:C:2017:843 în cauza Ispas (C-298/16). Cunoscând că niciun text normativ naţional nu poate să contravină jurisprudenţei CJUE, Executivul îşi propune acum, prin Proiect de OG, să aducă îndreptările cuvenite. De fapt, obiectivul demersului este ceva mai larg, vizând (în formularea guvernamentală) ”îmbunătăţirea echilibrului în relaţia dintre organele fiscale şi contribuabili, simplificarea procedurilor de administrare a creanţelor fiscale şi o mai bună claritate a textului de lege, eliminând interpretările neunitare” (Cf. Notă de fundamentare, disponibilă la:

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

PULSUL ZILEI

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...

Viața devine tot mai scumpă pentru români

Rata anuală a inflației a ajuns la 6,94% în luna octombrie 2026, continuând să crească pentru a doua lună consecutivă. Cele mai mari scumpiri se resimt la carburanți, dar nici alimentele și serviciile nu au fost ocolite de majorările...

Program național pentru tinerii care nu muncesc și nu studiază. Guvernul vrea să-i readucă în școli și pe piața muncii

Guvernul vrea să lanseze un program național prin care tinerii care nu urmează cursuri și nu au un loc de muncă să fie sprijiniți să revină în educație, să învețe o meserie și să se angajeze. Inițiativa face parte...

Un fost profesor se judecă cu școala la care a predat din cauza zgomotului pe care-l fac elevii. „Oricine dorește poate intra în curtea...

Un fost profesor se judecă cu școala la care a predat. Locuiește gard în gard cu școala și susține că larma constantă l-a dus la capătul răbdării. S-ar fi îmbolnăvit de ulcer și aritmie cardiacă, iar demersurile făcute încă...
Paşcani
ploaie ușoară
14.3 ° C
14.3 °
14.3 °
90%
5m/s
100%
vin
22 °
S
9 °
D
7 °
lun
10 °
mar
13 °

Niciun articol afișat