O anchetă de toată jena și un milion de lei făcut cadou hoților. Cum s-ar fi furat agregate din râul Moldova, la Miroslovești

Un dosar penal privind un furt de agregate minerale, cu un prejudiciu evaluat la aproximativ un milion de lei, a avut un final rușinos, anchetatorii nereușind, în ciuda informațiilor pe care le-au avut, să identifice autorul faptei. Principalul suspect în cauză a fost societatea Pro Invest SRL Piatra Neamț, controlată de Andrei Dorin Munteanu, fiul ex-deputatului PSD de Neamț, Ioan Munteanu, furtul de agregate înregistrându-se exact lângă o exploatare pe care firma din Neamț o avea în comuna Tupilați, pe malul râului Moldova.

Anchetatorii nu au reușit să strângă dovezi suficiente pentru a trage la răspundere firma lui Munteanu jr. și au dispus clasarea cauzei. Ulterior, anchetatorii au renunțat de tot la anchetă pe motiv că a intervenit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Concluzia: cineva a furat 21.675 metri cubi de balast, în valoare de aproximativ un milion de lei, iar polițiștii nu au fost în stare să identifice autorul, deși au avut elemente solide și un suspect.

 

Eșecul de proporții este al Poliției Iași , prin Secția de Poliție Rurală nr, 6 Pașcani, și a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, la pachet  cu indiferența celor de la „Apele Române”.

Cinci ani de anchetă în gol sau cum să mușamalizezi un furt de un milion de lei

În data de 26 martie 2014, mai mulți cetățeni din satul Mitești, comuna Miroslevești, județul Iași, localitate învecinată  comunei Tupilați, județul Neamț, au reclamat la Sistemul Hidrotehnic Independent (SHI) Pașcani, care se află în subordinea Administrației Bazinale de Apă (ABA) Siret-Bacău, că cineva exploatează ilegal balast. În loc să anunțe Poliția Miroslovești pentru a verifica sesizarea primită de la cetățeni, cei de la „Apele Române” au așteptat … 10 zile ca să trimită o echipă mixtă SGA Neamț-SHI Pașcani. Când echipa de la „Ape” a ajuns la fața locului, pe 1 aprilie, nu a mai găsit pe nimeni, hoții de balast ștergând putina.

Este momentul în care începe sarabanda adreselor între ABA Siret Bacău – IJP Iași – SHI Pașcani – Primăria Miroslovești – SGA Neamț, adică un fel de bătaie a apei în piuă, pentru că toate demersurile consumatoare de mari resurse financiare și umane nu au dus nici la identificarea și pedepsirea autorului și nici la recuperarea prejudiciului. Cu alte cuvinte, statul a pierdut de două ori: prejudiciul de un milion de lei cauzat prin furt, plus efortul financiar cu o anchetă care a dat greș.

În data de 2 aprilie 2014, SGA Neamț le transmitea celor de la ABA Siret rezultatul verificărilor de pe teren, din 1 aprilie.

Astfel, SGA Neamț a constatat că Pro Invest SRL a deținut o autorizație de gospodărire a apelor pentru un perimetru de exploatare în suprafață de 20.000 mp, situat pe raza comunei Tupilați, pe baza unui contract de închiriere, din noiembrie 2011, plus un alt perimetru de 10.000 mp, pe raza comunei Miroslovești (contract încheiat în septembrie 2013). În adresa celor de la SGA Neamț se mai menționa că Pro Invest  avea  stația de sortare, depozitele de sorturi și agregate minerale pe raza comunei Tupilați, la limita cu comuna Miroslovești. Totodată, se mai făcea mențiunea că pe teritoriul administrativ al comunei ieșene exista o zonă în care s-au exploatat agregate minerale.

PULSUL ZILEI

Au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă

Și municipiul Pașcani a început mai devreme ca de obicei ornarea străzilor pentru sărbătorile de iarnă. De câteva zile, muncitorii Primăriei pun pe stâlpii de iluminat public ornamentele cumpărate în anii anteriori.  S-a început cu zona Deal și urmează ca...

Primăriile caută soluții pentru facturi mai mici la electricitate. Parcurile fotovoltaice, o variantă

Tot mai multe comune din zona Pașcaniului și nu numai își construiesc parcuri fotovoltaice care sa asigure energie pentru iluminatul public si instituțiile din comuna. De exemplu, comuna Miroslovesti va racorda in perioada urmataoare un parc cu o capacitate...

Adolescent de 15 ani, bătut pe esplanada din Pașcani. Și fratele lui ar fi fost atacat – FOTO

Un adolescent de 15 ani, din Tătăruși, elev la Liceul Tehnologic Mihai Busuioc, a ajuns la spital după ce a fost bătut de un grup de tineri, miercuri, 21 octombrie, pe esplanada din Pașcani. Băiatul era împreună cu fratele...

Liceenii din Pașcani, în dialog cu scriitori invitați la FILIT – VIDEO

Festivalul Internațional de Literatura și Traducere Iași a ajuns printre liceenii din Pașcani.Elevii de la Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” și Liceul Teoretic „Miron Costin” au avut ocazia să se întâlnească cu scriitori contemporani, în cadrul proiectului „Scriitori printre liceeni”. La...

Interviuri cu ușile închise pentru noii membri ai CA-ului de la CLP Ecoserv

Ultima etapa din procedura de selecție a noilor membri ai Consiliului de Adminsitratie de e la societatea locală de transport in comun si salubritate - CLP Ecoserv SRL Pașcani a avut loc in cursul zilei de joi 22 octombrie...

Elevii intră în vacanță timp de o săptămână. Revin în băncile școlii pe 2 noiembrie

La finalizarea cursurilor școlare vineri, 23 octombrie, elevii intră în vacanță, potrivit calendarului pentru anul școlar 2026-2027. După o săptămână liberă, elevii trebuie să revină la școală luni, 2 noiembrie 2026. Vacanța școlară de la finalul lunii octombrie se încheie...

Senatul a adoptat scutirea de impozit pentru premiile din competiții și concursuri

Proiectul a fost adoptat cu 60 de voturi pentru, unul împotrivă și 31 de abțineri. Modificarea completează articolul 62 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și va intra în vigoare doar după ce va fi aprobată și de...

Cum recunoști pâinea de calitate. Un ghid simplu pentru alegerea corectă și sănătoasă

Cu ocazia Zilei Mondiale a Pâinii, Asociația Spaniolă a Consumatorilor a lansat un ghid practic destinat să îi ajute pe cetățeni să identifice o pâine de calitate și să facă alegeri informate în magazin. Documentul demontează mituri comune, cum...

Licitație pentru SF-ul șoselei de centură a Hârlăului

Vești bune pentru locuitorii din zona Hârlău. Studiul de fezabilitate pentru varianta de ocolire a orașului a fost scos la licitație de A.D.I Infrastructură din care face parte si Consiliul Județean Iași. Anunțul a fost făcut chiar de președintele...

BIT TV LIVE – FILIT: SCRIITORI PRINTRE LICEENI, LA COLEGIUL SADOVEANU PASCANI – VIDEO

BIT TV LIVE - FILIT: SCRIITORI PRINTRE LICEENI, LA COLEGIUL SADOVEANU PASCANI - VIDEO https://www.youtube.com/watch?v=DotmbWBHvFg
Paşcani
cer acoperit de nori
13.9 ° C
13.9 °
13.9 °
91%
3.1m/s
100%
vin
13 °
S
15 °
D
15 °
lun
15 °
mar
5 °

Niciun articol afișat