O idee buna si pentru Pascani: „platforme de dezgheţ“ vor funcționa și ca parcări la Iași

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Municipalitatea vrea să rezolve pe viitor problema zăpezilor din Iaşi cu „platforme de dezgheţ“. Ideea a fost prezentată ieri de primarul Mihai Chirica, care a susţinut că instituţia are în plan construirea a cinci astfel de platforme în cartiere precum Canta, Păcurari, Tudor Vladimirescu, Alexandru cel Bun şi Dacia. Platformele ar urma să aibă maximum 1.500 mp şi, cu excepţia perioadelor de ninsoare, ar putea funcţiona ca parcări.
„În primul rând, ne trebuie o sursă de căldură, iar aceasta este sursa de energie termică primară pe care o putem lua dintr-o magistrală de termoficare. Din această sursă, va trebui să construim o platformă de dezgheţ care va fi într-o cuvă, izolată din toate punctele de vedere pentru a nu face infiltraţii în pânza freatică“, a spus Chirica.
Primarul a adăugat că apele care rezultă din topirea zăpezilor vor fi preluate într-un element de rigolă şi vor fi descărcate, prin sisteme de filtrare, în reţeaua de canalizare. Potrivit lui Chirica, astfel de platforme reprezintă o soluţie ecologică care vor putea permite topirea unor cantităţi foarte mari de zăpadă.
„Platforma va funcţiona ca parcare pe toată perioada anului atunci când este nevoie de ea. (…) Vom construi acolo unde avem magistrale, respectiv Dacia, Alexandru, Păcurari, Canta şi Tudor Vladimirescu“, a susţinut Mihai Chirica.

Continuare pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Pădurar găsit decedat într-o pădure din Sirețel

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, care lucra ca pădurar în cadrul unui ocol silvic privat, a fost găsit decedat vineri după-amiază, 3 iulie 2026, într-o zonă împădurită din comuna Sirețel. Descoperirea a fost făcută de un...

ARTIȘTI LA MICROFON – CÂNTĂ PE MARILE SCENE ȘI CU ORCHESTRE DE RENUME – ANASTASIA CIOBANU 

La 16 ani, Anastasia Ciobanu mi-a amintit că pasiunea nu are vârstă. https://youtu.be/t5G8tlOylbY?si=4OF7SGjl8QQCdg2L Avea doar cinci ani când muzica a devenit parte din viața ei. Un an mai târziu a ales drumul folclorului, iar de atunci fiecare scenă, fiecare cântec și...

Cum explică primarul Pașcaniului înjumătățirea banilor pentru mâncarea săracilor și a listei beneficiarilor

Noul sistem de protecție socială al Primăriei Municipiului Pașcani a intrat deja în vigoare, cu numeroase semne de întrebare privind respectarea prevederilor legale și a drepturilor cetățenilor săraci. Este vorba despre programul social intitulat „Sprijin alimentar comunitar pentru persoanele...

CSM Pașcani a promovat dar rămâne săracă. „Compromisurile” primarului pentru supraviețuire

CSM Pașcani a promovat, dar rămâne săracă. Compromisurile primarului pentru supraviețuire Municipiul Pașcani are din nou echipă în Liga a III-a de fotbal, dar nu are suficienți bani să o întrețină. Conducerea clubului și antrenorul echipei au solicitat un buget...

„Pedeapsa” unui șofer care circula cu 112 km/h prin Târgu Frumos – trei luni pieton

IPJ Iași: ACȚIUNI PRIVIND COMBATEREA ACCIDENTELOR RUTIEREÎn ziua de 2 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au organizat şi executat o acţiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.În cadrul acțiunii, au fost legitimate 65 de...

Injecții pentru slăbit, vândute la mica înțelegere în farmacii, fără rețetă. Piața neagră s-a extins pe internet

Medicamentele injectabile pentru slăbit au fost dezvoltate inițial pentru pacienții cu diabet zaharat de tip 2. Ulterior, eficiența lor în tratarea obezității a dus la aprobarea utilizării și pentru persoanele care suferă de această maladie. Însă tratamentul poate fi...

Valul de căldură se întensifică în România în următoarele săptămâni. Cum va fi vremea la început de august

Luna iulie va fi mai caldă decât în mod obișnuit, când valul de caniculă se va intensifica, cu precipitații puține în mare parte a țării, arată prognoza meteo pe patru săptămâni. Săptămâna 06.07.2026 - 03.08.2026 Valorile termice vor fi ușor mai...

Autostrada Bacău – Pașcani intră pe ultima sută de metri, dar termenul din 2026 începe să se clatine

Promisiunea unei autostrăzi continue între Ploiești și Pașcani până la sfârșitul lui 2026 devine tot mai puțin probabilă. CNAIR admite că ultimii 28 km ar putea fi deschiși abia în 2027, în timp ce datele companiei arată că alți...

Incendiu la Centrul de Plasament Sfântul Stelian din Pașcani. Opt angajați s-au autoevacuat – VIDEO

Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la subsolul Centrului de Plasament Sfântul Stelian din municipiul Pașcani, de pe strada Mihail Kogălniceanu. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale pentru stingerea focului și evacuarea fumului din clădire. La sosirea echipajelor, în...

Incendiu de vegetație uscată în municipiul Pașcani – intervenție în desfășurare

Comunicat: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în zona depoului din municipiul Pașcani. La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și...
Paşcani
cer acoperit de nori
23 ° C
23 °
23 °
75%
8.2m/s
100%
vin
23 °
S
25 °
D
23 °
lun
25 °
mar
28 °

Niciun articol afișat