back to top
sâmbătă, noiembrie 22, 2025
3.3 C
Paşcani
Login

O masă caldă și cadouri pentru copii, din partea clinicii Interdentis Pașcani – FOTO

De Ziua Copilului, personalul medical al clinicii Interdentis din municipiul Pașcani s-a gândit să facă o surpriză plăcută pentru 30 de micuți din familii cu posibilități reduse, în cadrul unui eveniment caritabil intitulat  „Gătim pentru zâmbete de copil”. Asistentele și doctorii și-au însușit rolul de bucătari, alături de un profesionist în domeniu și au gătit în aer liber meniuri gustoase și sănătoase și clătite delicioase.

Supă cremă de legume, orez cu grătar din piept de pui, salată de varză și nelipsitul desert au fost bunătățile gastronomice, livrate la domiciliu, sărbătoriților zilei.

Pe lângă masa caldă, cei mici au primit și cadouri din partea personalului medical, împachetate frumos și cu multe baloane.

Evenimentul este o premieră pentru clinica medicală, dar se dorește a deveni o tradiție, iar de la o ediție la alta, să capete amploare.

PULSUL ZILEI

Șapte focare de rabie. Prefectul județului impune vaccinarea bovinelor din județ

Comunicat: Prefectul Județului Iași, Constantin Dolachi-Pelin, a convocat astăzi, 20 noiembrie 2025, Ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor la nivelul județului Iași. Rabia, boală deosebit de severă, se manifestă la acest moment în 7 focare active la nivelul...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐈𝐧𝐜𝐞𝐩𝐞 𝐧𝐮𝐦𝐚̆𝐫𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐋𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐅𝐨𝐜𝐬̗𝐚𝐧𝐢–𝐁𝐚𝐜𝐚̆𝐮. 𝐒𝐭𝐚𝐝𝐢𝐮 𝐝𝐞 𝟗𝟓% 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭

Lotul 1 al autostrăzii Focșani–Bacău avansează rapid, cu un șantier mobilizat exemplar de constructorul român. Vorbim despre 35,6 km de autostradă ajunși la un stadiu fizic de 95%, cu peste 1600 de muncitori și 500 de utilaje implicate zilnic...

Totul despre absențele elevilor: câte sunt permise, cum pot fi motivate și când e scăzută nota la purtare? Regulile pe înțelesul tuturor

Câte absențe are voie un elev, cum se motivează acestea și în ce fel afectează situația școlară sunt întrebări pe care mulți părinți și elevi le au. Pentru a clarifica regulile, „Ziarul de Iași” a analizat Regulamentul-cadru de organizare...

Vă gândiți să vă cumpărați o mașină mai veche de 5 ani? Riscul de a plăti vânzătorului peste valoarea reală este mare. Iată pericolele!

Un studiu realizat de compania de date auto carVertical arată că, în medie, mașinile de 5 ani au peste 70.000 km derulați, iar multe ascund și un istoric de accidente. Tocmai din acest motiv, prețul cerut de vânzător poate...

Ședință cu proiecte importante la Hârlău pe 27 noiembrie

Ședință de Consiliu Local joi, 27 noiembrie 2025, la Hârlău. Aleșii locali se vor întruni de la ora 12:00, în sala de festivități de la Clubul Copiilor din oraș, pentru a dezbate și vota ordinea de zi cu 11...

Cum va fi sărbătorită Ziua Națională a României la Hârlău

Ziua Națională a României va fi sărbătorită așa cum se cuvine și la Hârlău. Luni, 1 decembrie, sărbătoarea va începe cu premierea cuplurilor de aur la Biserica Sf. Mc. Gheorghe. Apoi, vor fi depuneri de coroane, un program artistic și...

Un nou pas în extinderea iluminatului public din Pașcani

Un pas înainte pentru investiția de aproape 5 milioane de lei, bani obținuți prin Administrația Fondului de Mediu, pentru modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public în municipiul Pașcani. Administrația locală organizează în această perioadă licitație pentru servicii de...

O tânără din Pașcani, invitată să vorbească în Parlamentul European – FOTO

O tânără din Pașcani a avut joi, 20 noiembrie 2025, o experiență remarcabilă la Bruxelles. Alicia Dediu, în vârstă de 22 de ani, studentă la Masterul „Diplomație în Economia Internațională” din cadrul Academiei de Studii Economice din București, a...

De ce întârzie darea în funcțiune a bazinului de înot la Pașcani

Bazinul de înot construit recent lângă CSM Pașcani va fi dat în folosință mai târziu din cauza administrației locale. Compania Națională de Investiții a cerut Primăriei să predea bazinul cu condiția ca acesta să fie umplut cu apă și totodată...

Balul Bobocilor „Miron Costin” Pașcani, pe 28 noiembrie. Tema: “Inside a dream” – FOTO

Elevii Liceului Teoretic „Miron Costin” Pașcani se pregătesc pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului școlar: Balul Bobocilor 2025. Spectacolul va avea loc vineri, 28 noiembrie, începând cu ora 16:00, la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”, unde...

Niciun articol afișat