O nouă societate de servicii publice la Pașcani – soluția Primăriei pentru a scăpa de disponibilizări și pentru a face noi angajări

 

Măsurile de austeritate anunțate de premierul Bolojan, care obligă primăriile să își reducă numărul de salariați sau cheltuielile de personal, ar putea fi benefice pentru administrația locală din Pașcani.

Edilul municipiului a anunțat că o parte dintre salariații din subordine, peste 50 de persoane, ar urma să își desfășoare activitatea în cadrul unei societăți noi, care va fi înființată până la sfârșitul acestui an. Noua structură va avea în subordine mai multe servicii publice: piețele agroalimentare, cimitirele, parcările, serele și gospodăria comunală. Precizările au fost făcute în cadrul conferinței săptămânale de presă.

SPP – CEA MAI MARE AFACERE PUBLICĂ DIN PAȘCANI?

Se conturează astfel, probabil, cea mai mare și importantă societate de servicii publice  /administrarea domeniului public din municipiu, atât ca obiect de activitate, cât și ca număr de salariați. Noua structură care ar putea să se numească Servicii Publice Pașcani – SPP  trebuie să se autofinanțeze. Primăria Pașcani va plăti pentru serviciile prestate de noua societate, mai mult decât până acum, având în vedere adăugarea TVA-ului. De asemenea, societatea va putea obține venituri din piețe, din prestări de servicii, închirieri de utilaje și vânzarea produselor de la seră.

Noua societate va fi organizată ca un SRL sau SA și va avea un Consiliu de Administrație format din trei persoane, care ar urma să fie desemnate de legislativul local. Acestea vor numi un director interimar până la organizarea unui concurs. Primarul Marius Pintilie a spus că, deocamdată, nu știe cine ar urma să fie numit director la această societate.

Schimbările ar urma să fie implementate până la sfârșitul acestui an, indiferent de măsurile de austeritate care vor fi impuse de Guvernul Bolojan. Astfel, va fi redus semnificativ numărul de posturi din organigrama Primăriei Pașcani, dar și fondul de salarii. Un alt beneficiu este că vor putea fi făcute angajări pentru ocuparea unor posturi vacante, au mai precizat reprezentanții Primăriei.

CIFRELE LUI BOLOJAN

În conformitate cu datele centralizate de la prefecturile județene, prezentate într-o sinteză de premierul Bolojan, Primăria Pașcani ar fi trebuit să aibă maximum 248 de angajați în aparatul administrativ și să rămână cu 148 de salariați în cazul unei reduceri de personal cu 40% sau cu 136 în cazul unei reduceri cu 45%, cele două propuneri ale premierului. La aceștia se adaugă 19 salariați la Evidența Populației, 37 de polițiști locali și doi șoferi pentru microbuzele școlare. În total pe organigramă ar fi 207 în varianta reducerii cu 40% sau 195 în varianta cu 45% (o reducere de 10 posturi la o reducere cu 40% sau de 22 de posturi la o reducere cu 45%). Conform aceluiași document, la Primăria Pașcani, pe organigramă erau 312 posturi în aparatul administrativ, dintre care doar 217 ocupate. Organigrama a fost modificată în luna iunie a.c. astfel încât să se încadreze în prevederile OUG 63/2010.

De asemenea, și la Târgul Frumos ar urma să fie redusă organigrama sau, în mod direct, cheltuielile de personal. Conform ordonanței, Primăria ar fi trebuit să aibă 105 posturi, dar pe organigramă sunt 138, dintre care 103 ocupate. În cazul unei reduceri cu 40%, ar trebui să rămână 94 de posturi, sau 89 la o reducere cu 45%. O situație excepțională este la Primăria Hârlău. Acolo nu ar fi nevoie de reduceri de personal. Pe organigramă sunt trecute 141 de posturi, dar sunt ocupate doar 83. În cazul aplicării reducerii cu 40%, numărul maxim de posturi ar fi de 96, iar la o reducere de 45%, maxim 89.

PULSUL ZILEI

Expoziție de pictură și grafică realizată de elevi de la Școala Gimnazială Vânători, la Casa de Cultura Pașcani. Deschiderea va avea loc pe 24...

"În ziua de 24 aprilie 2026, la ora 14.00, se va deschide expoziția „O poveste despre noi”, un proiect care reflectă sensibilitatea și creativitatea elevilor Școlii Gimnaziale Vânători. Prin aceste lucrări, copiii nu doar creează, ci își spun propria...

Săptămâna Patimilor 2026: Recomandările preotului pentru Marțea Mare. Ce este de rău augur în această zi

Creștinii ortodocși marchează marți, 7 aprilie 2026, Marțea Mare, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de „Marțea Seacă”, o zi dedicată pregătirii sufletești pentru Învierea Domnului. Semnificația acestei zile este legată de pilda celor zece fecioare, care simbolizează...

Copil de 5 ani, găsit de jandarmii din Târgu Frumos după ce a plecat singur spre parc

Un copil de doar 5 ani, care plecase singur de acasă cu gândul să ajungă în parc, a fost găsit de jandarmii din Târgu Frumos, la aproape doi kilometri distanță. Micutul a fost observat de doi jandarmi aflați în patrulare,...

Ministrul Agriculturii anunță schimbări majore din 2028. Ce condiții trebuie să respecte fermierii care vor subvenții

Regulile pentru acordarea subvențiilor agricole urmează să se schimbe în următorii ani. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o condiție nouă pentru fermieri începând cu 2028. Florin Barbu anunță că sprijinul cuplat va fi acordat doar fermierilor care integrează vegetalul cu...

Ce se întâmplă cu vremea după valul de răcire de la început de aprilie. Prognoza pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni, în intervalul 6 aprilie - 4 mai. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit la începutul perioadei, urmând ca temperaturile să...

Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim în Sâmbăta Mare

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată în anul 2009 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, va fi continuată și în acest an. În seara zilei de sâmbătă, 11 aprilie 2026, este programată aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim de către părintele...

Controale înainte de sărbătorile pascale în piețe, măcelării, supermarketuri și alte locații. Inspectorii au dat amenzi de aproape 140.000 de lei

Controale înainte de sărbătorile pascale în piețe, măcelării, supermarketuri și alte locații. Inspectorii de la DSVSA Iasi au verificat numeroase locații. În urma controalelor, ce au avut loc până pe 4 aprilie, au fost găsite multe nereguli și...

Vânătoare de ouă și ateliere pentru cei mici, în apropierea sărbătorilor

In timp ce gospodinele sunt prinse cu pregătirile pentru sărbătorile pascale, cei mici s-au distrat la maxim la sfârșitul săptămânii trecute la o vânătoare de ouă. Restaurantul Grande Castell din apropierea municipiului Pașcani a organizat sâmbătă, 4 aprilie, o...

A început Săptămâna Patimilor. Ce semnificație au zilele și ce tradiții respectă credincioșii

După Duminica Floriilor, credincioșii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor, perioada cea mai importantă dinaintea Paștelui. Sunt zile în care accentul cade pe liniște, rugăciune și pregătirea sufletească pentru Înviere. În această perioadă, BIT TV va difuza în fiecare...

Primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, va fi condus pe ultimul drum marți

Comunitatea din Stolniceni-Prăjescu se pregătește să își ia rămas-bun de la primarul Costel Hugianu, care s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, în urma unor probleme medicale. Ceremonia de înmormântare...
Paşcani
cer fragmentat
9.6 ° C
9.6 °
9.6 °
51 %
7.7kmh
74 %
mar
12 °
mie
7 °
J
6 °
vin
5 °
S
9 °

Niciun articol afișat