Obiceiuri interzise! Mare atenție în a doua zi de Crăciun! Ce să nu faci astăzi sub nicio formă

Pe 26 decembrie se sărbătoreşte Soborul Maicii Domnului, iar obiceiurile și tradițiile de astăzi sunt mult mai stricte decât cele din prima zi de Crăciun. Astăzi, nașii trebuie să își viziteze neapărat finii. Cei care uită de finii lor, nu vor avea parte de tot ce își doresc.

Totodată este o zi în care rudele îndepărtate și cele prin alianță trebuie să fie împreună.

De asemenea, în a doua zi de Crăciun nu se spală hainele. Se spune că apa vărsată pe rufe o vei folosi pentru vindecarea ranilor.

Ce este interzis să faci în a doua zi de Crăciun

Potrivit obieciurilor scrise, pe 26 decembrie este interzis să bârfești, să înjuri și să uneltești împotriva celorlalți. Se spune că cei care se răzbună sau doresc să își incheie socotelile cu cei din jur astăzi vor suferi pierderi.

Se mai spune că de la Crăciun şi până la Bobotează, în casa unde sunt fete de măritat nu se toarce, nu se coase. Că altfel nu se mărită. Dacă a doua zi după Crăciun va bate tare vântul – se va strica recolta ce va să vie şi toamna următoare va fi furtunoasă şi ploioasă, scrie romaniatv.net.

Pentru cea de-a doua zi de Craciun, în fiecare zona din țară s-a împământenit un obicei specific.

sursa capital

PULSUL ZILEI

Fenomenul „plicului” plasat în buzunarul medicilor încă nu a dispărut din spitalele din județ. Cum stă Spitalul de Urgențe Pașcani în acest clasament

În ciuda campaniilor anti-mită și a majorărilor salariale din sistemul sanitar, pacienții ieșeni continuă să se lovească de solicitări de bani sau bunuri în schimbul actului medical. O analiză realizată de „Ziarul de Iași” pe baza chestionarelor de satisfacție...

Incendiu la un apartament din Târgu Frumos

ISU Iași: În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost anunțată producerea unui incendiu la un apartament situat la etajul al doilea al unui bloc de...

Accident rutier cu trei victime în Iorcani, comuna Tătăruși

ISU Iasi: În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost anunțat despre producerea unui accident rutier în localitatea Iorcani, comuna Tătăruși. Din primele informații, un autoturism s-a răsturnat...

Deputatul Sorin Năcuță:Pași importanți pentru implementarea Programului SAFE!

Pași importanți pentru implementarea Programului SAFE! S-au semnat : - toate contractele de achiziție pentru dotarea Armatei Române și MAI; - contractele de proiectare și execuție pentru două tronsoane din Autostrada A8: Moțca - Pașcani - Târgu Frumos și Lețcani - Iași; -...

Creștinii sărbătoresc în acest weekend Rusaliile

Rusaliile, cunoscute și sub numele de Pogorârea Sfântului Duh, reprezintă una dintre cele mai importante sărbători creștine, celebrată la 50 de zile după Paște. În 2026, această sărbătoare are loc pe 31 mai. Conform credinței ortodoxe, în ziua Rusaliilor, Duhul...

Moșii de vară 2026 – astăzi sunt pomeniți cei adormiți

Moșii de vară sau Sâmbăta Morților este una dintre cele mai vechi rânduieli ale calendarului ortodox prin care credincioșii români îi pomenesc pe cei adormiți. În această zi, în toate bisericile se oficiază Sfinte Liturghii, urmate de slujbe de...

CJ Iași anunță încheierea achiziției microbuzelor electrice școlare. În urmă au rămas multe întrebări fără răspuns și o anchetă la nivel european

Ieri a fost anunțată oficial încheierea proiectului pentru achiziția microbuzelor electrice școlare la CJ Iași, în valoare de 31,3 milioane de lei. Pe lângă acestea, CJ a amintit și despre achiziționarea a încă cinci microbuze – „după o economie...
Paşcani
cer fragmentat
13.5 ° C
13.5 °
13.5 °
87%
2.1m/s
0%
lun
19 °
mar
14 °
mie
15 °
J
22 °
vin
17 °

Niciun articol afișat