OMM: „Planeta Pământ este împinsă dincolo de limitele sale. Indicatorii sunt în zona roşie”. Perioada 2015-2025, cea mai fierbinte înregistrată vreodată

Perioada 2015-2025 a fost cea mai fierbinte înregistrată vreodată, a anunţat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) într-un raport publicat luni, avertizând că „toţi indicatorii climatici cheie sunt pe roşu” şi că planeta Pământ este „împinsă dincolo de limitele sale”, relatează Reuters, preluat de news.ro.

În raportul său, agenţia ONU subliniază, de asemenea, că anul 2025, cu aproximativ 1,43 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, a fost al doilea sau al treilea cel mai călduros din istorie.

Acest lucru confirmă un raport anterior al OMM, potrivit căruia anul 2025 a fost unul dintre cei mai călduroşi trei ani înregistraţi vreodată.

Pierderea masei gheţarilor în zone cheie s-a numărat printre cele mai grave cinci înregistrate vreodată, se arată în raport, cu scăderi excepţionale raportate în Islanda şi America de Nord.

„Starea climei globale se află într-o situaţie de urgenţă. Planeta Pământ este împinsă dincolo de limitele sale. Fiecare indicator climatic cheie arată roşu”, a declarat secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres.

Raportul a confirmat, de asemenea, că 2024 a fost cel mai cald an, cu aproximativ 1,55 grade Celsius peste media preindustrială.

Guvernele s-au angajat, în cadrul Acordului de la Paris din 2015, să încerce să evite depăşirea pragului de 1,5 grade Celsius de încălzire globală.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Cum arată structura anului școlar 2026-2027. ISJ a anunțat când are loc vacanța mobilă (de schi) în județul Iași

Anul școlar 2026-2027 se desfășoară între 7 septembrie 2026 și 18 iunie 2027. Cele 36 de săptămâni de cursuri vor fi organizate în cinci module de învățare, alternate cu cinci vacanțe. Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași a anunțat că...

„Nu mai contează ce știi, contează ce ești dispus să înveți”. Meseriile viitorului în era AI: ce joburi rămân relevante? Opinii ale specialiștilor ieșeni

Inteligența artificială nu mai este un concept futurist, ci o realitate care transformă accelerat economia globală. De la automatizarea sarcinilor administrative până la analiză medicală asistată de algoritmi și generare de conținut în marketing, AI-ul începe să redeseneze harta...

„Aruncă-l!” – clipa de groază în care doi părinți și-au condamnat copilul. Bebelușul a supraviețuit miraculos. Cazul petrecut la Pașcani

Doi concubini și-au aruncat copilul abia născut în buda din fundul curții. Ulterior aveau să invoce, fără ca cineva să-i poată crede, că îl crezuseră mort. Micuțul a avut zile. Nu a căzut în groapă, ci pe marginea ei, iar...

Ce sunt zilele de harţi şi ce semnificaţie au în tradiţia creştin-ortodoxă

Zilele de harți sunt însemnate ca atare în calendarul creștin- ortodox, fiind unele speciale în tradiția Bisericii. În zilele de harți este dezlegare la toate alimentele, fiind zile cu o semnificație liturgică aparte. Află mai multe despre ce înseamnă...

Cine sunt elevii care pot fi admiși la liceu fără să mai susţină Evaluarea Națională. Decizia Ministerului

Veste bună pentru unii elevi! Mai exact, olimpicii sau cei aflați în situații speciale, pot fi admiși la liceu fără susținerea Evaluării Naționale. Totuși, de examen poate "scăpa" doar un număr limitat de elevi. Vorbim despre elevii excelenți la învățătură,...

Astenia de primăvară: mit sau realitate? Psiholog, despre oboseala care apare când natura revine la viață

Specialiștii spun că senzația de oboseală, iritabilitate sau lipsă de energie pe care o resimt mulți oameni la începutul sezonului cald este reală și ține de modul în care organismul se adaptează la schimbările de lumină, temperatură și ritm...

Priveghere de toată noaptea la catedrala din Pașcani. Momente înălțătoare în inima municipiului – VIDEO

Privegherea de toată noaptea la catedrala din Pașcani, vineri, 20 martie. Au fost momente înălțătoare în inima municipiului, la care au luat parte numeroși oameni din zonă. "Privegherea de toată noaptea Vineri, 20 martie, la ora 22:30, am săvârșit slujba Privegherii...

Aproape 6.000 de elevi din județul Iași susțin simularea examenului de Bacalaureat. ISJ Iași. ISJ: „Simularea va avea loc în toate centrele”

Simularea națională a examenului de Bacalaureat, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, va avea loc în perioada 23-25 martie. În județul Iași, 5.971 de elevi din clasele a XII-a și a XIII-a seral/frecvență redusă sunt așteptați să susțină probele...

ZDI: Candidată la șefia Spitalului de Urgență Pașcani respinsă pentru că proiectul de management avea prea multe pagini: „Fac contestație. Eu nu reprezint un...

Alina Moroșanu va depune luni contestație după ce a fost respinsă la concursul pentru funcția de manager al Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Motivul respingerii ține depășirea numărului de pagini pentru proiectul de management, deși nu e clar dacă...

Generația Z mănâncă diferit: observațiile unui nutriționist ieșean. „Ronțăind constant, nu ne mai dăm seama când ne este foame cu adevărat”

Generația Z mănâncă altfel față de generațiile anterioare, iar obiceiurile lor alimentare reflectă atât interesul real pentru o dietă echilibrată, cât și influența mediului online și ritmul alert al vieții moderne. Nutriționistul și dieteticianul ieșean Rada Baltag atrage atenția că...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.7 ° C
5.7 °
5.7 °
73 %
1.4kmh
100 %
lun
12 °
mar
11 °
mie
15 °
J
16 °
vin
12 °

Niciun articol afișat