Pacienţii cu psoriazis, afectaţi de frigul de afară

Psoriazisul este o boală de piele netransmisibilă, ce apare în foarte multe situaţii, mai ales pe fond nervos.Boala este o dermatoză ce se manifestă prin cojirea pielii, mâncărime şi pete roşii de diferite dimensiuni şi în zone diferite ale corpului. Psoriazisul poate fi moştenit pe cale ereditară sau dobândit printr-o serie de factori declanşatori, precum tulburările endocrine, digestive, metabolice, infecţii virale, stres etc. Persoanele cele mai expuse la apariţia acestei afecţiuni sunt tinerii cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani.

Specialiştii spun că psoriazisul se poate ameliora vara, dar se agravează pe timpul iernii. La mai mulţi pacienţi s-a putut observa, prin studii realizate de-a lungul timpului, că boala prezintă o acutizare atunci când temperaturile scad, deoarece pielea se usucă mult mai uşor, iar organismul este mai sensibil la infecţii.

Metode de tratament

Psoriazisul este o boală care, odată apărută, va continua să reapară pe tot parcursul vieţii. Cu toate acestea, medicii dermatologi spun că manifestările psoriazisului pot fi ţinute sub control prin diferite metode de tratament. Cel mai important lucru pe care trebuie să îl facă persoanele care suferă de această afecţiune este să îşi hidrateze pielea. Se recomandă, de asemenea, consultarea unui medic pentru diferite terapii ce pot ameliora simptomele determinate de această boală. Există şi un tratament medicamentos, ce constă în administrarea sistemică de pastile şi injecţii. Dezavantajul este că ficatul pacientului ar putea fi afectat de administrarea frecventă a medicamentelor. De aceea, aceste persoane trebuie să îşi facă în mod regulat câte un set complet de analize. La momentul opririi acestui tratament, psoriazisul poate să reapară.

„Psoriazisul este o boală care se manifestă mai întâi uşor, prin leziuni minore, dar poate ajunge să dea complicaţii la nivelul organelor interne. Sunt semne care pot prevedea atingerea sistematică a întregului organism. Există tratament foarte eficient pentru a împiedica aceste complicaţii, iar medicii dermatologi ştiu foarte bine ce i se potriveşte fiecărui pacient“, a declarat conf.dr. Laura Solovăstru, şeful Clinicii de Dermatologie de la Ambulatoriul Spitalului „Sf. Spiridon“.

Campanii de depistare gratuită

Întrucât psoriazisul este o afecţiune care îşi agravează manifestările în sezonul rece, specialiştii organizează campanii gratuite de depistare a bolii. Campaniile au început în luna octombrie şi vor avea loc în toate lunile friguroase, până la sosirea primăverii. Specialiştii doresc ca, prin aceste acţiuni, pacienţii să se prezinte la medic atunci când le apar simptome ale acestei boli, încât afecţiunea să nu se poată agrava din cauza frigului.

„Următoarea campanie va avea loc după jumătatea lunii noiembrie, când vom dedica două zile persoanelor care suferă de psoriazis. La fel vom proceda şi în lunile decembrie, ianuarie şi februarie. Dorim să venim în sprijinul acestor pacienţi, pentru a le spori calitatea vieţii. Trebuie să îi ajutăm să nu neglijeze boala, încât aceasta să nu poată avansa“, a precizat dr. Laura Solovăstru. sursa flacaraiasului.ro

PULSUL ZILEI

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: 𝐀devăratul blat este Prodan–𝐀𝐔𝐑!

Comunicat: Vreau să fiu foarte clar: nimeni nu are nimic personal cu domnul Ionuț Prodan. Însă funcțiile publice pe care le deține le-a obținut cu sprijinul PSD, iar astăzi comportamentul său ridică serioase semne de întrebare. De luni de zile,...

Consilierul Ionuț Prodan: Conducerea PSD Pașcani face blat cu șeful PNL Pașcani

Comunicat: Decizia conducerii PSD Pașcani de a mă înlătura din Consiliul de Administrație al CSM Pașcani nu este fondată pe criterii obiective, ci pur personale și politice. Nu am fost niciodată contactat de Dragoș Ionescu, președintele organizației locale a...

Senatorul Lucian Rusu:Autostrada A8 trebuie să ajungă la Pașcani! Un obiectiv strategic pentru Moldova!

Am participat, în calitate de senator și vicepreședinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senatul României, la întâlnirea organizată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), la sediul Primăriei Pașcani, alături de reprezentanții autorităților locale implicate în...

9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei. Scrisori incredibile

În urmă cu peste 140 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary....

După temperaturile de vară, vin ploile. Meteorologii anunță prognoza pe următoarele săptămâni

Temperaturile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării, în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, publicate vineri. În prima săptămână, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile...

CFR Călători suplimentează trenurile spre Iași cu ocazia pelerinajului de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Compania CFR Călători a anunțat că, în perioada 8 – 15 octombrie 2026, va suplimenta capacitatea de transport feroviar către și dinspre Iași, pentru a veni în sprijinul persoanelor care participă la pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Măsura constă...

Înalta Curte obligă Guvernul să plătească pentru exproprierile făcute pe traseul A8

Decizia vine ca o compensație tardivă la stabilirea traseului autostrăzii peste o investiție imobiliară din Rediu. Deținătorii afacerii au mers în justiție până la capăt, în vreme ce hotărârea de guvern așteptată stă de patru luni în faza de...

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...

PSD Pașcani solicită înlocuirea consilierilor PSD din CA-ul CSM Pașcani

Doi consilieri locali de la PSD ar urma să fie schimbați din Consiliul de Administrație al clubului sportiv CSM Pașcani. Este vorba despre Ionuț Prodan și Andrei Vârlan, numiți în această funcție prin votul legislativului local. Solicitarea a fost...
Paşcani
ploaie ușoară
14.9 ° C
14.9 °
14.9 °
74%
1m/s
39%
vin
24 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
13 °

Niciun articol afișat