Părinți, de luni se fac înscieri la grădiniță

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Părinți, de luni se fac înscieri la grădiniță

De luni se dă startul înscrierilor la grădiniță. Unitățile de învățământ primesc copii care au minim 3 anișori, iar dacă locurile nu se ocupă, sunt primiți și prichindeii care au domiciliu în apropiere de Pașcani. Grădinițele din oraș oferă condiții bune de petrece a timpului, prin joacă și învățat, dar și mâncare și ora de somn.

Începând de luni, părinții care au copii la grădiniță trebuie să depună dosarul de reînscriere a micuțului pentru următorul an școlar. Înscrierea prichindeilor nou-veniţi se va derula începând cu 22 mai.

Actele necesare inscrierii la invatamantul prescolar sunt: cererea de inscriere, copie certificat de nastere copil, copie C.I. parinte/ tutore/ reprezentant legal, fisa medicala, hotarari judecatoresti (daca este cazul), iar pentru gradinitele cu program prelungit si saptamanal este nevoie de adeverinte cu veniturile parintilor sau alte acte doveditoare ale venitului familial.

Cererea tip de inscriere in invatamantul prescolar poate fi gasita online pe site-ul Inspectoratului scolar sau la unitatile de invatamant autorizate.

Inscrierea in grupa mica/ mijlocie/ mare in gradinitele de stat este gratuita si deschisa tuturor copiilor cu varste cuprinse intre 3- 6 ani, discriminarea dupa orice fel de criteriu fiind interzisa.

PULSUL ZILEI

Tânăr băut și fără permis, cu motocicleta prin Ruginoasa

IPJ Iasi: DEPISTAT ÎN TRAFIC FĂRĂ PERMIS, CU VEHICULUL NEÎNMATRICULAT ȘI FIIND SUB INFLUENȚA ALCOOLULUILa data de 19 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Paşcani au oprit pentru control o motocicletă care se deplasa pe DN28A, în comuna...

Descoperă taina cusutului iei tradiționale cu altiță, la Ruginoasa. Invitație pentru sâmbătă, 22 august

Descoperă taina cusutului iei tradiționale cu altiță! Centrul Cultural Ruginoasa are deosebita plăcere de a invita locuitorii comunei și numai la un eveniment dedicat unuia dintre cele mai valoroase simboluri ale patrimoniului românesc – tehnica tradițională de realizare a iei...

Titularizare 2026: lista posturilor pe județe a fost actualizată. Repartizarea profesorilor începe pe 20 august

Lista posturilor didactice disponibile pentru repartizarea profesorilor la Titularizare 2026 a fost actualizată pe 19 august, iar în zilele de 20 și 21 august sunt programate ședințele pentru candidații care au obținut cel puțin media 7 la concursul național. Repartizarea se face pentru...

Schimbare la obținerea permisului auto. Documentul pe care solicitanții nu mai trebuie să îl includă în dosarul depus la ghișeu

Persoanele care depun dosarul pentru obținerea permisului de conducere nu mai trebuie să prezinte certificatul de cazier judiciar, indiferent dacă documentul a fost eliberat pe hârtie sau în format electronic. Verificările necesare sunt efectuate de funcționarii serviciilor de permise,...

DIGI lansează patru canale noi care apar doar când e nevoie. Cum funcționează sistemul

DIGI schimbă modul în care distribuie unele transmisiuni sportive și introduce patru canale care nu vor funcționa permanent. Ele apar doar atunci când mai multe competiții se suprapun și nu toate pot fi difuzate pe posturile obișnuite Digi Sport. Noile...

Consumatorii vor putea fi plătiți pentru energia pe care aleg să n-o mai consume. Cum funcționează mecanismul

Ai putea ajunge să primești bani ca să consumi mai puțin curent exact când energia este foarte scumpă. ANRE a aprobat o regulă nouă: consumatorii care acceptă voluntar să-și reducă temporar consumul vor putea fi plătiți pentru energia pe...

Veste dură din partea Guvernului! Se îngheață cheltuielile cu salariile, pensiile şi asistența socială!

Ministerul Finanțelor a transmis Guvernului o informare privind implicațiile depășirii pragului de 60% din PIB pentru datoria publică, după ce datele Eurostat arată că aceasta a ajuns la 60,1% din PIB la sfârșitul primului trimestru din 2026. Cadrul legal...

Autostrada Moldovei A7! Circulația pe tronsonul Adjud – Bacău ar putea fi deschisă pe 31 august

Circulația pe tronsonul Adjud – Bacău al Autostrăzii Moldovei A7 ar putea fi deschisă la sfârșitul lunii august, mai exact pe 31 august 2026, dacă lucrările de racordare a noilor tronsoane cu Varianta Ocolitoare Bacău vor fi finalizate la...

Jaf uriaș pe banii comunei! Primarul a cheltuit ilegal miliarde de lei. Prefectul a oprit toate plățile

Dezastru total la Mircești @ După ce prefectul a suspendat 6 consilieri, au rămas în funcție doar 6 consilieri dintr-un total de 13 care s-au întrunit într-o ședință ordinară pe data de 3 august @ Deși nu aveau cvorum...

Un bărbat în toată firea a curtat o puștoaică de 15 ani. Îi trimitea mesaje cu caracter sexual expliciat, dar a scăpat cu o...

Un bărbat în toată firea din Cotnari a ajuns în fața judecătorilor pentru că i s-au aprins călcâiele după o puștoaică. Ceea ce bărbatul a considerat probabil a fi doar o aventură extraconjugală, Codul Penal definește ca reprezentând racolarea...
Paşcani
nori împrăștiați
30.7 ° C
30.7 °
30.7 °
34%
5m/s
0%
J
38 °
vin
42 °
S
39 °
D
30 °
lun
31 °

Niciun articol afișat