Parlamentul European a aprobat marți noi norme privind drepturile pasagerilor, care prevăd rambursarea integrală a biletelor de avion cumpărate prin agenții de turism sau platforme de rezervare online, inclusiv a comisioanelor de intermediere, în termen de 14 zile, în cazul anulării zborurilor. Noile reguli introduc și formulare standardizate pentru solicitarea despăgubirilor, precum și măsuri suplimentare pentru persoanele cu dizabilități.
Acestea urmează să se aplice de la 23 octombrie 2027, după aprobarea formală de către Consiliul UE. Regulamentul a fost adoptat cu 652 de voturi pentru, două împotrivă și opt abțineri și urmărește îmbunătățirea protecției pasagerilor și a informațiilor pe care aceștia le primesc în cazul perturbării călătoriilor. Prevederile se referă la transportul aerian, feroviar, maritim și rutier, potrivit comunicatului transmis de Parlamentul European. Una dintre principalele modificări vizează rambursarea biletelor de avion achiziționate prin agenții de turism sau platforme de rezervare online.
În cazul anulării unui zbor, compania aeriană va avea la dispoziție maximum șapte zile pentru a transfera banii către intermediar, care va trebui să îi restituie pasagerului în alte cel mult șapte zile. Totodată, intermediarii vor fi obligați să informeze clienții, încă din momentul rezervării, cu privire la modalitățile de rambursare aplicabile.
