Pășcănenii solicită oboare. Primăria nu are bani pentru amenajarea lor

Municipiul Paşcani nu are un obor unde producătorii să îşi poată vinde animalele vii. Deşi până acum îşi vindeau vietățile în pieţele din oraş, de săptămâna trecută acest lucru nu mai este posibil. Direcţia Sanitar Veterinară a hotărât acest lucru deoarece prevederile din Ord.57/2010 interzic vânzarea păsărilor vii în pieţe.
Oficial nu există nici un obor de păsări sau animale în care să poată fi vândute în Municipiul Paşcani. Chiar şi aşa, până acum câteva zile doritorii puteau cumpără păsări vii de la crescătorii care veneau în pieţele Agroalimentare din cele două zone din oraş. Acest lucru a fost stopat de care DSV pe motiv că este interzisă activitatea de comercializare a păsărilor vii la nivelul oricărei pieţe agroalimentare.

Nemulţumit de situaţie, Dragoș Ciubotaru, crescător de păsări exotice din oraş, s-a prezentat la audienţele saptamanele pentru a aduce în atenţia administraţiei locale această problema.

Problema spre rezolvare a fost direcționată către viceprimarul din Paşcani, Vasile Axinte, care spune nu se va deschide obor la Pașcani motivând această decizie ca fiind luată deoarece nu există fonduri pentru un targ dedicat exclusiv comercializarii de animale vii deși fonduri în bugetul local ar mai fi.

La nivelul judeţului Iaşi sunt 14 târguri în care se pot vinde animale domestice, dintre care menţionăm oboarele din Târgu Frumos, Podu Iloaiei, Țibăneşti, Hârlău sau Iaşi.

PULSUL ZILEI

Deputatul Bogdan Cojocaru: Noi nu avem prompter – cumpărat din banii ieșenilor – ca Alexe – de unde să citim tot felul de minciuni

Noi nu avem prompter - cumpărat din banii ieșenilor - ca Alexe - de unde să citim tot felul de minciuni, însă avem lista cu investiții directe de la Ministerul Sănătății facute inclusiv în spitalele pe care teoretic le...

Primăria Stolniceni Prăjescu caută, în continuare, medic de familie – VIDEO

𝑷𝒓𝒊𝒎𝒂̆𝒓𝒊𝒂 𝑪𝒐𝒎𝒖𝒏𝒆𝒊 𝑺𝒕𝒐𝒍𝒏𝒊𝒄𝒆𝒏𝒊-𝑷𝒓𝒂̆𝒋𝒆𝒔𝒄𝒖 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂̆𝒖𝒕𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒖𝒏𝒖𝒊 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄 𝒅𝒆 𝒇𝒂𝒎𝒊𝒍𝒊𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒂̆ 𝒊̂𝒔̦𝒊 𝒅𝒆𝒔𝒇𝒂̆𝒔̦𝒐𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒊̂𝒏 𝒅𝒊𝒔𝒑𝒆𝒏𝒔𝒂𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒄𝒂𝒍 𝒅𝒊𝒏 𝒄𝒐𝒎𝒖𝒏𝒂̆. Punem la dispoziție un spațiu modern, recent renovat și dotat la standarde europene, care oferă toate condițiile necesare pentru desfășurarea...

Primăria contractează un arhitect pentru modernizarea versantului de la Peștișorul 

Admininistratia locala se pregătește să depună un proiect de finanțare pentru modernizarea versantului din pădurea Parcului Peștișorul.  După cele doua consultări publice, una cu cetatenii și cealaltă cu specialiștii din domeniu, Primăria a contractat serviciile unui arhitect urbanist. Procedura este in...

Ecoinsule de 14.000 de euro fiecare cu mari probleme. Trebuie menținute 5 ani de zile cu bani de la bugetul local 

Una dintre cele mai controversate investiții din Pașcani a ajuns la momentul adevărului. Este vorba despre amplasarea celor 50 de insule ecologice, în locul containerelor pentru colectarea deșeurilor menajere, amplasate în zonele de blocuri ale municipiului.  Echipamentele au fost achiziționate...

Codul QR pe bonurile fiscale, amânat. Firmele din Iași scapă de amenzi

* statul nu este pregătit să aplice propriile reguli * aproximativ un milion de case de marcat din România trebuie actualizate * la Iași sunt peste 20.000 Comercianții ar putea primi încă un an pentru adaptarea aparatelor fiscale. Amenzile de...

Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Note de 10 luate de candidați din Pașcani

* 329 de candidați s-au înscris în acest an la concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere în untățile de învățământ preuniversitar din Iași * după desfășurarea a trei probe, în cursă au rămas 227 candidați * în perioada 12-27...

Fonduri UE pentru parcuri industriale: până la 5 milioane de euro pe proiect

Construirea și extinderea parcurilor industriale din regiunea Nord-Est ar urma să fie sprijinite cu 15 milioane de euro, printr-o linie de finanțare care prevede granturi între un milion și 5 milioane de euro pe proiect. Pot solicita bani autoritățile...

Chiriașul nu mai plătește chiria, dar nici nu pleacă. Cum îl evacuezi? Greșelile care te pot transforma din victimă în inculpat

Un proprietar are în apartament un chiriaș care nu mai plătește chiria de patru luni. Nu există contract înregistrat la ANAF, doar o înțelegere pe WhatsApp. Povestea a ajuns pe Reddit, unde comentatorii i-au sugerat să-i schimbe yala sau...

Programul Rabla Auto 2026 se redeschide pe 3 noiembrie. Buget de peste 35 de milioane de lei pentru persoanele fizice

Românii care nu au reușit să se înscrie în sesiunile anterioare ale Programului Rabla Auto 2026 vor putea solicita din nou finanțare începând de marți, 3 noiembrie, de la ora 10:00. Administrația Fondului pentru Mediu pune la dispoziție 35,389...

Când începe școala după vacanța de toamnă 2026. Cum sunt programate cursurile până la finalul anului

Elevii revin la cursuri luni, 2 noiembrie, după vacanța de toamnă din anul școlar 2026-2027. Următoarea pauză din calendarul național este programată în decembrie, însă până atunci copiii vor mai avea patru zile libere consecutive, cu prilejul sărbătorilor de...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.7 ° C
6.7 °
6.7 °
89%
1.8m/s
100%
lun
13 °
mar
12 °
mie
8 °
J
8 °
vin
7 °

Niciun articol afișat