Paştele ne aduce vacanţe mai ieftine

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Iepuraşul vine anul acesta pentru români, cu concedii mai ieftine. Mai exact, taxa pe valoare adăugată redusă la 9% ieftineşte vacanţele de Paşte, dar şi sejururile all inclusive pe litoral.

Bineînţeles, cine îşi rezervă din timp o vacanţă este cel mai câştigat. Poate ajunge la economii chiar de până la 40%. În Maramureş, de exemplu, pensiunile au deja oferta pregătită pentru vacanţa de Paşte. Pe lângă peisaje idilice, bucate tradiţionale şi multă relaxare, hotelierii oferă şi acces nelimitat la spa, saună sau piscină. Iar pentru 3 nopţi de cazare, în cameră dublă, all inclusiv, turiştii plătesc aproximativ 100 de euro de persoană. Şi în Predeal, românii sunt aşteptati cu miel la proţap, ouă rosii şi drob, să-şi petreacă vacanţa, la un preţ cu 10, chiar 15% mai mic decât anul trecut. Trei nopţi, all inclusive, la un hotel de trei stele, costă în jur de 500 de lei de persoană.

Tot all inclusive se promovează şi pe litoral. Doar că la malul mării hotelierii, nu prea practică reducerile de preţ, ci includ mai multe servicii în ofertă. Astfel, pachetul pentru două persoane, de Paşte, costă aproximativ 2800 de lei, la un hotel de 4 stele. Dar turiştii au, în plus, acces la spa şi petreceri surpriză. Una peste alta, specialiştii în turism estimează că în acest an, numărul românilor care îşi vor petrece vacanţa, în perioada sărbătorilor, pe meleaguri mioritice, va creşte chiar şi cu zeci de procente. sursa: observator.tv

PULSUL ZILEI

Rugbiștii, Paul Popoaia și Ovidiu Cojocaru și fotbalistul, Alexandru Crețu, propuși pentru titlul de Cetățean de Onoare al comunei Valea Seacă

Primăria comunei Valea Seacă intenționează să acorde titlul de „Cetățean de Onoare” unor sportivi care au dus numele localității pe cele mai importante arene sportive din țară și din lume. Este vorba despre rugbiștii Paul Popoaia și Ovidiu Cojocaru,...

Doliu în învățământul din Hârlău. Fostul director al Colegiului „Ștefan cel Mare”, Aurel Neicu, s-a stins din viață

Comunitatea educațională din Hârlău este în doliu după trecerea în neființă a profesorului Aurel Neicu, una dintre personalitățile care și-au pus amprenta asupra învățământului local și asupra dezvoltării Colegiului Național „Ștefan cel Mare”. Profesorul Aurel Neicu a fost unul dintre...

Cresc indemnizația de însoțitor și salariul asistentului personal de la 1 iulie. Ce sume primesc beneficiarii

Persoanele cu handicap grav au două opțiuni. Fie aleg să aibă un asistent personal angajat de primărie, care primește salariu, fie refuză acest ajutor și în schimb primesc ei o indemnizație lunară de însoțitor. De la 1 iulie, salariul...

Protest astăzi în Educație. Sindicatele depun peste 160.000 de semnături în Parlament. Ce modificări cer pentru școli

Sindicatele din educație revin în stradă și organizează joi un protest în fața Palatului Parlamentului. Reprezentanții profesorilor vor depune peste 160.000 de semnături pentru susținerea unei inițiative legislative prin care cer modificarea Legilor Educației și eliminarea unor prevederi introduse...

Taxă nouă pentru colete din Asia, de la 1 iulie. Ce se întâmplă în România cu tariful de 25 de lei

De la 1 iulie, clienții din întreaga Uniune Europeană vor trebui să achite trei euro atunci când fac cumpărături mai mici de 150 de euro din Asia.România a introdus deja, de câteva luni, o taxă logistică de 25 de...

De ce nu scad prețurile la pompă, deși petrolul s-a ieftinit. Motorina s-ar putea scumpi iar, de la 1 iulie

Petrolul se ieftinește, carburanții se scumpesc. Este paradoxul pe care îl resimt zilele acestea șoferii, la pompă. Deși petrolul Brent a coborât la cel mai mic nivel din ultimele luni, prețurile pentru benzină și motorină au crescut din nou....

Subiectele la Evaluare au apărut iar pe internet înainte de examen. Poliția face anchetă

Matematica le-a dat cu virgulă copiilor de clasa a VIII-a. Calculele de la Evaluarea Națională au fost mult mai complicate decât se așteptau. Mulți au dat-o în bară la geometrie. Ministerul Educației confirmă: subiectele au fost mai dificile decât...

Din 1 iulie, un an de vechime în muncă va costa cu 800 de lei mai mult. Câţi ani se pot „cumpăra”

Un an de vechime pentru pensie va costa cu 800 de lei mai mult de la 1 iulie. Aşa că cei care au nevoie să își "cumpere" ani de vechime mai au doar câteva zile să o facă mai...

O nouă contestație la autostrada Tg Frumos-Lețcani: diferență de doar câteva milioane de lei între oferte

Compania austriacă Strabag a depus o nouă contestație la licitația pentru construirea autostrăzii Târgu Frumos-Lețcani, parte din A8, contract câștigat de Danlin XXL. În prezent, Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) are în analiză patru sesizări: două ale Strabag și...

Șoferii ar putea scăpa de amendă dacă uită actele acasă: Proiectul a fost adoptat de Senat

Senatul României a adoptat marți, 23 iunie, un proiect de lege care îi scapă pe șoferi de amenzi dacă își uită actele acasă. Conform propunerii de modificare a Codului Rutier, obligația de a prezenta permisul sau talonul este considerată...
Paşcani
cer senin
29.3 ° C
29.3 °
29.3 °
54%
4.2m/s
0%
J
31 °
vin
33 °
S
29 °
D
33 °
lun
34 °

Niciun articol afișat