Iubiţilor preoţi din parohii ,cuvioşilor vieţuit ori ai sfintelor mănăstiri şidrept-credinciosului popor al lui Dumnezeu din Arhiepiscopia Iaşilor:har, bucurie, iertare şi ajutor de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit –Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt
Iubiţi fraţi preoţi,
Drept-măritori creştini,
HRISTOS A ÎNVIAT!
În această noapte de har şi de lumină ne aflăm în pridvorul bisericilor noastre pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu. Suntem împreună într-un număr mare, având între noi şi pe cei care nu vin la sfânta biserică decât în noap-tea de Paşti sau rareori în timpul anului. Îi îmbrăţişăm pe toţi cu dragoste de frate şi le dorim a fi cât mai mult între noi pentru că facem parte din aceeaşi familie creştină şi este bine şi frumos să mergem împreună pe acelaşi drum.
Suntem aici, la sfânta biserică, pentru „a lua lumină”. Acest fapt arată că este ceva sau, mai bine spus, că este Ci-neva Care ne cheamă. Simţim nevoia unui răspuns, avem trebuinţă de lumină şi intuim că în lumina de Paşti descoperim pe Cineva Care ne poate călăuzi, hrăni şi ajuta.
Da, iubiţi credincioşi, este lumina lui Hristos, este Hristos Însuşi Care vine spre noi, Care ne cheamă, Care ne aşteaptă, Care ne iartă, Care ne îmbrăţişează şi Care ne iubeşte. Spre El ne îndreptăm paşii în această noapte de Înviere şi nădăjduim ca lumina Lui, El Însuşi, să rămână cu noi şi în noi pentru veşnicie.
Sărbătoarea Sfintelor Paşti este momentul potrivit pentru a cugeta la taina legăturii omului cu Dumnezeu, legătură care constituie şi fundamentul real al relaţiei dintre oameni.
Dumnezeu ne-a creat pe noi, oamenii, pentru a fi împre-ună cu noi, pentru a ne dărui viaţa şi slava Sa. În momentul în care primii oameni au ales să vieţuiască fără Dumnezeu şi, uneori, împotriva lui Dumnezeu, ei s-au rupt de Izvorul vieţii. Moartea a pătruns atunci în om şi în lume, un zid despărţitor aşezându-se între acesta şi Dumnezeu. Îndepăr-tându-se de Dumnezeu, oamenii s-au îndepărtat şi unii de alţii. Au apărut, astfel, dezbinări, lupte între fraţi, războaie şi multă ură.
Însă Dumnezeu „aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”1. Aşadar, Fiul lui Dumnezeu coboară pe pământ la oamenii zidiţi de El, pentru a le oferi acestora puterea în-toarcerii la Dumnezeu şi a unirii între ei. „Domnul S-a întrupat, spune Părintele Dumitru Stăniloae, S-a răstignit şi a înviat ca om ca să adune pe toţi cei dezbinaţi în Sine, în infinitatea iubirii Sale faţă de Tatăl şi a Tatălui faţă de El”2.
Înainte de Răstignirea şi Învierea Sa, Hristos înfăţişează Tatălui, în rugăciune, dorinţa Sa cea mai arzătoare – oamenii să fie uniţi între ei: „Mă rog, spune Hristos, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una (…) precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca şi ei să fie desăvârşiţi întru unime”3.
Prin vieţuirea Sa printre oameni, prin Moartea şi Învierea Sa, Hristos îl vindecă pe om, înlătură peretele despărţitor dintre om şi Dumnezeu şi dăruieşte puterea unirii între oa-meni. În sărbătoarea Sfintelor Paşti conştientizăm în mod deosebit acest adevăr şi exclamăm: „Acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul, şi pământul, şi cele de dedesubt”4. „Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure. Şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută; că a înviat Hristos, Bucuria cea veşnică.”5
Iubiţi credincioşi,
Sărbătoarea Învierii Domnului a fost, de-a lungul veacurilor, moment de bucurie aleasă pentru românii ortodocşi, oriunde s-ar fi aflat ei. Graniţe nedrepte i-au ţinut despărţiţi unii de alţii, dar limba lor comună şi, îndeosebi, aceeaşi credinţă i-au menţinut în unitate de cuget. Hrăniţi din tainele credinţei în Hristos înlăuntrul aceleiaşi Biserici Ortodoxe, românii şi-au văzut împlinită dorinţa de a fi împreună într-o ţară care să-i cuprindă pe toţi.
La împlinirea a 100 de ani de la acest eveniment de mare importanţă pentru noi, se cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru cele întâmplate atunci. Credinţa în Învierea lui Hristos a fost în acele momente, precum este şi astăzi, şi izvor de putere în nădejdea de împlinire a năzuinţei de unitate.
A trecut un veac de la acel moment de graţie. Unele din împlinirile de atunci s-au menţinut, altele s-au pierdut pe parcurs. Sunt încă teritorii româneşti înstrăinate, iar plecarea a milioane de români în afara ţării naşte probleme uriaşe în faţa provocării pe care o trăim cu privire la continuitatea şi unitatea neamului. Este, de asemenea, multă dezbinare între noi, iar problema naşterii de copii devine din ce în ce mai îngrijorătoare.
Dacă analizăm cu onestitate realităţile care, de-a lungul timpului, au condus la realizarea Unirii celei mari de la 1918, constatăm că aceleaşi lucruri sunt necesare astăzi pentru a depăşi dificultăţile în care ne zbatem.
Credinţa în Dumnezeu, apartenenţa la aceeaşi Biserică, naşterea de copii, oameni de stat capabili să înţeleagă mersul istoriei, capacitatea de jertfă a militarilor, a preoţilor, a învăţătorilor, a medicilor, a ţăranilor etc. au pregătit marele moment din 1918.
Astăzi aceleaşi lucruri sunt necesare. Întoarcerea la Hristos, apărarea valorilor legate de familie, asumarea condiţiei de român sunt absolut necesare pentru o vieţuire cumpătată, firească şi demnă.
Drept-măritori creştini,
Un mare duhovnic al Bisericii noastre, Părintele Sofian Boghiu, spunea că „rostul nostru pe pământ este să ne umplem de Dumnezeu”6. Toate planurile noastre, strădania noastră, lupta noastră, ştiinţa sau banii, armele sau diplomaţia nu duc nicăieri dacă suntem goi de Dumnezeu, goi de Înviere, goi de veşnicie. „Căutaţi, mai întâi, Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”7, ne spune Hristos.
Nu se poate vorbi de unitate pe nici un plan al existenţei dacă este absent Dumnezeu, dacă nu există stare de pocăinţă şi focul rugăciunii nu arde. Atât armonia puterilor sufleteşti din om, cât şi coeziunea din sânul familiei sau a neamului nu pot fi dobândite în afara raportării noastre la Dumnezeu, la Taina Învierii, la cultura inimii şi a minţii deschise spre suferinţa oamenilor şi spre veşnicie. Orice altă abordare este „vânare de vânt”8, pierdere de timp şi „deşer-tăciunea deşertăciunilor”9.
În sensul celor mărturisite, se cuvine, în aceste zile de Paşti, să privim la noi înşine şi la lumea din jurul nostru şi să le vedem pe toate în lumina Învierii lui Hristos. Aşezându-ne pe noi, pe cei ce ne sunt aproape şi pe toţi oamenii în legătură cu Taina Învierii, dobândim răspuns la multe nedumeriri şi rezolvare în multe situaţii grele.
Altoiţi pe lumina Învierii, dobândim, mai înainte de toate, convingerea că moartea nu are ultimul cuvânt în existenţa noastră. „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îți este, moarte, biruinţa ta? Unde îți este, moarte, boldul tău?”10, se întreabă Sfântul Apostol Pavel. Iar dacă moartea nu este definitivă, totul este văzut într-o lumină care oferă sens şi adâncime pentru tot ce există: om, natură, familie, neam, univers.
Lumina Învierii lui Hristos, aşezată în centrul vieţii oamenilor, oferă acestora atât un unic centru de referinţă, precum şi calea de apropiere între ei. Cu cât creşte apropierea oamenilor de Dumnezeu, cu atât capătă consistenţă unirea între ei. În această perspectivă, toţi şi toate dobândesc folos. Familia se întăreşte, neamul rămâne unit, duşmanii se risipesc, Biserica se bucură şi Dumnezeu este întru toate slăvit.
Cu nădejdea că lumina Învierii lui Hristos cuprinde tot mai adânc şi cât mai multe suflete, vă încredinţez pe toţi binecuvântării, iertării şi iubirii lui Dumnezeu. Pruncii să vă fie mulţi şi sănătoşi, cele materiale să se înmulţească prin muncă cinstită, pământul ţării să vă ţină acasă, iar cei plecaţi să revină în ograda părintească. Rugăciunea şi lucrarea tuturor să-i cuprindă şi pe românii moldoveni din teritoriile înstrăinate. Durerea şi dorul lor să fie al tuturor pentru ca toţi să ne regăsim în aceeaşi Ţară şi aceeaşi Biserică cu voia lui Dumnezeu, la timpul potrivit.
În faţa tuturor şi a fiecăruia în parte, rostesc cu bucurie adevărul mântuitor: HRISTOS A ÎNVIAT!, aşteptând de la toţi mărturisirea şi răspunsul pascal: ADEVĂRAT A ÎNVIAT HRISTOS!
Al vostru părinte şi frate întru slujirea Bisericii lui Hristos,
† TEOFAN
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei