Patinoar, în parcarea de la catedrala. ” Vom face niste copii fericiti…!”

Veşti bune pentru copii păşcăneni. De la 1 decembrie până la sfârşitul lunii februarie în centrul municipiului va fi deschis un patinoar artificial pe o suprafaţă de peste 9oo mp. Locul de distracţie va fi amenajat chiar în parcarea de lângă catedrala ortodoxă din zona Deal, în apropiere de sediul Primăriei. Investiţia va fi realizată de o firmă de specialitate în parteneriat cu Clubul Sportiv Municipal Paşcani. Conducerea clubului a anunţat că acolo vor avea loc numeroase activităţi de iarnă şi cursuri de patinaj, iar intrarea va fi gratuită în prima parte a zilei.

Proiectul a fost iniţiat de primarul Dumitru Pantazi, la propunerea Clubului Sportiv Municipal Paşcani. El a fost votat de aproape toţi consilierii, deşi cei din opoziţie au dat avize negative din diverse motive. Dacă în şedinţele pe comisii ei au spus că nu vor vota proiectul dacă locaţia nu va fi schimbată,  în şedinţa de plen iniţiatorii au fost luaţi la întrebări de ce nu închiriază sau concesionează terenul în loc să îl pună la dispoziţia clubului şi societăţii partenere,  cu titlu gratuit.
În replică edilul municipiului a explicat că nimeni nu ar plăti miliarde de lei  vechi pentru a face o astfel de investiţie la Paşcani. De asemenea viceprimarita Gabriela Nedelcu a atras atenţia că nu este vorba despre o activitate comercială şi că proiectul este în folosul comunităţii. Mai mult, patinoarul va fi legat de Orăşelul Copiilor care va fi amenajat pe platoul din fata Primăriei.

Cel mai frumos argument a venit chiar din partea unui cetăţean, Romel Vantur,  aflat în sala de şedinţe. La întrebarea pusă de consilierii PNL ce avantaj va avea administratia locală din acest proiect păşcăneanul a răspuns: “Vom face nişte copii fericiţi…!

Administratia locală a cerut conducerii clubului că în contractul pe care îl va încheia cu societatea care va amenaja patinoarul să pună condiţii privind programul şi zgomotul aşa încât locatarii din zona să nu fie deranjaţi.

PULSUL ZILEI

Va fi întreruptă apa la Gâștești

Comunicat: APAVITAL S.A. informează că, luni, 16 noiembrie 2026, în intervalul orar estimat 08:00–18:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pentru utilizatorii din suburbia Gâștești, municipiul Pașcani. Întreruperea este necesară pentru igienizarea celor două rezervoare de apă potabilă din suburbia...

Despre „starea infracțională” din școlile pășcănene. Jurnaliștii nu au avut acces la ședință

O nouă ședință a Comisiei Locale de Ordine Publică pentru analiza stării infracționale din municipiul Pașcani. De această dată, directorii unităților de învățământ au fost invitați să vorbească despre problemele cu care se confruntă. Ședința a avut loc pe...

DUPĂ O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DISPARIȚIE, BĂRBATUL A FOST IDENTIFICAT

Comunicat: La data de 7 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 61 de ani, a plecat de acasă în mod voluntar și nu a mai revenit. Polițiștii...

Lucian RUSU: Inteligența artificială riscă să creeze o nouă formă de excluziune socială

Inteligența artificială ar putea genera o nouă formă de inegalitate în societate, nu doar între cei care au acces la tehnologie și cei care nu au, ci mai ales între cei care o folosesc pentru a gândi mai bine...

ANUNT

NUNȚ PUBLIC S.C. EUROTRUCK DAS S.R.L., cu sediul social în mun. Pașcani, str. Despina Doamna nr. 16, camera 1, jud. Iași, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizației de Mediu nr. 225/28.11.2019 (Rev. 3 din 24.02.2026), pentru...

Cum se transformă salariul în puncte de pensie. Formula de calcul și exemple pentru veniturile din 2026

Venitul obținut în fiecare lună de muncă se reflectă în viitoarea pensie publică printr-un punctaj stabilit pe baza salariului brut pentru care se datorează contribuții de asigurări sociale. Determinarea acestuia presupune raportarea la un indicator prevăzut de lege și,...

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Se toarnă asfalt în apropiere de nodul rutier Roman-Sud. În ce stadiu au ajuns lucrările

Lucrările la lotul 1 Săucești – Trifești al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani avansează, constructorii desfășurând noi operațiuni de așternere a mixturilor asfaltice în apropierea nodului rutier Roman-Sud. Potrivit DRDP Iași, stadiul fizic al proiectului a ajuns la 77%,...

Tânăr de 19 ani din Ruginoasa și-a prins mâna într-o tocătoare. A fost operat timp de 12 ore la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Ruginoasa, a ajuns miercuri, 11 noiembrie 2026, la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce și-a prins mâna într-o tocătoare. Echipa medicală a decis transferul direct la Spitalul Clinic Județean de...

Mașina din conducta de apă: Apavital cere constructorului de la Deleni și o berlină 4×4 de 367 de cai-putere. După zece întrebări ale firmelor,...

Apavital cere firmei care va extinde rețeaua de apă din comuna Deleni să livreze și o berlină 4×4 de cel puțin 367 de cai-putere. Mașina stă în documentația unei licitații de 2,64 milioane de lei fără TVA, publicată în...

Cererea de finanțare de 200.000 de lei: Primăria Ruginoasa plătește de 20 de ori mai mult decât alte 14 comune pentru același serviciu, la...

Primăria Ruginoasa a dat pe 2 noiembrie, fără licitație, 200.000 de lei firmei Pro Consulting Expert pentru o cerere de finanțare. Aceeași firmă a întocmit în ultimul an cereri de finanțare pentru alte 14 comune, de fiecare dată cu...
Paşcani
cer senin
-0 ° C
-0 °
-0 °
90%
0.7m/s
0%
D
13 °
lun
15 °
mar
13 °
mie
12 °
J
14 °

Niciun articol afișat