Pelerinaj de Florii la Pașcani – FOTO/VIDEO

In ajunul sfintei sarbatori de Florii, centrul municipiului Pascani a rasunat de cantece religioase si sunete de toaca. Sambata dupa-amiaza a avut loc traditionalul pelerinaj de Florii, ce a inceput din piateta Casei de Cultura si pana la Catedrala Pogorarea Sfantului Duh. Preoti, maicute si oameni de rand, cu ramuri de salcie in maini au strabatut centrul orasului pentru comemora intrarea lui Iisus in Ierusalim.

Potrivit DIGI 24, sarbatoarea de duminica, 9 aprilie, are o însemnătate aparte pentru că marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim. În același timp, potrivit tradiției, în Duminica Floriilor sunt celebrați cei care poartă nume de flori.

Ce semnificație are sărbătoarea Floriilor

În fiecare an, cu o săptămână înainte de Paște, creștin-ortodocșii sărbătoresc Duminica Floriilor, denumită și Intrarea Domnului în Ierusalim. Duminica Floriilor este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc. Prima menționare a Duminicii Floriilor datează din secolul al IV-lea, iar prima celebrare a avut loc la Ierusalim.

Sărbătoarea a cuprins, în scurt timp, întreaga lume creştină, fiind celebrată cu mare fast. Această duminică îi pregăteşte pe credincioşi pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii. În același timp, Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de „Săptămâna Mare”, după cele 40 de zile de post. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere.

Tradiții și obiceiuri de Florii

Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obişnuiesc şi să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi. Articolul integral pe DIGI 24.

PULSUL ZILEI

Schimbare în programul „Noua Casă”: Tinerii sub 35 de ani vor putea cumpăra locuințe cu un avans de doar 5%

Senatul a adoptat luni o propunere legislativă care le permite tinerilor sub 35 de ani să acceseze programul „Noua Casă” cu un avans de doar 5%. Această facilitate se va aplica inclusiv pentru creditele mari, cuprinse între 70.001 și...

Majorarea pragului de cash pentru agenții economici, susținută de BNR, dar respinsă de fosta coaliție de guvernare de „dreapta”

Proiectul legii prin care se propune majorarea pragului de cash în casieriile agenților economici, de la 50.000 de lei pe zi la 200.000 de lei pe zi, este respins de Parlament, prin votul senatorilor fostei Coaliții de „dreapta”, dar...

Reguli noi pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va trebui să facă verificări medicale mai stricte pentru permis

Șoferii cu probleme de vedere, tulburări psihice sau antecedente legate de consumul de alcool și droguri vor fi supuși unor evaluări medicale mai stricte începând cu 6 noiembrie. Noile reguli, publicate în Monitorul Oficial, prevăd verificări mai amănunțite înainte...

După taxa pe coletele mici, UE va impune şi taxa de procesare pentru coletele provenite din ţările terţe

Pentru a limita avalanşa de produse chinezeşti achiziţionate online şi pentru a consolida controalele, o „taxă de procesare” de doi euro va fi aplicată coletelor importate în Uniunea Europeană, începând de duminică, informează AFP. Această taxă de procesare UE, care...

27 octombrie, ziua pisicilor negre. Cu ce au „greșit” de-a lungul istoriei

Pe 27 octombrie, pisicile negre sunt în centrul atenției, cu ocazia unei zile dedicate acestor feline elegante, misterioase și, de multe ori, neînțelese. Asociate de-a lungul timpului cu superstiții și credințe populare, ele au fost considerate cândva semne de...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Investiții majore în sănătate la Iași

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Investiții majore în sănătate, la Iași❗️Ministerul Sănătății își asumă construirea unui nou sediu pentru Institutul de Boli Cardiovasculare, o unitate medicală de care are nevoie întreaga regiune a Moldovei. Anunțul a fost făcut de către ministrul...

Autostrada A7, lotul 1: o asociație care a zburat cu drona spune că lucrările trec de 90%, raportarea oficială arată 71,70%

Autostrada A7 are pe lotul 1, între Săucești și Trifești, lucrări care trec de 90%, susține asociația „Moldova vrea autostradă” după un nou zbor cu drona, publicat luni. Raportarea CNAIR de la 23 octombrie arată 71,70%. Pe baza imaginilor,...

Hobby-ul bizar care se răspândește printre tinerii din China: „adoptarea unei cărămizi”. „Satisface nevoia de companie fără obligații”

Un nou hobby bizar se răspândește în China. Tot mai mulți tineri, care caută o metodă de relaxare ieftină și fără efort și care refuză să își întemeieze o familie sau să adopte animale de companie, au găsit un...

Noiembrie se anunță mai friguros. Temperaturi sub valorile normale în prima jumătate a lunii

Temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în întreaga ţară în primele două săptămâni ale lunii noiembrie, iar apoi vor reveni la valori apropiate de mediile climatologice, potrivit estimărilor pentru intervalul 26 octombrie – 23...

Un bâtrân care a vândut brânză, urmărit de doi tâlhari aflați pe o trotinetă electrică – Jaful a reușit, dar friptura le-a stat în...

Doi tineri din Todirești au atacat în pădure un bătrân care se întorcea acasă, jefuindu-l de banii obținuți din vânzarea câtorva kilograme de brânză. S-au gândit apoi să-și sărbătorească succesul la un grătar. Abia aprinseseră focul, când și-au făcut...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
9.9 °
9.9 °
83%
5.2m/s
100%
mar
14 °
mie
13 °
J
12 °
vin
12 °
S
10 °

Niciun articol afișat