Permise auto suspendate din cauza vitezei

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Permise auto suspendate pentru nerespectarea regulilor de circulației. Polițiștii au acționat pe raza orașului Târgu Frumos, iar pe parcursul a câtorva ore au verificat zeci de mașini și persoane. Valoarea sancţiunilor aplicate a fost de peste 9 mii de lei.

Viteză, neflosirea centurii de siguranță sau defecțiuni tehnice sunt doar câteva dintre neregulile găsite de polițiști pe drumurile din județ în urma acțiunii de joi, 5 mai.

Poliţiştii Poliţiei oraşului Tg. Frumos au acţionat în intervalul 07.00- 21.00 pe linia monitorizării traficului rutier, precum şi pentru depistarea conducătorilor auto care depăşesc limita legală de viteză. Au fost oprite pentru control 34 de autovehicule şi legitimate 41 de persoane. Au fost aplicate 28 sancţiuni contravenţionale, dintre care 11 pentru viteză, 2 pentru nefolosireacenturii de siguranţă, 3 pentru defecţiuni tehnice, iar 12 pentru alte abateri. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 9.250 lei.

Au fost reţinute în vederea suspendării 2 permise de conducere. Unul dintre ele este a unui tânăr de 21 de ani, din Iaşi, care a condus un autoturism pe DE 583 în localitatea Războieni cu viteza de 110 km/h, limita legală fiind de 50 km/h. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.250 de lei şi i s-a reţinut permisul de conducere.

PULSUL ZILEI

Cine urcă pe scena festivalului tradițional de la Târgu Frumos, din perioada 4-6 septembrie

Trei zile de muzică, dans și tradiție sunt pregătite la începutul lunii septembrie, la Târgu Frumos. În perioada 4-6 septembrie, pe scena amenajată în Parcul Central, pe esplanada din fața Primăriei, vor urca artiști de muzică populară și ușoară,...

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat

Mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost reamenajat. "La Palatul „Alexandru Ioan Cuza" Ruginoasa au fost finalizate lucrările de reamenajare a mormântului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, aflat lângă Biserica Domnească. Reamintim că, după cel de-al Doilea Război...

Proiectul pilot de la Colegiul Unirea, succes la admiterea în liceu

Proiectul pilot lansat la Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani începe cu un semnal bun. Cele două clase pilot propuse pentru noul an școlar au atras mai mulți elevi decât numărul de locuri disponibile, iar toate locurile au fost...

Grădinița cu Program Prelungit nr.2 Pașcani, modernizată și pregătită pentru deschidere – FOTO

Peste 150 de copii se întorc, din toamnă, la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și Creșa nr. 1, după patru ani în care activitatea a fost relocată. Unitatea a fost reabilitată și modernizată, iar noul an școlar îi...

Tânăr din Ruginoasa, arestat pentru pornografie infantilă. S-a răzbunat pe iubita adolescentă după ce a rupt relația

TÂNĂR CERCETAT PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 18 ani,...

Percheziții în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Pașcani

Percheziții, miercuri, 26 august 2026 la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, într-un dosar în care procurorii fac cercetări pentru înșelăciune, fals intelectual și uz de fals. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în data de...

Se caută membri pentru conducerea societății de salubritate

A început procedura de selecție pentru nominalizarea noului Consiliu de Administrație de la societatea locală de salubritate si transport public. Demersurile sunt făcute de societatea contractată de administrația locală iar anunțul de selecție a fost deja publicat pe site‐ul instituției.  Se...

ANUNŢ DE SELECȚIE PENTRU OCUPAREA A 3 (TREI) POSTURI DE ADMINISTRATOR ALE SOCIETĂȚII CLP ECOSERV S.R.L.

Acest proces de selecție se derulează în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare (O.U.G. nr.109/2011) și cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru...

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători

Analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal, la Vânători. "Luni, 31 august 2026 între orele 08:00 - 12:00 la Căminul Cultural din satul Vânători se vor face analize gratuite pentru prevenția cancerului colorectal . 📋 Cine poate participa? Femei și bărbați...

Senatorul, Lucian Rusu: Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate, claritate și reguli corecte, în subiectul admiterii la liceu

Senatorul, Lucian Rusu: "Admiterea la liceu nu a apărut peste noapte. Regulile erau cunoscute încă din 2023. Problema nu este că discutăm despre admitere, ci că metodologia și regulile concrete trebuie pregătite din timp. Elevii și părinții au nevoie de predictibilitate,...
Paşcani
cer acoperit de nori
20 ° C
20 °
20 °
83%
5m/s
30%
mie
21 °
J
21 °
vin
25 °
S
30 °
D
29 °

Niciun articol afișat